Amărăciunea părăsirii
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - În cine să poți să te mai încrezi atunci când nici pe copiii tăi, nu te mai poți bizui?
Pe cine să zici că mai ai pe lume?
Pe cine să mai dorești să mai vezi dintre oameni?
- Ai simțământul că ești ca o lepădătură a tuturor!
Și nu mai dorești nici tu altceva decât să le faci loc cât mai repede pe pământ - să încapă de tine,
să nu te mai vadă și să nu te mai știe.
2 - Oare, a ajuns părăsit și amărât părintele tău, fratele tău, soțul tău?
Ai făcut și tu așa ceva cu acela care ți-a dat ție hrană, căldură și adăpost cândva,
- ca acum să plângă părintele tău, zdrobit undeva, dorind cât mai repede să-l cheme Domnul la El - din pricina ta?
Dacă da, gândește-te bine ce vei face mâine când el nu va mai fi. - Iar tu îți vei aduce aminte ce ai făcut cu el ieri când era...
O mie de flori pe mormântul său, nu-ți vor scoate din inima ta nici un singur spin pe care l-ai înfipt în inima lui.
3 - Ce ușor și ce sigur poți călca și poți merge într-o iarnă grea cu zăpadă mare, prin orice loc necunoscut, - dacă ai niște urme sigure înaintea ta pe oriunde mergi!
Cu ce plăcere și bucurie calci pe niște urme frumoase și iubite ale unei ființe puternice și scumpe în care te încrezi,
de care te simți legat,
pe care te poți bizui în totul,
- nu numai că știe drumul înainte, dar are și puterea să te apere și să te ajute pe tine tot acest drum cu el...
Așa este Însoțitorul nostru, Prietenul nostru, Păstorul nostru Cel Dulce și Bun...
4 - Cât de slab și cât de neștiutor ai fi, - dacă ai pe cineva mergând înaintea ta, mergi totdeauna sigur și liniștit
prin acele locuri primejdioase,
pe orice vreme grea,
și cu orice povară ai duce.
5 - Dar câtă nevoie ai ca să fii sigur, că acela care merge înaintea ta și care îți spune: calcă pe urmele mele! - este și într-adevăr, un călăuz bun, un îndrumător care știe calea, un părinte care îți dorește numai binele tău!
6 - Ferice de acela care a avut de la începutul școlii lui un învățător bun...
De la începutul meseriei lui - un maistru bun.
De la începutul mântuirii lui, un îndrumător bun.
Acela își va termina totdeauna școala cu nota cea mai mare.
Își va învăța meseria în felul cel mai vrednic.
Și își va ajunge mântuirea în felul cel mai fericit.
7 - Nu v-am spus noi oare atât de mult ce pildă de viață și de credință am avut noi și am văzut noi la înaintașii noștri?
Nu v-au lăsat ei înșiși și vouă ca unor copii ai lor, cărțile lor, învățăturile lor, urmele lor, - ca niște îndemnuri strălucite și iubitoare: călcați pe urmele noastre, căci și noi am călcat pe urmele lui Hristos și ale înaintașilor noștri?
Nu uitați, nu uitați niciodată asta, fiindcă de ascultarea acestora depinde mântuirea voastră.
8 - De ce atunci oare mai sunt printre noi încă unii care ne arată alte urme, ale unor străini de învățătura noastră și de credința noastră?
De ce sunt încă între noi gata unii să le primească pe ale altora - și să le lepede pe ale părinților noștri?
De ce mai pot fi printre noi unii care mai degrabă se duc după un străin mincinos decât după un părinte adevărat?
9 - Lăsați-l pe neascultător să meargă el singur, pe urmele străine pe care a apucat și pe care vă tot cheamă să mergeți și voi cu el.
Înțelegeți bine ce vă spunem: calea pe care merge acela este rătăcită.
Învățătura pe care v-o dă acela, este dezbinătoare.
Locul spre unde vă duce acela, este pierzarea.
Câtă vreme se mai poate, - opriți-vă, întoarceți-vă, lăsați-l să se nenorocească numai el singur, dacă chiar tot nu vrea și nu vrea să mai asculte de nimeni.
10 - Fiecare avem în lumea asta și din lupta asta sfântă a vestirii Evangheliei, o biserică, o adunare scumpă, de care suntem legați mai tare decât de oricare alta.
Și niște suflete scumpe de care suntem legați și mai mult decât de oricare altele.
Acestea sunt de obicei adunarea, biserica dragostei noastre dintâi. Locul de unde avem primele amintiri frumoase cu Domnul,
primele mărturisiri ale Cuvântului,
primele bucurii frățești,
primele suflete aduse de noi și cu noi la Dumnezeu.
Să nu ne-o părăsim asta niciodată.
11 - În această biserică, în această adunare noi ne avem și ființele deosebit de dragi, de care inima noastră este legată cu toată puterea vieții și a căldurii ei.
- Acestea sunt sufletele care au primit prin noi prima veste dulce a mântuirii. Primele raze ale iubirii din Hristos.
De aceste valori scumpe ale inimii noastre rămânem legați pentru totdeauna și cu o putere de nebiruit.
