Lupta cea bună (2)
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Lupta cea bună a credinței începe în viața celui credincios din chiar clipa predării în slujba lui Hristos. Din clipa intrării lui în Oastea Domnului cea vie și sfântă. Sufletul care s-a încredințat el însuși cu ochii lui de adevărul mântuirii vestește - cu putere acest adevăr și luptă pentru el cu toată inima lui.
Dacă a încercat pe viu, el însuși în viața sa, harul acesta el îl mărturisește apoi cu toată îndrăzneala la toți semenii lui.
2 - O, dacă ai frică de Dumnezeu,
și dacă ai respect față de Adevăr
și dacă ai conștiința marii tale răspunderi,
- atunci vei căuta să vezi tu însuți mai întâi ce dulce-i viața cu Isus,
și apoi vei spune tuturora despre fericirea în Hristos,
- și vei fi binecuvântat atunci - căci vei spune cu putere, cu convingere, cu lacrimi și cu jertfă, - până la sfârșitul vieții tale.
3 - Lupta cea bună a adevăratei credințe, ca și a adevăratei iubiri, nu va mai cunoaște niciodată frica.
Nu știu, Dumnezeu știe, dar parcă îmi vine să spun că cine a ajuns să fie stăpânit puternic de frică - acela n-a avut niciodată o dragoste adevărată. S-a adeverit astfel că adevărată era în el frica, și nu dragostea de Dumnezeu.
4 - Cine a ajuns să se retragă din lupta înflăcărată și fericită a lui Hristos - acela parcă n-a avut niciodată, nici înainte credință vie.
Căci unde a fost odată o adevărată credință vie - aceasta nu poate sfârși cu nici un preț, în renunțarea la slava credinței,
și unde a fost odată o adevărată dragoste, aceasta nu se poate îneca de tot, în moleșeala fricii sau în mlaștina descurajării.
5 - Dacă au strălucit cândva și în cineva o vreme, credința și iubirea aceea care s-au putut prăbuși apoi, - strălucirea lor se dovedește a fi fost înșelătoare.
Precum stelele care se văd căzând, nu au fost niciodată stele statornice și nici nu sunt stele, fiindcă stelele statornice nu cad niciodată, ele rămân mereu sus, și nu-și lasă locul și nici slujba lor.
Stelele cele ce cad, nu sunt stele,
ci numai nouă ni se pare că au fost.
Așa sunt și luptătorii Domnului.
6 - Ce cutremurător de serioasă este cernerea vieții acesteia pentru credința sufletelor și pentru lupta acestei credințe,
pentru păstrarea făgăduinței mântuirii
și pentru verificarea statorniciei noastre față de Dumnezeu.
7 - Iată cât de mulți eram noi odată, când am pornit la început, pe urmele lui Hristos, în Lucrarea Lui, la chemarea Sa!
Și cât de mulți au fost luați în curând de vânturile și de furtunile pe care le-am întâlnit
și de cernerile încercărilor prin care am trecut!
8 - O foarte mare parte dintre noi au fost luați de suflul fricii și apoi împinși în întunericul unor înșelătoare adăposturi,
acestea de fapt, nu sunt „prudențe”,
ci lepădări.
9 - O, „fruntași” ai Lucrării lui Dumnezeu care nu-L mai mărturisiți pe Hristos acum,
din pricină că frica v-a cuprins inimile și v-a împins în lepădări, - iar lepădarea v-a dus să părăsiți de tot lupta Domnului
- ce tristă este starea voastră acum.
10 - Ce amăgitoare vă sunt gândurile și ce zadarnică este „prudența” voastră.
- Credeți voi că dacă Domnul va vrea să vă pună în cuptor, ascunzișul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că suferința pentru Hristos este o rușine?
11 - Credeți voi că dacă Domnul v-a chemat la o lucrare și voi n-o faceți, - nu știe El de asta?
Credeți voi că dacă El vă trimite la vreo Ninive, iar voi nu mergeți,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuzați,
- veți scăpa?
12 - Are Dumnezeu o mie de căi prin care să vă arunce pe cei fricoși și lepădați în mâinile acelora de care vă este frică!
- dacă voi vă temeți mai mult de oameni decât de Hristos!
13 - Credeți voi că n-are Dumnezeu mijloace să vă ia din mâini idolul pentru care v-ați dezlipit de El?
Sau comoditatea pentru care ați renunțat la lupta Lui?
Sau viața aceasta netrebnică, pentru care sunteți gata să vă luați ochii de la cealaltă?
14 - O, „fruntași” ai Lucrării lui Hristos,
unde vă este mintea sănătoasă, când lăsați să vă întunece frica de oameni
sau teama de viitor?
15 - Cel mai trist faliment al luptei și al credinței cuiva este frica de oameni și teama de necunoscut.
De ce oare tocmai unii dintre care știu cel mai mult despre Dumnezeu, - cred în El uneori cel mai puțin?
Și până când oare se vor teme ei mai mult de oameni și de năluci decât de Dumnezeu?
16 - Poruncile lumii sunt cu miile
dar ale lui Dumnezeu sunt numai una.
Toate, numai și una singură: Iubirea!
Și totuși oamenii vor să țină miile de porunci ale lumii, - dar nu vor să țină cea una a lui Dumnezeu.
17 - Slava lumii cere o mie de condiții,
- Și totuși cei mai mulți oameni se străduiesc să le împlinească pe cele o mie ale lumii, - dar nu-și dau nici o silință pentru cea a lui Dumnezeu.
18 - Fericirea trecătoare are mii de primejdii,
dar cea veșnică numai una singură: Păcatul!
- Și totuși oamenii se știu feri de cele o mie dar cad în cea una singură.
Fiindcă în primejdiile trecătoare cred toți, dar în cea veșnică, aproape nimeni.
19 - Pentru sufletul lumesc și necredincios, miile de porunci ale oamenilor sunt mai ascultate decât unica poruncă a lui Dumnezeu,
și slava oamenilor este mai căutată cu tot prețul ei uriaș de jertfe, pe care îl cere aceasta, fără a promite măcar o speranță adesea,
- decât slava lui Dumnezeu care dă atât de mult - și cere în schimb numai atât de puțin.
20 - Fericirea trecătoare este mai râvnită de oameni, deși este plătită uneori atât de scump că nu se mai pot bucura de ea când li se pare că au dobândit-o,
O Dumnezeule al Înțelepciunii Veșnice, dăruiește-ne tuturor înțelepciunea de Sus, care știe totdeauna să aleagă bine.
Amin.