Alexandru Macedon la poarta raiului

Se zice că Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, după ce a sfârşit cu Por-Împărat şi cu ceilalţi crai şi împăraţi, a ajuns şi la poarta raiului şi a cerut intrare. Însă un glas i-a răspuns dinăuntru:

- O, Alexandre împărate, pentru tine nu este loc aici. Ca să poţi intra aici, trebuie altfel de vitejii decât cele ce le-ai făcut pe pământ.

- Şi ce să fac, Doamne, ca să pot intra aici? a întrebat Alexandru.

- Ţine căpăţâna aceasta - i-a zis atunci glasul, întinzându-i o căpăţână de om mort. Du-o acasă şi taină mare vei afla într-însa.

Împăratul Alexandru a luat căpăţâna, a plecat cu ea acasă şi a strâns pe toţi înţelepţii din împărăţia lui, să afle taina căpăţânii. Dar nimeni nu putea afla taina ei. Un lucru însă îi umplea de uimire pe toţi: căpăţâna era grea, şi tot mai grea se făcea. O puseră la cântar şi nimic nu ţinea cu ea la cântar. Alexandru-împărat puse aur mult, puse toate comorile sale să ţină la cumpănă cu căpăţâna, dar căpăţâna era mai grea decât toate comorile sale. Toţi se frământau: ce oare ar însemna acest lucru?

Atunci sosi un învăţat venit din mari depărtări. El luă o mână de ţărână, o aruncă peste căpăţână şi căpăţâna îndată se uşură.

- Vei afla, Alexandre împărate - grăi învăţatul - că această căpăţână te închipuie pe tine însuţi; închipuie trufia şi lăcomia ta cele fără margini. Tu nu te mai saturi de prăzi, de comori şi împărăţii, dar mâine vei muri şi atunci o mână de ţărână va acoperi toată trufia ta şi toată lăcomia şi comorile tale.

Împăratul Alexandru înţelese, acum, taina căpăţânii. Sfârşi cu prăzile şi cu războaiele, iar când muri, lăsă cu limbă de moarte să-i fie lăsate mâinile afară din sicriu, să vadă toată lumea că nimic nu poate duce în cealaltă lume din comorile sale cele pământeşti.