Alexandru Macedon la poarta raiului

Se zice că Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, după ce a sfârșit cu Por-Împărat și cu ceilalți crai și împărați, a ajuns și la poarta raiului și a cerut intrare. Însă un glas i-a răspuns dinăuntru:

- O, Alexandre împărate, pentru tine nu este loc aici. Ca să poți intra aici, trebuie altfel de vitejii decât cele ce le-ai făcut pe pământ.

- Și ce să fac, Doamne, ca să pot intra aici? a întrebat Alexandru.

- Ține căpățâna aceasta - i-a zis atunci glasul, întinzându-i o căpățână de om mort. Du-o acasă și taină mare vei afla într-însa.

Împăratul Alexandru a luat căpățâna, a plecat cu ea acasă și a strâns pe toți înțelepții din împărăția lui, să afle taina căpățânii. Dar nimeni nu putea afla taina ei. Un lucru însă îi umplea de uimire pe toți: căpățâna era grea, și tot mai grea se făcea. O puseră la cântar și nimic nu ținea cu ea la cântar. Alexandru-împărat puse aur mult, puse toate comorile sale să țină la cumpănă cu căpățâna, dar căpățâna era mai grea decât toate comorile sale. Toți se frământau: ce oare ar însemna acest lucru?

Atunci sosi un învățat venit din mari depărtări. El luă o mână de țărână, o aruncă peste căpățână și căpățâna îndată se ușură.

- Vei afla, Alexandre împărate - grăi învățatul - că această căpățână te închipuie pe tine însuți; închipuie trufia și lăcomia ta cele fără margini. Tu nu te mai saturi de prăzi, de comori și împărății, dar mâine vei muri și atunci o mână de țărână va acoperi toată trufia ta și toată lăcomia și comorile tale.

Împăratul Alexandru înțelese, acum, taina căpățânii. Sfârși cu prăzile și cu războaiele, iar când muri, lăsă cu limbă de moarte să-i fie lăsate mâinile afară din sicriu, să vadă toată lumea că nimic nu poate duce în cealaltă lume din comorile sale cele pământești.