Lupta între cei doi „stăpâni”

În timpurile vechi trăia un boier care multe slugi avea; pe atunci slugile erau robi.

Slugile erau foarte mulţumite cu boierul.

„Nu este pe lume stăpân mai bun ca al nostru” - se lăudau slugile.

Aceste laude le auzi şi diavolul care nu mai putea de ciudă că slugile trăiesc bine cu stăpânul lor. „Ucigă-l crucea” câştigă de partea sa pe una dintre slugi cu numele Aleb şi, prin ea, se-apucă să răzvrătească pe ceilalţi.

Odată, când slugile se lăudau cu stăpânul, sări Aleb cu vorba:

- În zadar lăudăm noi pe stăpânul; el e bun pentru că îi facem pe voie; aşa şi diavolul poate că e bun dacă-i facem voia lui. Să vedem însă ce are să se întâmple dacă i-am face ceva peste voie.

Celelalte slugi ţineau însă cu boierul şi făcură rămăşag cu Aleb că boierul nu va fi rău nici când îi vor face ceva peste voie.

În cealaltă zi, boierul, având nişte oaspeţi aleşi, merse cu ei să le arate şi oile. Între oi avea un berbec de soi ales. Porunci lui Aleb să-l scoată din turmă ca să-l vadă musafirii.

- Uitaţi-vă acum, zise Aleb către celelalte slugi, cum voi supăra pe boier.

Şi repezindu-se în turmă, prinse berbecul şi, deodată, îi rupse amândouă picioarele de dinapoi. Slugile şi musafirii rămaseră încremeniţi. Dracul se suise şi el într-un copac şi râdea de acolo, aşteptând izbucnirea mâniei boierului. Boierul stătu puţin cu capul aplecat de mânie, apoi, deodată, ridicându-şi ochii spre cer, astfel grăi:

- O, Aleb, Aleb! Stăpânul tău ţi-a poruncit să mă superi, dar Stăpânul meu e mai tare decât stăpânul tău. Să ştii că nu m-ai supărat pe mine, ci ai supărat pe stăpânul tău. Să ştii, Aleb, că nu-ţi dau nici o pedeapsă. Iacă, te iert, aici, în faţa oaspeţilor mei.

Zicând aceste cuvinte, boierul plecă cu musafirii, iar diavolul, scrâşnind din dinţi, căzu din copac şi plesni în mii de bucăţi.