Avuţia cea lăuntrică
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Indiferent că ne vede cineva sau că nu ne vede nimeni, - noi trebuie să lucrăm totul atât de cinstit, atât de bine şi atât de îngrijit, - cum însuşi împăratul s-ar uita la noi... Cum Însuşi Dumnezeu ne-ar privi, - cum ne şi priveşte într-adevăr!
Tot ce vorbim trebuie să fie la fel.
Tot ce gândim şi tot ce simţim, tot ce plănuim şi tot ce dorim...
Pentru că totdeauna Ochii Lui ne văd - şi urechile Lui ne aud.
2 - Adevărata mulţumire este aceea pe care ţi-o dă renunţarea la orice mulţumire din partea lumii.
Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunţe la a sa, pentru a altora, precum a făcut Mântuitorul care nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, nici n-a căutat foloasele Sale Însuşi.
3 - Nu ceea ce ţi-ar putea da cineva dinafara ta te va face pe tine mulţumit, - ci ceea ce ai tu însuţi în inima ta.
Şi nu bogăţia ce ţi-ar da-o altul este aceea care te poate face fericit - ci bogăţia ta lăuntrică.
4 - Desigur în lumea asta orice om dacă are datorii - şi dacă şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic,
- are şi drepturi în urma împlinirilor datoriilor sale.
Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale dinafara omului cât şi în cele dinăuntrul lui, acest drept sfânt.
5 - Hristos a ales mai bine să nu aibă pe pământul acesta nimic,
- pentru ca astfel să le poată stăpâni pe toate.
Să nu primească de la nimeni nimic, pentru a putea fi liber faţă de toţi.
Să nu aibă un loc anumit, ca să poată fi pretutindeni
şi să nu fie al nimănui, pentru ca să poată fi al tuturor.
Dacă n-ar fi făcut aşa, - n-ar fi putut fi aşa.
6 - Fericit este acela care având dreptate, renunţă la dreptatea lui, - pentru a altora.
Având drepturi, renunţă la drepturile lui,
având merite, renunţă la meritele lui spre folosul altora.
- Un astfel de om le va primi pe toate acestea odată strălucite şi eterne din Mâna bogată şi slăvită a Marelui Său Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos, - de dragul căruia a făcut aceasta.
Dar cine este acela care poate face într-adevăr aşa?
Nu ştiu cine este, dar ştiu că numai acela este cu adevărat fericit.
7 - Să nu ne oprim sau să nu ne abatem cumva de la drumul rânduit Lucrării Duhului Sfânt...
Să nu împuţinăm, să nu slăbim credinţa
să nu dezbinăm cumva pe vreunul dintre sufletele - din vreuna dintre bisericile lui Hristos...
Să nu facem cumva vreun rău de vreun fel sau în vreun fel, vreunuia care lucrează pentru Dumnezeu...
8 - Cine face un rău unui semen - este vinovat faţă de semenul său.
Însă cine pune o piedică Evangheliei lui Hristos şi zădărniceşte planul mântuitor al lui Dumnezeu pentru o lucrare, sau pentru o vreme, sau pentru o întindere,
- acela se împotriveşte răufăcător în contra Dumnezeului Cel Veşnic.
Şi va fi vinovat faţă de El.
9 - Pe scara asta a faptelor bune,
de la cea mai mică a unui pahar cu apă - şi până la cea mai mare, jertfa vieţii dată pentru de-aproapele, -
se întinde felurita şi binecuvântata lucrare a celor ce ajută mersul înainte al Evangheliei lui Hristos cât mai frumos şi cât mai rodnic.
Aceasta este scara cu un capăt pe pământ, iar cu celălalt în cer. Ferice de cel ce se suie pe ea.
10 - De la neprimirea şi neascultarea de fraţi începe scara coborâtoare, scara blestemată a piedicilor tot mai mari, mai grele şi mai felurite, - puse Evangheliei lui Hristos.
