Lumina şi întunericul
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - În lumea asta, de la Început chiar, n-au fost separate total lumina de întuneric, nici binele de rău, nici grâul de neghină, nici cei drepţi de cei nedrepţi.
În fiecare lumină este şi puţin întuneric,
în fiecare bine este şi puţin rău,
în fiecare rău e şi puţin bine.
În fiecare întâmplare, în fiecare lucru, în fiecare stare - e un amestec şi de bucurie şi de necaz.
A ajuta uneia sau alteia, - este partea şi răspunderea noastră.
Şi când lupta se va sfârşi - vom merge pe veşnicie în partea pe care am ajutat-o.
2 - Sunt uneori vremuri în care pare că totul se scufundă în întuneric.
Vin uneori stări tot mai grele, necazuri tot mai mari până când se prăvăleşte peste lume întunericul şi nenorocirea, ca o lespede de gheaţă...
Astea sunt vremile de tulburări, de războaie, de nenorociri, când sunt mai mulţi şi mai puternici cei ce luptă pentru întuneric, pentru diavolul...
Atunci totul se chinuie, se îngrozeşte, se îngroapă.
Ce cumplit suferă Istoria, prin aceste vremuri! Ca prin nişte rane de moarte.
3 - Şi sunt iarăşi vremuri când totul se însenină, se linişteşte, se înviorează.
Astea sunt vremile de pace, de linişte, de belşug, când sunt mai puternici cei care luptă pentru lumină, pentru Hristos.
Atunci totul învie şi se bucură.
Ce fericit se luminează Istoria prin astfel de vremuri. Ca prin nişte sărbători de primăvară frumoasă.
4 - Sunt unii oameni care împotrivindu-se lui Dumnezeu, - sunt biruiţi de întuneric, de păcat, de Satana. Aceşti oameni devin pentru ceilalţi un chin, un blestem şi o nenorocire.
Ei se prăbuşesc pe neaşteptate în blestemul şi în focul veşnic.
Dar mai sunt şi alţi oameni care ascultând de Dumnezeu şi unindu-se cu Hristos, îşi biruiesc întunericul devenind tot mai luminoşi şi mai binecuvântaţi,
- atât pentru ei înşişi cât şi pentru alţii.
Aceştia se înalţă ca soarele spre amiază până rămân pe totdeauna acolo.
5 - Izvorul Luminii este Dumnezeu.
Lumina dintâi a ţâşnit din Hristos-Cuvântul.
Şi apoi din Lumina-Cuvânt, au ieşit toate: întâi fiinţe, apoi Viaţa, apoi Ordinea.
Aşa lucrează înţelepciunea lui Dumnezeu totdeauna. Întâi creează, apoi învie, apoi echilibrează totul.
O, ce înţelepciune binecuvântată este înţelepciunea lui Dumnezeu, cât de minunate sunt toate cele ce ies şi cresc şi rodesc, toate cele ce sunt îndrumate de ea!
6 - Au fost trei zile - seri şi dimineţi - în care Lumina a răsărit direct din Dumnezeu
şi a apus direct în El.
A ieşit din El dimineaţa şi s-a retras în El seara.
A fost ca un flux şi ca un reflux, pe care acum nimeni dintre noi nu-l putem şti cum era.
7 - Numai în ziua a patra au fost creaţi luminătorii zilei şi ai nopţii,
- peste care Dumnezeu apoi Şi-a reflectat lumina Sa, ca spre nişte oglinzi, ca apoi de la aceştia - lumina Lui să vină spre noi.
Astfel noi nu avem acum lumina direct de la El ci numai prin luminătorii prin care El ne-o dăruieşte.
Aşa este şi cu lumina duhovnicească.
8 - Au fost vremuri în care Dumnezeu a revărsat lumina cunoştinţei Sale direct oamenilor.
Dumnezeu umbla atunci nemijlocit cu oamenii, iar oamenii umblau nemijlocit cu Dumnezeu,
- fiindcă şi înainte de a se naşte oamenii-luminători, Dumnezeu n-a lăsat lumea Sa fără lumină.
9 - Când a venit Noe - Dumnezeu a început să lumineze prin el.
Apoi prin Avraam, Isac, Iacov şi ceilalţi luminători,
prin toată noaptea Vechiului Testament
- până ce a răsărit Soarele Hristos cu toţi sateliţii Săi sfinţi din Noul Testament.
În lumina acestora ne desfătăm noi azi, cu toată bucuria strălucită a harului deplin descoperit nouă în forma cea mai minunată de către Dumnezeu.
10 - Precum pâinea în pustie creştea în mâinile ucenicilor care tot împărţeau şi nu se mai sfârşea până n-au săturat miile de mulţimi,
- tot aşa şi astăzi lumina se împarte prin ei - şi ea ni se dăruieşte din belşug spre a ne îndestula pe toţi, în orice fel şi în orice măsură...
