Avuția cea lăuntrică
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Indiferent că ne vede cineva sau că nu ne vede nimeni, - noi trebuie să lucrăm totul atât de cinstit, atât de bine și atât de îngrijit, - cum însuși împăratul s-ar uita la noi... Cum Însuși Dumnezeu ne-ar privi, - cum ne și privește într-adevăr!
Tot ce vorbim trebuie să fie la fel.
Tot ce gândim și tot ce simțim, tot ce plănuim și tot ce dorim...
Pentru că totdeauna Ochii Lui ne văd - și urechile Lui ne aud.
2 - Adevărata mulțumire este aceea pe care ți-o dă renunțarea la orice mulțumire din partea lumii.
Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunțe la a sa, pentru a altora, precum a făcut Mântuitorul care nu Și-a plăcut Lui Însuși, nici n-a căutat foloasele Sale Însuși.
3 - Nu ceea ce ți-ar putea da cineva dinafara ta te va face pe tine mulțumit, - ci ceea ce ai tu însuți în inima ta.
Și nu bogăția ce ți-ar da-o altul este aceea care te poate face fericit - ci bogăția ta lăuntrică.
4 - Desigur în lumea asta orice om dacă are datorii - și dacă și le împlinește în chip cinstit și vrednic,
- are și drepturi în urma împlinirilor datoriilor sale.
Dumnezeu Însuși a înscris atât în poruncile Sale dinafara omului cât și în cele dinăuntrul lui, acest drept sfânt.
5 - Hristos a ales mai bine să nu aibă pe pământul acesta nimic,
- pentru ca astfel să le poată stăpâni pe toate.
Să nu primească de la nimeni nimic, pentru a putea fi liber față de toți.
Să nu aibă un loc anumit, ca să poată fi pretutindeni
și să nu fie al nimănui, pentru ca să poată fi al tuturor.
Dacă n-ar fi făcut așa, - n-ar fi putut fi așa.
6 - Fericit este acela care având dreptate, renunță la dreptatea lui, - pentru a altora.
Având drepturi, renunță la drepturile lui,
având merite, renunță la meritele lui spre folosul altora.
- Un astfel de om le va primi pe toate acestea odată strălucite și eterne din Mâna bogată și slăvită a Marelui Său Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, - de dragul căruia a făcut aceasta.
Dar cine este acela care poate face într-adevăr așa?
Nu știu cine este, dar știu că numai acela este cu adevărat fericit.
7 - Să nu ne oprim sau să nu ne abatem cumva de la drumul rânduit Lucrării Duhului Sfânt...
Să nu împuținăm, să nu slăbim credința
să nu dezbinăm cumva pe vreunul dintre sufletele - din vreuna dintre bisericile lui Hristos...
Să nu facem cumva vreun rău de vreun fel sau în vreun fel, vreunuia care lucrează pentru Dumnezeu...
8 - Cine face un rău unui semen - este vinovat față de semenul său.
Însă cine pune o piedică Evangheliei lui Hristos și zădărnicește planul mântuitor al lui Dumnezeu pentru o lucrare, sau pentru o vreme, sau pentru o întindere,
- acela se împotrivește răufăcător în contra Dumnezeului Cel Veșnic.
Și va fi vinovat față de El.
9 - Pe scara asta a faptelor bune,
de la cea mai mică a unui pahar cu apă - și până la cea mai mare, jertfa vieții dată pentru de-aproapele, -
se întinde felurita și binecuvântata lucrare a celor ce ajută mersul înainte al Evangheliei lui Hristos cât mai frumos și cât mai rodnic.
Aceasta este scara cu un capăt pe pământ, iar cu celălalt în cer. Ferice de cel ce se suie pe ea.
10 - De la neprimirea și neascultarea de frați începe scara coborâtoare, scara blestemată a piedicilor tot mai mari, mai grele și mai felurite, - puse Evangheliei lui Hristos.
- Până ce sfârșește cu crima cea veșnică a vânzării de frați,
a dezbinării de biserici,
a nimicirii de învățătură, de suflete și de adunări ale Evangheliei lui Hristos.
