Mai aspru bate vântul

Mai aspru bate vântul cu cât se duce vara

mai grabnic scuturându-mi din pomul vieţii anii

cad zilele ca frunza împuţinând comoara

rămasă spre-mplinirea neîmpărţitei danii.

Văd şiruind în urmă cărarea mea lăsată

cu paşii mei ce-nseamnă umblarea vieţii mele

- vin urmele în urmă şi tuturor m-arată

cum le-am lăsat prin lume şi unde merg cu ele.

Cu ochii goi de visuri, dar plini de încercare

privesc acuma altfel la urmele trăite:

- tot ce-mi păreau odată prea dulci le văd amare

tot ce-mi păreau de beznă, le văd azi, strălucite.

O, regretam odată că zilele-mi sunt rele

că-s prea puţin frumoase şi-s prea de lacrimi pline,

dar azi cu mulţumire văd rodul strâns din ele

c-acesta-i tot avutul ce-l am şi-l duc cu mine.

Dacă vrei s-alegi din oameni care este credincios

dragostea, nu frica, spune cine este-al lui Hristos

frică au toţi cei ce-n rele, în păcat şi-n pofte stau

însă dragostea de Domnul numai cei ce cred o au.