- Și să și rămânem așa.
12 - Toată taina unității, a biruinței și a roadelor Lucrării lui Hristos, stă în faptul că ea s-a întemeiat numai pe El.
Ea nu s-a întemeiat și nu trebuie să se mai întemeieze niciodată pe puterea oamenilor și nici pe înțelepciunea lor.
Nici pe numele unora dintre oameni, oricât de însemnați ar fi, sau ar fi fost ei.
Ci numai pe Numele și pe Puterea lui Hristos.
13 - Toată cauza slăbiciunilor Lucrării lui Dumnezeu, a dezbinărilor și a nimicirii din ea, stau și vor sta totdeauna în bizuirea și în întemeierea ei pe priceperea, pe numele sau pe autorizația unor oameni, - mai mult decât pe a lui Dumnezeu.
14 - Nu luați Lucrarea Domnului din Mâinile Lui.
Și nu lăsați pe oamenii lăudăroși și încrezuți, ambițioși și neascultători - ca să o ia și să o ducă după ei, după rânduielile lor, după interesele și după scopurile omenești, firești, lumești.
Nici chiar voi buni lucrători ai Domnului, nu căutați să vă luați roluri prea alese și prea îndrăznețe amestecându-vă cu gândurile voastre de organizare pentru a lua voi în mâinile voastre conducerea Lucrării vii a Duhului Sfânt, din Mâinile Lui.
Aceasta nu va fi numai spre răul ei, ci mai ales spre al vostru.
15 - Lăsați Lucrarea Domnului în Mâinile Lui, căci El o va conduce mai fericit decât oricare dintre noi, căci e a Lui. El Și-a dat Sângele Său pentru ea - și nu voi.
Luați aminte și uitați-vă cum a condus-o Domnul fără nici un om până astăzi.
16 - Aduceți-vă aminte de vremea când rămăseserăm atât de puțini și de disprețuiți că nimeni nu ne mai numea pe noi Oastea Domnului - ci numai „o schismă, o rătăcire, o fracțiune și o rămășiță”...
Eram prigoniți, ocărâți, disprețuiți și alungați din loc în loc. Iar de numele nostru toți se lepădau ca de ceva lepros și respingător...
Aduceți-vă aminte cine se mai gândea atunci că Lucrarea aceasta va mai supraviețui acestor batjocuri și prigoniri!
Iar astăzi cine umple lumea cu cântări biruitoare și fericite? Cine a făcut asta pentru noi, dacă nu El, Isus Biruitorul, Domnul nostru?
17 - Cine a salvat Lucrarea Domnului atunci de vrăjmașii ei dinăuntru?
Cine a trecut-o cu bine peste aceste primejdii și a scăpat-o din această cursă pierzătoare?
Cine a făcut ca aceste unelte ale dezbinării care erau atât de lăudate și de ascultate cândva printre frați - acum să fie scoase afară din adunări, oprite de către toți chiar să mai vorbească, - și date ca pildă nimicitoare?
Cine altul dacă nu Însuși Domnul Oastei Sale. Domnul nostru care are grijă de Lucrarea Lui!
18 - Da, numai Domnul nostru Isus Hristos a făcut ca astăzi Lucrarea Oastei Sale Sfinte nu numai să ajungă bine orientată pe învățătura cea dreaptă și adevărată a Bisericii Vii de la început,
și nu numai să ajungă strâns unită și bine zidită înăuntru prin aceeași dreaptă, bună și străbună credință,
și nu numai să se întindă ca un uriaș copac verde și puternic peste toată țara și până departe spre hotarele lumii cu adunări de sute de suflete,
cu nunți de mii de suflete,
cu număr de sute și sute de mii,
cu un tineret puternic și frumos,
cu niște lucrări și roade de la care se înfruptă neamuri și neamuri, până departe la marginile pământului,
- dar și cu o faimă ce s-a dus în toată lumea...
Și Numele Domnului e vestit și cântat prin ea mai mult ca oricând și ca prin oricine!
Da! Numai Domnul, numai El a făcut și a putut face asta!
19 - Încă o dată: cine le-a făcut pe toate acestea?
Cine altul decât El, Domnul și Mântuitorul nostru al cărui Nume este chemat peste această Lucrare?
El a cărui putere o păzește.
- Cine altul ar mai fi putut face așa minuni mari decât El, Domnul?
Atunci dacă așa este - să ne pătrundem cu toții de toată credința și smerenia, de toată evlavia și teama sfântă, în umblarea cu Domnul pe calea acestei Lucrări, ținând-o cu statornicie, pentru ca să fim cuprinși și noi de Domnul în binecuvântările ei.
20 - Nevinovăția este singura armă de apărare a unui credincios adevărat.
Această armă a folosit-o pentru apărarea Sa și Mântuitorul nostru Isus Hristos
- și această armă au folosit-o toți prigoniții și năpăstuiții lui Dumnezeu, de la începutul lumii și până la sfârșitul ei.
Doamne Dumnezeul nostru îmbracă-ne și pe noi și înarmează-ne totdeauna cu nevinovăția și neprihănirea Ta.
Amin.