Mai aveți vreme

Sfat mare se spune că au ținut, odată, toți diavolii din iad despre cum să câștige mai multe suflete pentru împărăția lor cea de foc.

- Stăm prost, grăi Scaraoschi, mai-marele dracilor. Prea puțină lume se prinde în cursele noastre. De merge tot așa, ni se golește iadul. Hai, tartorii mei, glăsuiți, ce-i de făcut?

- Întunecimea voastră, grăi un drac din gloată, să le șoptim oamenilor că nu este Dumnezeu; că numai proștii mai cred, azi, în Dumnezeu.

- Să ne urcăm cu toții pe pământ, adăugă un altul, și să le spunem că nu este suflet, nici rai, nici iad, ci aici pe pământ este tot ce este. Toate celelalte sunt scorniri de-ale popilor.

- Lesne de spus acestea, dar nici oamenii nu-s chiar așa de proști să creadă așa ceva. Vor simți cât de colo că-i treabă diavolească.

Și se frământa Scaraoschi împreună cu tartorii lui despre ce ar fi de făcut.

Era să se sfârșească adunarea fără nici un folos, când, de colo din fund, se ridică la cuvânt o sluțenie de drac bătrân și urât, de care și dracii se îngrozeau.

- Ai și tu vreo părere, câine bătrân? întrebă Scaraoschi.

- Am! răspunse afurisitul de bătrân.

Și astfel grăi:

- Se înțelege, fraților, că-i o prostie prea mare să le spui oamenilor că nu-i Dumnezeu, că nu-i suflet, că nu-i rai și iad.

Părerea mea e alta.

- S-auzim, s-auzim! strigară tartorii.

- Părerea mea e ca toți dracii să ne urcăm pe pământ, și, cu vorbe plăcute și ademenitoare, să le șoptim oamenilor la ureche: „Este Dumnezeu, este suflet, este rai și este iad… Dar, pentru aceste treburi mai aveți vreme, oameni buni… Ele sunt pentru vremea când veți fi, colea, moși bătrâni...”.

Părerea hodorogului de bătrân plăcu grozav de mult lui Scaraoschi și celorlalți tartori. Și, după ce, de bucurie, traseră o schelălăială de răsună tot iadul, se urcară pe pământ mii și mii de draci, înșelând pe oameni așa cum îi învățase dracul cel bătrân.

Și, de atunci, dracii câștigă cele mai multe suflete, șoptind mereu oamenilor înșelăciunea că pentru cele sufletești mai au vreme.