A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.
Vestea mântuirii s-a îndreptat în primul rând spre ai Domnului, spre neamul și familia Sa după trup, spre cei care Îi erau mai apropiați.
Dar aceștia nu L-au primit. S-au lepădat de El, alegând calea decăderii și rătăcirii
și în locul Lui alegând un tâlhar și un ucigaș.
Ce alegere nefericită! De atunci tâlharii și ucigașii i-au făcut pe oameni să ispășească mereu și să plătească cumplit și neîncetat cu sânge și cu aur păcatul de care s-au făcut vinovați!
Iar dacă cei la care Fiul lui Dumnezeu a fost trimes întâi, n-au vrut să primească harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toți (Tit 2, 11), - drept pedeapsă, solia mântuirii pe care ei n-au vrut-o s-a îndepărtat de la ei către alții (Rom. 11, 11).
Cei apropiați ai noștri, sunt cei pe care îi dorim și îi chemăm mai întâi și mai stăruitor să vină la Hristos.
Cei pentru care ne rugăm mai fierbinte,
pe care îi îndemnăm mai stăruitor,
pentru care suferim și ne jertfim mai mult,
cei iubiți ai noștri - sunt chemați cei dintâi.
Dar ce durere suferim că tocmai ei nu vor să primească și să asculte pe Hristos. Nu vor să înțeleagă Jertfa și dragostea Lui și a noastră pentru mântuirea lor.
Vin mulți de la Răsărit și de la Apus,
vin mulți de aproape și de departe,
se bucură de tine și cu tine.
Îți devin frați și surori, părinți și copii duhovnicești, apropiați și scumpi,
- iar cei din casa ta, tocmai ei, cei cu care mănânci aceeași pâine, cu care împarți același pat, cu care ești același trup, îți sunt străini și tot mai depărtați. Până când moartea vă desparte pe vecii vecilor.
Alții primesc solia ta și se mântuiesc prin credință. Iar ai tăi nu vor să primească, și se pierd.
Tu plângi și te rogi lângă ei și pentru ei, iar ei disprețuiesc și rămân depărtați de harul lui Dumnezeu.
Ce trist este și ce dureros, când bucuriile în viață îți vin din altă parte, decât de acolo de unde le-ai fi dorit și aveai tot dreptul să le aștepți cel mai întâi.
Mergând la alții, tu nu-i uita totuși niciodată pe ai tăi.
Fiecare întoarcere a altora, va atinge o rană dureroasă în sufletul tău, că ai tăi nu vin.
Rana aceasta a ta va sângera mereu până când îi vei vedea tu pe ei venind la Dumnezeu pe pământ. Sau până când ei te vor vedea pe tine mergând la El în Cer.
Și nici să nu cauți să o vindeci până atunci!
Ce fericit e un vestitor al Domnului oricând vede pe cineva venind la Hristos prin cuvântul și stăruințele sale. Dar când chiar ai săi fac acest lucru, bucuria este nemărginită și strălucită.
O, și Domnul nostru Isus Hristos Mântuitorul tuturor oamenilor pământului, va avea odată bucuria de a vedea cum toți ai Săi, tot neamul Său, vor fi mântuiți venind la El, ca niște pâraie de miazăzi (Psalm 126, 4),
Ce slavă și ce bucurie strălucită, va fi în clipa aceasta, o adevărată înviere din morți (Rom. 11, 15).
Și dacă îngerii lui Dumnezeu se bucură în ceruri, pentru un singur păcătos care se întoarce de la rătăcirea sa, ce va fi oare în clipa când toată casa lui Israel se va întoarce, plângând de durere și de iubire, la Hristos?!...
O Doamne Isuse Hristoase, Mântuitorul plin de bunătate al tuturor oamenilor,
noi nu încetăm să Îți aducem aminte de dragostea Ta pentru Ierusalim
și de nădejdea mântuirii alor Tăi.
Când acești fii iubiți ai Tăi care sunt departe acum, vor tresări de dor după Tine,
vor plânge amar rătăcirea lor
și vor întoarce Acasă ca de departe și de demult,
atunci rana Ta care sângeră mereu se va vindeca.
Locul cel atâta vreme gol, la masa ospățului Tău, va fi ocupat.
Fiul și moștenitorul cel mai drag, va fi iarăși și pe totdeauna lângă Inima Ta și lângă inima noastră.
Fă Doamne să avem cât mai curând și cât mai deplin bucuria aceasta.
Amin.
+
De nu vii azi să afli mântuirea
tu mergi în veșnicie neiertat
și vei rămâne singur, singur, singur
cu toată noaptea morții-mpovărat.
+
Fericit cel ce cunoaște Adevărul în viață
dar mai fericit e-acela ce pe alții-n el i-nvață
și nu-i chin mai mare-n lume decât să cunoști ce-i bine
și să nu poți spune-aceasta celor orbi de lângă tine.