Lucrători
Traian Dorz - Cântările Roadelor
După dragostea de Domnul, numai dragostea frățească
e comoara noastră scumpă în viață pe pământ.
- Cum dorim fără-ncetare să rămânem lângă Domnul
astfel noi dorim din suflet și-ntre frați să fim mereu.
Numai stând cu frații noștri la aceeași dulce masă
gustă sufletele noastre bucuriile deplin.
Numai când unim cu toții într-o singură cântare
graiul și iubirea noastră
- nu ne mai dorim nimic.
Numai când putem alături apleca genunchii noștri
să unim a noastre duhuri în aceleași rugăciuni,
când ne știm un gând și-un suflet
alergând spre-aceeași Țintă
suntem fericiți
și-n muncă
și-n odihnă
orișicând.
Dar de fiecare dată câte-o umbră de-ntristare
trece peste fața noastră
când lipsește-un glas din cor
sau când de la masa noastră mai lipsește-o față
care
altădată, cu iubire fericită ne-nsoțea.
De aceea-n lumea asta bucuria niciodată
nu-i deplină
căci o umbră totdeauna-i peste ea
totdeauna mai lipsește cineva din cei de care
inimile ni-s legate cu iubire, pentru veci.
Unii sunt plecați acasă,
alții sunt trimiși departe
alții zac bolnavi,
iar alții sufăr singuri și-ntristați,
cu un ochi zâmbim privindu-i pe cei dragi
ce sunt de față
iar cu celălalt îi plângem pe cei dragi
care lipsesc...
Dar acum e ziuă încă...
munca-i plină și-ncordată
frații-mprăștiați pe câmpuri, fiecare ocupat,
de aceea întâlnirea e prea rară
și prea scurtă
secerișul încă-i mare
iară ziua-i pe-noptat.
Rar când ne vedem în grabă
să putem schimba o vorbă
să ne-mpărtășim o taină,
să ne-mbărbătăm cu-n har,
să gustăm o rugăciune
să ne-aprindem cu-o cântare,
- și ne despărțim în grabă alergând la muncă iar...
Dar deseară,
când Stăpânul va suna-ncetarea muncii
de pe-ntinsul câmp de lucru,
toți cei risipiți acum
ușurați pe veci de sarcini, ne vom aduna Acasă
și ne vom vedea Acolo,
pentru-ntâia dată, toți.
O, abia atunci simți-vom că ne ducem
chiar Acasă
nici pe față, nici în suflet nici o umbră mai având,
căci la masa răsplătirii
prima dată
și de-a pururi
nu va mai lipsi nici unul dintre cei
ce i-am iubit!