Lucrătorul și lucrarea
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Nu două sau trei adunări și partide.
Nici două sau trei sau patru grupări pe simpatii, în aceeași adunare și în aceeași biserică
ci una cu toții - și una în toate, cei drepți în credință și curați în iubire.
Așa ne vrea și așa ne poruncește Dumnezeu...
2 - În sectorul său desigur, fiecare lucrător al Domnului face cum vrea,
- dar el este totuși obligat să țină seama și de ceilalți...
Să se verifice pe el însuși după cei de lângă el.
Să-i vadă și pe ei cum lucrează: bine sau rău.
- Dacă fac bine, să facă și el ca ei. Dacă fac rău - să-i corecteze, pentru a face bine și ei.
3 - Materialul folosit la clădirea lui Dumnezeu - este învățătura și pilda vieții lucrătorului.
Dacă învățătura bună merge împreună cu pilda bună, atunci lucrarea în sufletele ascultătorilor - va fi bună - viața lor curată, roadele lor frumoase, starea lor fericită.
Atunci va fi bine.
Dacă nu, - totul va fi rău.
4 - Toți cei ce iubesc pacea Ierusalimului, trebuie să se roage pentru zidurile lui.
Și toți cei ce doresc propășirea Cauzei lui Hristos, trebuie să lucreze pentru izbânda ei cu toate puterile lor, oriunde, dar mai ales unde se suferă.
Căci unde a fost odată un foc puternic, ușor se mai poate aprinde din nou.
5 - Dumnezeu lucrează împreună cu noi numai atâta vreme cât și noi lucrăm împreună cu El, - potrivit voii Sale și planului Său.
El binecuvântează munca noastră numai atâta vreme cât lucrăm cu materialul plăcut Lui. Cu învățătura adevărului Său care este aurul, argintul, pietrele Lui scumpe. Și cu pilda vieții noastre ascultătoare, smerite, curate, evlavioase și iubitoare.
6 - Sufletelor ușuratice le place învățătura ușoară, crucea ușoară, umblarea ușoară, evanghelia ușoară.
Le plac predicuțele ușoare, căile ușoare, vorbele ușoare, îmbrăcămintea ușoară și sarcinile ușoare. Fiindcă le place viața ușoară, credința ușoară, mântuirea ușoară.
Sufletelor ușuratice ale creștinilor veacului acestuia nu le place o evanghelie aspră, o cale strâmtă, o cruce grea, cum sunt cele pe care le cere Hristos, de la cei cărora le promite El mântuirea Lui.
7 - Aurul, argintul și pietrele scumpe din Biblie nu numai că sunt materiale scumpe și rare, dar ele sunt și grele de purtat și de păstrat. Ele nu se pot purta oricum. Și nici păstra oriunde. Ele se câștigă cu sudoare. Se păstrează cu veghere. Și se cheltuiesc cu scumpătate.
De aceea sufletelor ușuratice nu numai că nu le sunt la îndemână acestea, dar nici nu doresc să se ostenească pentru a le avea.
8 - Îngroapă-ți în zidurile Templului Sfintei Lucrări, tot ce ai aur în tine, tot ce ai mai aur în tine, în sufletul tău, în simțirea ta, în priceperea ta, în ființa ta.
Îngroapă-ți rugăciunea ta, lacrimile tale, jertfele, înfrânările, nădejdile, bucuriile și suferințele tale, cât mai frumoase, cât mai curate, cât mai depline...
Când Domnul le va dezgropa și le va adeveri, - ce frumoase vor arăta ele!
9 - Îngroapă-ți în Țarina Evangheliei și în focul ei toate comorile sufletului tău, pentru că toate acestea vor fi încercate odată, vor fi trecute odată prin focul încercării lui Dumnezeu...
Și ce strălucite vor ieși atunci toate acestea din acel foc... precum iese aurul încins și strălucitor, din cuptorul dovedirii lui.
10 - Fratele meu, sora mea - și eu și tu vom trece prin focul acela.
Și prin tine și prin mine, va trece flacăra lui
și lucrarea mea și lucrarea ta va trece prin cuptorul încercării Domnului spre a se dovedi ce am făcut noi în Lucrarea lui Dumnezeu
și ce am clădit noi în ea.
11 - „Lemnul” este un material cu putregai și cu crăpături.
„Fânul” este un material găunos și uscat.
„Trestia” este un material ușuratic și tremurător.
Oricine are o stare sufletească asemănătoare cu aceste materiale care ard ușor la cel dintâi foc, va avea soarta lor.
12 - La ce i-ar mai folosi mântuirea ca prin foc unui lucrător nevrednic a cărui lucrare va arde?