11 - Ce luminoasă trebuie să fi fost toată faţa şi viaţa primilor oameni
şi ce binecuvântată va fi fost toată umblarea şi trăirea lor cu Dumnezeu în dulcea lor vieţuire divină din Eden.
Vremea petrecută cu Dumnezeu, numai cu El, cântarea cu El, rugăciunea cu El, totul va fi fost nemaiuitat de frumos şi de fericit.
Pentru cei care trăiesc cu Dumnezeu, toate acestea sunt la fel şi azi.
12 - În Psalmi se spune uneori că Domnul Dumnezeu stă în Lumină, -
alteori se spune că El Se învăluie cu întunericul ca şi cu o manta.
Nu este nici o nepotrivire aici, fiindcă acel întuneric în care Se învăluie El, este tot o lumină, o lumină atât de mare încât e cu neputinţă de privit.
Şi din prea marea strălucire pare întuneric. După cum este scris: El locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia (1 Tim. 6, 16).
13 - Lumina este îmbrăcămintea cu care Dumnezeu îmbracă sufletul nostru în clipa naşterii din nou, căci lumina este neprihănire, sfinţire, curăţie.
Şi câtă vreme omul trăieşte în Hristos, el rămâne îmbrăcat în hainele luminii. Aşa erau primii oameni în Grădina Edenului, în starea curăţiei.
14 - Îndată ce oamenii au păcătuit, hainele luminii s-au topit.
Păcatul le-a ars ca o flacără blestemată, iar ei s-au văzut goi, dezbrăcaţi de scumpele lor veşminte cereşti.
Aceasta o face păcatul...
Ferice de cei ce nu mai păcătuiesc căci ei îşi păstrează astfel curat şi sfânt veşmântul luminos primit la naşterea de sus, îmbrăcămintea lor din Hristos.
15 - Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru care a făcut Lumina dar n-a lăsat-o singură şi neapropiată de noi,
- ci a făcut şi nişte luminători prin care să ne-o împartă, pentru ca noi s-o putem suporta. S-o putem primi. Să ne-o putem însuşi,
după trebuinţele şi după puterea noastră, fiecare dintre noi.
16 - După cum în pustie Domnul şi Mântuitorul nostru, nu a dat El Însuşi direct cu Mâna Sa pâinea care să potolească foamea mulţimii celor cinci mii,
- ci a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, iar aceştia au împărţit-o celor flămânzi,
- tot aşa a făcut El şi cu Lumina.
- Binecuvântaţi să fie veşnic, cei prin care ne-o dă El!
17 - Lumina izvorăşte din Hristos, după cum Apa şi Pâinea sunt El.
Noi toţi trăim numai prin Lumina Lui veşnică şi îndestulătoare,
dar între noi şi Lumină, El a aşezat acei luminători care ne răsfrâng binefacerile şi harurile Sale, într-un fel în care pentru noi este mai cu putinţă, mai apropiat şi mai uşor de primit.
Ce muncă sfântă şi grea fac aceştia... Cât de datori le suntem noi lor pentru asta!
18 - Lumina lui Dumnezeu se înmulţeşte spre noi prin soare, lună şi stele,
- după cum apa se înmulţeşte prin izvoare şi pâinea se înmulţeşte prin lanuri.
În felul acesta, - aceste daruri Dumnezeieşti ne sunt împărţite nu numai tuturor egal, ci şi fără condiţii şi în măsură îndestulătoare!
Oricine leapădă sau dispreţuieşte uneltele lui Dumnezeu, - Îl dispreţuieşte pe El Însuşi!
19 - Binecuvântaţi să fie luminătorii lui Hristos, care au în viaţa lor, înăuntrul lor, lumina binecuvântată primită de la El
- şi din care lumină ei ne împart în chip fericit, cu dărnicie şi îndestulare fiecăruia dintre noi.
Să-i preţuim pe aceşti sfinţi şi rari luminători adevăraţi, rugându-ne Domnului neîncetat pentru puterea, viaţa, libertatea şi strălucirea lor.
Vai de Timpul, de Istoria şi de întinderile rămase fără ei!
20 - Lumina de la miezul nopţii este nespus mai necesară şi mai însemnată, decât lumina de la miezul zilei.
Luminătorii care îndrumă lumea în timpurile grele sunt mai necesari decât cei ce o luminează în vremile paşnice, libere, bune.
Cu atât şi valoarea lor este mai mare. Şi mulţumirile şi rugăciunile pentru acestea, trebuiesc să fie mai fierbinţi.
Dumnezeul nostru, Te rugăm dă-ne scriitori creştini!
De nici un fel de luminători nu-i o nevoie mai mare. Aceştia îşi trimit lumina şi după ce apun - nemărginită de spaţii şi de timpuri.
Amin.