Lumina și întunericul
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - În lumea asta, de la Început chiar, n-au fost separate total lumina de întuneric, nici binele de rău, nici grâul de neghină, nici cei drepți de cei nedrepți.
În fiecare lumină este și puțin întuneric,
în fiecare bine este și puțin rău,
în fiecare rău e și puțin bine.
În fiecare întâmplare, în fiecare lucru, în fiecare stare - e un amestec și de bucurie și de necaz.
A ajuta uneia sau alteia, - este partea și răspunderea noastră.
Și când lupta se va sfârși - vom merge pe veșnicie în partea pe care am ajutat-o.
2 - Sunt uneori vremuri în care pare că totul se scufundă în întuneric.
Vin uneori stări tot mai grele, necazuri tot mai mari până când se prăvălește peste lume întunericul și nenorocirea, ca o lespede de gheață...
Astea sunt vremile de tulburări, de războaie, de nenorociri, când sunt mai mulți și mai puternici cei ce luptă pentru întuneric, pentru diavolul...
Atunci totul se chinuie, se îngrozește, se îngroapă.
Ce cumplit suferă Istoria, prin aceste vremuri! Ca prin niște rane de moarte.
3 - Și sunt iarăși vremuri când totul se însenină, se liniștește, se înviorează.
Astea sunt vremile de pace, de liniște, de belșug, când sunt mai puternici cei care luptă pentru lumină, pentru Hristos.
Atunci totul învie și se bucură.
Ce fericit se luminează Istoria prin astfel de vremuri. Ca prin niște sărbători de primăvară frumoasă.
4 - Sunt unii oameni care împotrivindu-se lui Dumnezeu, - sunt biruiți de întuneric, de păcat, de Satana. Acești oameni devin pentru ceilalți un chin, un blestem și o nenorocire.
Ei se prăbușesc pe neașteptate în blestemul și în focul veșnic.
Dar mai sunt și alți oameni care ascultând de Dumnezeu și unindu-se cu Hristos, își biruiesc întunericul devenind tot mai luminoși și mai binecuvântați,
- atât pentru ei înșiși cât și pentru alții.
Aceștia se înalță ca soarele spre amiază până rămân pe totdeauna acolo.
5 - Izvorul Luminii este Dumnezeu.
Lumina dintâi a țâșnit din Hristos-Cuvântul.
Și apoi din Lumina-Cuvânt, au ieșit toate: întâi ființe, apoi Viața, apoi Ordinea.
Așa lucrează înțelepciunea lui Dumnezeu totdeauna. Întâi creează, apoi învie, apoi echilibrează totul.
O, ce înțelepciune binecuvântată este înțelepciunea lui Dumnezeu, cât de minunate sunt toate cele ce ies și cresc și rodesc, toate cele ce sunt îndrumate de ea!
6 - Au fost trei zile - seri și dimineți - în care Lumina a răsărit direct din Dumnezeu
și a apus direct în El.
A ieșit din El dimineața și s-a retras în El seara.
A fost ca un flux și ca un reflux, pe care acum nimeni dintre noi nu-l putem ști cum era.
7 - Numai în ziua a patra au fost creați luminătorii zilei și ai nopții,
- peste care Dumnezeu apoi Și-a reflectat lumina Sa, ca spre niște oglinzi, ca apoi de la aceștia - lumina Lui să vină spre noi.
Astfel noi nu avem acum lumina direct de la El ci numai prin luminătorii prin care El ne-o dăruiește.
Așa este și cu lumina duhovnicească.
8 - Au fost vremuri în care Dumnezeu a revărsat lumina cunoștinței Sale direct oamenilor.
Dumnezeu umbla atunci nemijlocit cu oamenii, iar oamenii umblau nemijlocit cu Dumnezeu,
- fiindcă și înainte de a se naște oamenii-luminători, Dumnezeu n-a lăsat lumea Sa fără lumină.
9 - Când a venit Noe - Dumnezeu a început să lumineze prin el.
Apoi prin Avraam, Isac, Iacov și ceilalți luminători,
prin toată noaptea Vechiului Testament
- până ce a răsărit Soarele Hristos cu toți sateliții Săi sfinți din Noul Testament.
În lumina acestora ne desfătăm noi azi, cu toată bucuria strălucită a harului deplin descoperit nouă în forma cea mai minunată de către Dumnezeu.
10 - Precum pâinea în pustie creștea în mâinile ucenicilor care tot împărțeau și nu se mai sfârșea până n-au săturat miile de mulțimi,
- tot așa și astăzi lumina se împarte prin ei - și ea ni se dăruiește din belșug spre a ne îndestula pe toți, în orice fel și în orice măsură...