- Până ce sfârşeşte cu crima cea veşnică a vânzării de fraţi,
a dezbinării de biserici,
a nimicirii de învăţătură, de suflete şi de adunări ale Evangheliei lui Hristos.
11 - Dacă unuia care îl face să păcătuiască doar pe unul dintre cei micuţi ai lui Hristos, - şi pune o piedică celor mai micuţe ale Lui, - se spune că ar fi mai bine pentru el să i se lege o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare,
- ce piatră i se va lega odată oare aceluia care face un rău nespus mai mare şi la nespus mai mulţi?...
Punând piedică nimicitoare Evangheliei lui Hristos?
12 - Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic, durabil...
Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţi sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi!
Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
Mai puternice decât ei sunt Cuvintele Lui.
13 - Vezi marea, a cărei ape le-a adunat El în nişte hotare de nisip slab şi mişcător.
Ce măreaţă este totuşi marea şi câtă putere de valuri este grămădită în adâncurile ei!...
Şi totuşi cât de nemişcată din locul ei este o mare... Nici furtunile puternice, nici cutremurele şi nici vreo altă putere nu-i în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a aşezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Dar mai puternic decât ea este Cuvântul lui Dumnezeu.
14 - Ce măreţ este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele de la o margine a lui până la cealaltă...
Câte stele mici şi mari, aşezate nu ştiu după ce rânduieli.
- Şi totuşi nici una nu se clatină şi nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece sau o mie de ani - tot acolo răsare, tot acolo străluceşte, tot acolo apune...
Dar şi mai măreţ şi minunat este Cuvântul lui Dumnezeu.
15 - Vezi râurile care au acelaşi curs...
Vezi vremile, anotimpurile, - toate, cu câtă statornicie îşi urmează drumul şi îşi păstrează locul în tot mersul lor văzut şi nevăzut, rânduit lor de Dumnezeu care le-a făcut!...
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, Cosmosul, totul!...
Într-adevăr câtă statornicie, câtă măreţie, câtă frumuseţe este în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.
Şi totuşi mai necuprins şi mai etern ca toate, - este Cuvântul Său.
16 - Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munţii.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele...
Mai însemnată decât cerurile întregi şi decât pământul întreg.
Aşa este şi aşa trebuie primită Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
17 - Despre ceruri şi despre pământ este scris că vor trece, - dar despre Cuvântul lui Dumnezeu care este Evanghelia Sa, este scris că va rămâne în veac (Matei 24, 35).
Va rămâne nu numai ca durată. Va rămâne şi ca statornicie. Şi ca Frumuseţe şi ca Valoare. Şi ca Strălucire şi ca Măreţie - ca El.
18 - Despre munţi este scris că pot să se mute prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dar despre acest Cuvânt se spune că nu. În El nu este nici umbră de mutare.
Despre apele mărilor este scris că pot fi despărţite şi schimbate, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu.
Stelele cerului sau nisipul mărilor poate că se pot număra, dar gândurile lui Dumnezeu şi planurile Lui pentru noi arătate sau ascunse în Evanghelia Sa, nu se vor putea număra niciodată (Psalm 40, 5; Psalm 139, 17-18).
19 - Cine îşi poate aduce aminte de trecut, acela nu-şi va pierde niciodată speranţa de viitor.
Cine se poate uita cu înţelepciune înapoi, acela poate privi cu încredere şi înainte.
Şi cine ţine seama de poruncile înaintaşilor săi, acela va avea şi urmaşi care vor ţine seama de îndemnurile sale.
20 - Aminte de voia şi porunca Domnului trebuie să ne aducem totdeauna şi cu toţii.
Cei care o ştim, pentru a nu o uita niciodată - şi pentru a-i învăţa în ea şi pe copiii noştri.
Iar cei ce nu o ştiu, - să o ştie, pentru a nu merge pe marea vieţii fără busolă.
Pentru a nu zidi fără dreptar.
Şi pentru a nu umbla noaptea fără lumină.
Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne voia Ta.
Amin.