Și care, fiind trecut și el însuși prin același foc prin care i-a fost arsă lucrarea sa, - va purta veșnic pe chipul său sufletesc semnele focului,
pecetea rușinii,
urmele netrebniciei,
dovada cheltuirii zadarnice a harului lui Dumnezeu,
mustrările de conștiință, pentru prilejurile pierdute, pentru vremea irosită, pentru sufletele înșelate,
pentru lucrarea lui făcută rușinos!
13 - Când va vedea lucrătorul rău a cărui lucrare a ars, când va vedea el strălucirea plină de frumusețe a lucrărilor celor buni, cununile lor de slavă, mulțumirea Domnului pentru lucrările lor,
- și apoi va privi el la urâțenia sa, - nu va zice el oare că de o mie de ori ar fi fost mai bine să fi ars și el acolo, odată cu lucrarea sa, decât să aibă o astfel de mântuire, îngrozitoare și mizerabilă?
14 - Sunt unii frați lucrători care au moștenit de la înaintașii lor niște adunări mari, strânse cu multă jertfă și păstrate cu multe osteneli,
- dar odată ce ei au ajuns mai mari acolo, au lucrat în așa fel încât rând pe rând s-a ruinat și s-a pierdut totul...
- Sau se ruinează și se pierde acum.
O, ce plată grozavă vor lua aceștia, când va veni Stăpânul viei pe care ei au nimicit-o!
15 - Gândiți-vă la judecata și la credința unor fii care își lasă părintele să umble gol, să umble din loc în loc, suferind de foame și de sete, fiind lipsit și suferind... adică un cerșetor, - în timp ce ei se laudă și se îngâmfă cu înțelepciunea, cu avuția și cu cinstea lor...
Și veți vedea atunci care stare este mai de plâns: a lui sau a lor?
Și toate acestea numai spre a ne vedea și cunoaște și noi propria noastră stare.
16 - Sfântul Pavel spune: Când suntem prigoniți - răbdăm... căci ocara venea de la ai lor, prigoana venea de la străini.
Dar cel care învățase să binecuvânteze când era ocărât de frați, putea și știa să și rabde când era prigonit de vrăjmași.
Cel care este învățat să sufere în casa lui, va ști să sufere și afară din casă.
Omul lui Dumnezeu trebuie să se obișnuiască cu suferința, așa cum S-a obișnuit Domnul său Isus.
17 - În vremuri și în locuri unde sunt cu toții „mari”, cu toții „înțelepți”, cu toții încrezuți, cu toții plini, - acolo omul lui Dumnezeu vorbit de rău n-are altă apărare decât rugăciunea sa.
Judecat pe nedrept - n-are altă mângâiere decât lacrimile sale...
și alungat de peste tot, - n-are alt loc decât colțul tainic al îngenuncherii lui singuratice, la picioarele Crucii Domnului său, - Martorul legămintelor lui, Părtașul suferințelor lui, Soțul singurătăților și sfâșierilor lui.
18 - Spune sfântul Pavel: am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor, ca o zdreanță călcată și aruncată din picioarele tuturor,
- ca un gunoi de care le este la toți silă să-l privească!
- Ce loc și ce soartă mai poți avea în mijlocul familiei tale, în mijlocul adunării tale, în mijlocul copiilor tăi?
Ce tristă era starea acelora între care un sfânt al lui Dumnezeu ajunsese așa.
19 - Cred că nici o povară de pe lumea aceasta nu este atât de grea ca povara de a mai trăi, pentru un părinte după ce copiii lui îl privesc cu dispreț... Și după ce toți ai lui abia așteaptă să moară... ca să scape de el.
Chiar dacă părintele nu le mai cere nimic,
chiar dacă nu le mai zice nimic,
chiar dacă se închide în colțul lui și să nu-l mai nici vadă nimeni,
- totuși chiar și numai faptul că-l mai știu copiii săi în viață, că-l mai știu pe același pământ cu ei, nu-i lasă liniștiți.
Și li se pare că nu-și vor afla liniștea decât când îl vor ști sub pământ.
O, dar abia atunci va începe adevărata lor neliniște pentru tot ce au făcut ei cu părintele lor.
20 - O mie de îmbrățișări ale unor suflete scumpe - nu-ți pot șterge din inimă durerea unei singure lovituri nedrepte suferite de la una din inimile pe care le-ai iubit.
O ierți. O înțelegi - dar te doare, te ustură, te arde până la moarte...
Că acolo de unde aveai încredințarea că ești mai iubit, mai înțeles și mai unit, în totul și pe totdeauna, - ai primit cea mai neașteptată și cea mai zdrobitoare lovitură din viața ta.
Dumnezeul nostru, ai o nemărginită milă de cei care trec prin aceste nenorociri - și ia-i cât mai curând la Tine. Dar lasă în inimile celor nerecunoscători o veșnică părere de rău pentru nerecunoștința lor. Poate că pe unii îi va aduce la pocăință...
Amin.