Lupta cea bună (2)
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Lupta cea bună a credinţei începe în viaţa celui credincios din chiar clipa predării în slujba lui Hristos. Din clipa intrării lui în Oastea Domnului cea vie şi sfântă. Sufletul care s-a încredinţat el însuşi cu ochii lui de adevărul mântuirii vesteşte - cu putere acest adevăr şi luptă pentru el cu toată inima lui.
Dacă a încercat pe viu, el însuşi în viaţa sa, harul acesta el îl mărturiseşte apoi cu toată îndrăzneala la toţi semenii lui.
2 - O, dacă ai frică de Dumnezeu,
şi dacă ai respect faţă de Adevăr
şi dacă ai conştiinţa marii tale răspunderi,
- atunci vei căuta să vezi tu însuţi mai întâi ce dulce-i viaţa cu Isus,
şi apoi vei spune tuturora despre fericirea în Hristos,
- şi vei fi binecuvântat atunci - căci vei spune cu putere, cu convingere, cu lacrimi şi cu jertfă, - până la sfârşitul vieţii tale.
3 - Lupta cea bună a adevăratei credinţe, ca şi a adevăratei iubiri, nu va mai cunoaşte niciodată frica.
Nu ştiu, Dumnezeu ştie, dar parcă îmi vine să spun că cine a ajuns să fie stăpânit puternic de frică - acela n-a avut niciodată o dragoste adevărată. S-a adeverit astfel că adevărată era în el frica, şi nu dragostea de Dumnezeu.
4 - Cine a ajuns să se retragă din lupta înflăcărată şi fericită a lui Hristos - acela parcă n-a avut niciodată, nici înainte credinţă vie.
Căci unde a fost odată o adevărată credinţă vie - aceasta nu poate sfârşi cu nici un preţ, în renunţarea la slava credinţei,
şi unde a fost odată o adevărată dragoste, aceasta nu se poate îneca de tot, în moleşeala fricii sau în mlaştina descurajării.
5 - Dacă au strălucit cândva şi în cineva o vreme, credinţa şi iubirea aceea care s-au putut prăbuşi apoi, - strălucirea lor se dovedeşte a fi fost înşelătoare.
Precum stelele care se văd căzând, nu au fost niciodată stele statornice şi nici nu sunt stele, fiindcă stelele statornice nu cad niciodată, ele rămân mereu sus, şi nu-şi lasă locul şi nici slujba lor.
Stelele cele ce cad, nu sunt stele,
ci numai nouă ni se pare că au fost.
Aşa sunt şi luptătorii Domnului.
6 - Ce cutremurător de serioasă este cernerea vieţii acesteia pentru credinţa sufletelor şi pentru lupta acestei credinţe,
pentru păstrarea făgăduinţei mântuirii
şi pentru verificarea statorniciei noastre faţă de Dumnezeu.
7 - Iată cât de mulţi eram noi odată, când am pornit la început, pe urmele lui Hristos, în Lucrarea Lui, la chemarea Sa!
Şi cât de mulţi au fost luaţi în curând de vânturile şi de furtunile pe care le-am întâlnit
şi de cernerile încercărilor prin care am trecut!
8 - O foarte mare parte dintre noi au fost luaţi de suflul fricii şi apoi împinşi în întunericul unor înşelătoare adăposturi,
acestea de fapt, nu sunt „prudenţe”,
ci lepădări.
9 - O, „fruntaşi” ai Lucrării lui Dumnezeu care nu-L mai mărturisiţi pe Hristos acum,
din pricină că frica v-a cuprins inimile şi v-a împins în lepădări, - iar lepădarea v-a dus să părăsiţi de tot lupta Domnului
- ce tristă este starea voastră acum.
10 - Ce amăgitoare vă sunt gândurile şi ce zadarnică este „prudenţa” voastră.
- Credeţi voi că dacă Domnul va vrea să vă pună în cuptor, ascunzişul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că suferinţa pentru Hristos este o ruşine?
11 - Credeţi voi că dacă Domnul v-a chemat la o lucrare şi voi n-o faceţi, - nu ştie El de asta?
Credeţi voi că dacă El vă trimite la vreo Ninive, iar voi nu mergeţi,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuzaţi,
- veţi scăpa?
12 - Are Dumnezeu o mie de căi prin care să vă arunce pe cei fricoşi şi lepădaţi în mâinile acelora de care vă este frică!
- dacă voi vă temeţi mai mult de oameni decât de Hristos!
13 - Credeţi voi că n-are Dumnezeu mijloace să vă ia din mâini idolul pentru care v-aţi dezlipit de El?
Sau comoditatea pentru care aţi renunţat la lupta Lui?
Sau viaţa aceasta netrebnică, pentru care sunteţi gata să vă luaţi ochii de la cealaltă?
14 - O, „fruntaşi” ai Lucrării lui Hristos,
unde vă este mintea sănătoasă, când lăsaţi să vă întunece frica de oameni
sau teama de viitor?
15 - Cel mai trist faliment al luptei şi al credinţei cuiva este frica de oameni şi teama de necunoscut.
De ce oare tocmai unii dintre care ştiu cel mai mult despre Dumnezeu, - cred în El uneori cel mai puţin?
Şi până când oare se vor teme ei mai mult de oameni şi de năluci decât de Dumnezeu?
16 - Poruncile lumii sunt cu miile
dar ale lui Dumnezeu sunt numai una.
Toate, numai şi una singură: Iubirea!
Şi totuşi oamenii vor să ţină miile de porunci ale lumii, - dar nu vor să ţină cea una a lui Dumnezeu.
17 - Slava lumii cere o mie de condiţii,
- Şi totuşi cei mai mulţi oameni se străduiesc să le împlinească pe cele o mie ale lumii, - dar nu-şi dau nici o silinţă pentru cea a lui Dumnezeu.
18 - Fericirea trecătoare are mii de primejdii,
dar cea veşnică numai una singură: Păcatul!
- Şi totuşi oamenii se ştiu feri de cele o mie dar cad în cea una singură.
Fiindcă în primejdiile trecătoare cred toţi, dar în cea veşnică, aproape nimeni.
19 - Pentru sufletul lumesc şi necredincios, miile de porunci ale oamenilor sunt mai ascultate decât unica poruncă a lui Dumnezeu,
şi slava oamenilor este mai căutată cu tot preţul ei uriaş de jertfe, pe care îl cere aceasta, fără a promite măcar o speranţă adesea,
- decât slava lui Dumnezeu care dă atât de mult - şi cere în schimb numai atât de puţin.
20 - Fericirea trecătoare este mai râvnită de oameni, deşi este plătită uneori atât de scump că nu se mai pot bucura de ea când li se pare că au dobândit-o,
O Dumnezeule al Înţelepciunii Veşnice, dăruieşte-ne tuturor înţelepciunea de Sus, care ştie totdeauna să aleagă bine.
Amin.