A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.
Vestea mântuirii s-a îndreptat în primul rând spre ai Domnului, spre neamul şi familia Sa după trup, spre cei care Îi erau mai apropiaţi.
Dar aceştia nu L-au primit. S-au lepădat de El, alegând calea decăderii şi rătăcirii
şi în locul Lui alegând un tâlhar şi un ucigaş.
Ce alegere nefericită! De atunci tâlharii şi ucigaşii i-au făcut pe oameni să ispăşească mereu şi să plătească cumplit şi neîncetat cu sânge şi cu aur păcatul de care s-au făcut vinovaţi!
Iar dacă cei la care Fiul lui Dumnezeu a fost trimes întâi, n-au vrut să primească harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toţi (Tit 2, 11), - drept pedeapsă, solia mântuirii pe care ei n-au vrut-o s-a îndepărtat de la ei către alţii (Rom. 11, 11).
Cei apropiaţi ai noştri, sunt cei pe care îi dorim şi îi chemăm mai întâi şi mai stăruitor să vină la Hristos.
Cei pentru care ne rugăm mai fierbinte,
pe care îi îndemnăm mai stăruitor,
pentru care suferim şi ne jertfim mai mult,
cei iubiţi ai noştri - sunt chemaţi cei dintâi.
Dar ce durere suferim că tocmai ei nu vor să primească şi să asculte pe Hristos. Nu vor să înţeleagă Jertfa şi dragostea Lui şi a noastră pentru mântuirea lor.
Vin mulţi de la Răsărit şi de la Apus,
vin mulţi de aproape şi de departe,
se bucură de tine şi cu tine.
Îţi devin fraţi şi surori, părinţi şi copii duhovniceşti, apropiaţi şi scumpi,
- iar cei din casa ta, tocmai ei, cei cu care mănânci aceeaşi pâine, cu care împarţi acelaşi pat, cu care eşti acelaşi trup, îţi sunt străini şi tot mai depărtaţi. Până când moartea vă desparte pe vecii vecilor.
Alţii primesc solia ta şi se mântuiesc prin credinţă. Iar ai tăi nu vor să primească, şi se pierd.
Tu plângi şi te rogi lângă ei şi pentru ei, iar ei dispreţuiesc şi rămân depărtaţi de harul lui Dumnezeu.
Ce trist este şi ce dureros, când bucuriile în viaţă îţi vin din altă parte, decât de acolo de unde le-ai fi dorit şi aveai tot dreptul să le aştepţi cel mai întâi.
Mergând la alţii, tu nu-i uita totuşi niciodată pe ai tăi.
Fiecare întoarcere a altora, va atinge o rană dureroasă în sufletul tău, că ai tăi nu vin.
Rana aceasta a ta va sângera mereu până când îi vei vedea tu pe ei venind la Dumnezeu pe pământ. Sau până când ei te vor vedea pe tine mergând la El în Cer.
Şi nici să nu cauţi să o vindeci până atunci!
Ce fericit e un vestitor al Domnului oricând vede pe cineva venind la Hristos prin cuvântul şi stăruinţele sale. Dar când chiar ai săi fac acest lucru, bucuria este nemărginită şi strălucită.
O, şi Domnul nostru Isus Hristos Mântuitorul tuturor oamenilor pământului, va avea odată bucuria de a vedea cum toţi ai Săi, tot neamul Său, vor fi mântuiţi venind la El, ca nişte pâraie de miazăzi (Psalm 126, 4),
Ce slavă şi ce bucurie strălucită, va fi în clipa aceasta, o adevărată înviere din morţi (Rom. 11, 15).
Şi dacă îngerii lui Dumnezeu se bucură în ceruri, pentru un singur păcătos care se întoarce de la rătăcirea sa, ce va fi oare în clipa când toată casa lui Israel se va întoarce, plângând de durere şi de iubire, la Hristos?!...
O Doamne Isuse Hristoase, Mântuitorul plin de bunătate al tuturor oamenilor,
noi nu încetăm să Îţi aducem aminte de dragostea Ta pentru Ierusalim
şi de nădejdea mântuirii alor Tăi.
Când aceşti fii iubiţi ai Tăi care sunt departe acum, vor tresări de dor după Tine,
vor plânge amar rătăcirea lor
şi vor întoarce Acasă ca de departe şi de demult,
atunci rana Ta care sângeră mereu se va vindeca.
Locul cel atâta vreme gol, la masa ospăţului Tău, va fi ocupat.
Fiul şi moştenitorul cel mai drag, va fi iarăşi şi pe totdeauna lângă Inima Ta şi lângă inima noastră.
Fă Doamne să avem cât mai curând şi cât mai deplin bucuria aceasta.
Amin.
+
De nu vii azi să afli mântuirea
tu mergi în veşnicie neiertat
şi vei rămâne singur, singur, singur
cu toată noaptea morţii-mpovărat.
+
Fericit cel ce cunoaşte Adevărul în viaţă
dar mai fericit e-acela ce pe alţii-n el i-nvaţă
şi nu-i chin mai mare-n lume decât să cunoşti ce-i bine
şi să nu poţi spune-aceasta celor orbi de lângă tine.