11 - Dacă unuia care îl face să păcătuiască doar pe unul dintre cei micuți ai lui Hristos, - și pune o piedică celor mai micuțe ale Lui, - se spune că ar fi mai bine pentru el să i se lege o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare,
- ce piatră i se va lega odată oare aceluia care face un rău nespus mai mare și la nespus mai mulți?...
Punând piedică nimicitoare Evangheliei lui Hristos?
12 - Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic, durabil...
Vezi munții pe care i-a făcut El, ce măreți sunt în statornicia lor! Câtă siguranță au ei pe temeliile lor neclătinate și cu câtă maiestate sunt înconjurați!
Cine ar fi în stare să-i miște, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo unde i-a așezat de la început Făcătorul lor?
Mai puternice decât ei sunt Cuvintele Lui.
13 - Vezi marea, a cărei ape le-a adunat El în niște hotare de nisip slab și mișcător.
Ce măreață este totuși marea și câtă putere de valuri este grămădită în adâncurile ei!...
Și totuși cât de nemișcată din locul ei este o mare... Nici furtunile puternice, nici cutremurele și nici vreo altă putere nu-i în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a așezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Dar mai puternic decât ea este Cuvântul lui Dumnezeu.
14 - Ce măreț este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele de la o margine a lui până la cealaltă...
Câte stele mici și mari, așezate nu știu după ce rânduieli.
- Și totuși nici una nu se clatină și nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece sau o mie de ani - tot acolo răsare, tot acolo strălucește, tot acolo apune...
Dar și mai măreț și minunat este Cuvântul lui Dumnezeu.
15 - Vezi râurile care au același curs...
Vezi vremile, anotimpurile, - toate, cu câtă statornicie își urmează drumul și își păstrează locul în tot mersul lor văzut și nevăzut, rânduit lor de Dumnezeu care le-a făcut!...
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, Cosmosul, totul!...
Într-adevăr câtă statornicie, câtă măreție, câtă frumusețe este în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.
Și totuși mai necuprins și mai etern ca toate, - este Cuvântul Său.
16 - Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munții.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele...
Mai însemnată decât cerurile întregi și decât pământul întreg.
Așa este și așa trebuie primită Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
17 - Despre ceruri și despre pământ este scris că vor trece, - dar despre Cuvântul lui Dumnezeu care este Evanghelia Sa, este scris că va rămâne în veac (Matei 24, 35).
Va rămâne nu numai ca durată. Va rămâne și ca statornicie. Și ca Frumusețe și ca Valoare. Și ca Strălucire și ca Măreție - ca El.
18 - Despre munți este scris că pot să se mute prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dar despre acest Cuvânt se spune că nu. În El nu este nici umbră de mutare.
Despre apele mărilor este scris că pot fi despărțite și schimbate, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu.
Stelele cerului sau nisipul mărilor poate că se pot număra, dar gândurile lui Dumnezeu și planurile Lui pentru noi arătate sau ascunse în Evanghelia Sa, nu se vor putea număra niciodată (Psalm 40, 5; Psalm 139, 17-18).
19 - Cine își poate aduce aminte de trecut, acela nu-și va pierde niciodată speranța de viitor.
Cine se poate uita cu înțelepciune înapoi, acela poate privi cu încredere și înainte.
Și cine ține seama de poruncile înaintașilor săi, acela va avea și urmași care vor ține seama de îndemnurile sale.
20 - Aminte de voia și porunca Domnului trebuie să ne aducem totdeauna și cu toții.
Cei care o știm, pentru a nu o uita niciodată - și pentru a-i învăța în ea și pe copiii noștri.
Iar cei ce nu o știu, - să o știe, pentru a nu merge pe marea vieții fără busolă.
Pentru a nu zidi fără dreptar.
Și pentru a nu umbla noaptea fără lumină.
Doamne Dumnezeul nostru, învață-ne voia Ta.
Amin.