11 - Ce luminoasă trebuie să fi fost toată fața și viața primilor oameni
și ce binecuvântată va fi fost toată umblarea și trăirea lor cu Dumnezeu în dulcea lor viețuire divină din Eden.
Vremea petrecută cu Dumnezeu, numai cu El, cântarea cu El, rugăciunea cu El, totul va fi fost nemaiuitat de frumos și de fericit.
Pentru cei care trăiesc cu Dumnezeu, toate acestea sunt la fel și azi.
12 - În Psalmi se spune uneori că Domnul Dumnezeu stă în Lumină, -
alteori se spune că El Se învăluie cu întunericul ca și cu o manta.
Nu este nici o nepotrivire aici, fiindcă acel întuneric în care Se învăluie El, este tot o lumină, o lumină atât de mare încât e cu neputință de privit.
Și din prea marea strălucire pare întuneric. După cum este scris: El locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia (1 Tim. 6, 16).
13 - Lumina este îmbrăcămintea cu care Dumnezeu îmbracă sufletul nostru în clipa nașterii din nou, căci lumina este neprihănire, sfințire, curăție.
Și câtă vreme omul trăiește în Hristos, el rămâne îmbrăcat în hainele luminii. Așa erau primii oameni în Grădina Edenului, în starea curăției.
14 - Îndată ce oamenii au păcătuit, hainele luminii s-au topit.
Păcatul le-a ars ca o flacără blestemată, iar ei s-au văzut goi, dezbrăcați de scumpele lor veșminte cerești.
Aceasta o face păcatul...
Ferice de cei ce nu mai păcătuiesc căci ei își păstrează astfel curat și sfânt veșmântul luminos primit la nașterea de sus, îmbrăcămintea lor din Hristos.
15 - Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru care a făcut Lumina dar n-a lăsat-o singură și neapropiată de noi,
- ci a făcut și niște luminători prin care să ne-o împartă, pentru ca noi s-o putem suporta. S-o putem primi. Să ne-o putem însuși,
după trebuințele și după puterea noastră, fiecare dintre noi.
16 - După cum în pustie Domnul și Mântuitorul nostru, nu a dat El Însuși direct cu Mâna Sa pâinea care să potolească foamea mulțimii celor cinci mii,
- ci a frânt-o și a dat-o ucenicilor, iar aceștia au împărțit-o celor flămânzi,
- tot așa a făcut El și cu Lumina.
- Binecuvântați să fie veșnic, cei prin care ne-o dă El!
17 - Lumina izvorăște din Hristos, după cum Apa și Pâinea sunt El.
Noi toți trăim numai prin Lumina Lui veșnică și îndestulătoare,
dar între noi și Lumină, El a așezat acei luminători care ne răsfrâng binefacerile și harurile Sale, într-un fel în care pentru noi este mai cu putință, mai apropiat și mai ușor de primit.
Ce muncă sfântă și grea fac aceștia... Cât de datori le suntem noi lor pentru asta!
18 - Lumina lui Dumnezeu se înmulțește spre noi prin soare, lună și stele,
- după cum apa se înmulțește prin izvoare și pâinea se înmulțește prin lanuri.
În felul acesta, - aceste daruri Dumnezeiești ne sunt împărțite nu numai tuturor egal, ci și fără condiții și în măsură îndestulătoare!
Oricine leapădă sau disprețuiește uneltele lui Dumnezeu, - Îl disprețuiește pe El Însuși!
19 - Binecuvântați să fie luminătorii lui Hristos, care au în viața lor, înăuntrul lor, lumina binecuvântată primită de la El
- și din care lumină ei ne împart în chip fericit, cu dărnicie și îndestulare fiecăruia dintre noi.
Să-i prețuim pe acești sfinți și rari luminători adevărați, rugându-ne Domnului neîncetat pentru puterea, viața, libertatea și strălucirea lor.
Vai de Timpul, de Istoria și de întinderile rămase fără ei!
20 - Lumina de la miezul nopții este nespus mai necesară și mai însemnată, decât lumina de la miezul zilei.
Luminătorii care îndrumă lumea în timpurile grele sunt mai necesari decât cei ce o luminează în vremile pașnice, libere, bune.
Cu atât și valoarea lor este mai mare. Și mulțumirile și rugăciunile pentru acestea, trebuiesc să fie mai fierbinți.
Dumnezeul nostru, Te rugăm dă-ne scriitori creștini!
De nici un fel de luminători nu-i o nevoie mai mare. Aceștia își trimit lumina și după ce apun - nemărginită de spații și de timpuri.
Amin.