Mai fără seamăn ca orice
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Piedicile şi vrăjmaşii pe care Tu Preaiubitule mi-i pui în cale - nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea şi credinţa mea faţă de Tine?
2 - Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele şi cum mă port în faţa vrăjmaşilor mei, îmi poţi Tu cunoaşte cel mai bine starea mea faţă de Tine?
- Ba da!
3 - Pentru că dacă numai eu pot ca piedicile mele să le întâmpin cu linişte, să le privesc cu hotărâre şi să le trec cu răbdare - Îţi dovedesc că nu numai o ştiu, dar o şi fac Voia Ta.
4 - Şi numai dacă eu pot ca pe vrăjmaşii mei să-i primesc cu blândeţe, să-i privesc cu bunătate, să-i biruiesc prin iubire, - aceasta va arăta că am înţeles gândul Tău.
5 - Şi că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
6 - Preaiubit Prieten al tinereţii mele, - câtă nevoie mai am eu încă de maturizare!
7 - Am avântul vârstei, dar n-am înălţimea ei. De atâtea ori a trebuit să mă ruşinez în faţa Ta, după confruntările cu piedicile mele şi cu vrăjmaşii mei!
8 - Eu am putut uneori să am în faţa piedicilor linişte sau hotărâre sau răbdare, dar dacă n-am privit dincolo de ele, cu linişte şi înţelegere, la adevărul pe care ele mi-l ascundeau doar uşor, - eu nu le-am cunoscut scopul.
9 - Şi nu m-am ales din ele cu prea mult.
10 - Am putut avea uneori în faţa vrăjmaşilor un cuvânt neclintit, o inimă netemătoare, o privire hotărâtă, o comportare demnă,
11 - dar dacă nu le-am putut lăsa nici o punte de iubire spre ţărmul Tău,
ei au rămas tot dincolo, fără lumină,
eu tot dincoace, fără pace,
- iar Tu între noi, fără bucurie.
12 - Biruinţa mea rece n-a fericit pe nimeni.
13 - Mărturia mea uscată n-a adus nici un rod, - afară, cel mult de o vinovată mândrie lăuntrică a mea, de care nici măcar n-am roşit atunci.
Dar de care roşesc acum!
14 - Dragostea Ta Preaiubitule îmi este mai presus de orice. Mai tare ca orice. Mai dincolo de orice.
15 - Nimic din ce pot numai nu se poate înălţa până la ea, nu o poate întrece şi nu poate dura cât ea.
16 - Despre orice ar fi să vorbesc, odată vine clipa când nu mai am ce spune,
17 - către orice ar fi să privesc, odată vine ceasul când nu mai am ce vedea,
18 - spre orice aş tinde, - odată ajung să simt că nu mai am ce dori,
- aşa este cu orice lucru de pe pământ!
19 - Numai cu dragostea Ta nu poate fi astfel!
Despre ea oricât aş vorbi, tot voi mai avea încă şi încă ceva nou şi minunat pe care nu l-am spus.
20 - La dragostea Ta oricât de mult aş privi tot n-am să mă satur fiindcă mereu voi avea şi altceva de văzut şi mai minunat.
21 - Şi după ce oricât de mult aş dori de Tine, tot voi descoperi că este vrednică mereu dragostea Ta de şi mai mult dor al inimii mele.
22 - De orice hrană mă satur odată. De orice privelişte mă obosesc. Orice stare îmi poate deveni grea.
Numai cu dragostea Ta nu-i aşa. Numai cu ea este altfel.
23 - De ea nu mă satur niciodată. Mergând cu ea nu obosesc niciodată. Privind la ea sunt totdeauna fericit.
24 - O astfel de dragoste numai a Ta poate fi pe lume!
25 - Numai dragostea noastră, Prietenul tinereţii mele,
dragostea noastră fără nici o alta asemenea ei.