Mai fără seamăn ca orice
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Piedicile și vrăjmașii pe care Tu Preaiubitule mi-i pui în cale - nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea și credința mea față de Tine?
2 - Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele și cum mă port în fața vrăjmașilor mei, îmi poți Tu cunoaște cel mai bine starea mea față de Tine?
- Ba da!
3 - Pentru că dacă numai eu pot ca piedicile mele să le întâmpin cu liniște, să le privesc cu hotărâre și să le trec cu răbdare - Îți dovedesc că nu numai o știu, dar o și fac Voia Ta.
4 - Și numai dacă eu pot ca pe vrăjmașii mei să-i primesc cu blândețe, să-i privesc cu bunătate, să-i biruiesc prin iubire, - aceasta va arăta că am înțeles gândul Tău.
5 - Și că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
6 - Preaiubit Prieten al tinereții mele, - câtă nevoie mai am eu încă de maturizare!
7 - Am avântul vârstei, dar n-am înălțimea ei. De atâtea ori a trebuit să mă rușinez în fața Ta, după confruntările cu piedicile mele și cu vrăjmașii mei!
8 - Eu am putut uneori să am în fața piedicilor liniște sau hotărâre sau răbdare, dar dacă n-am privit dincolo de ele, cu liniște și înțelegere, la adevărul pe care ele mi-l ascundeau doar ușor, - eu nu le-am cunoscut scopul.
9 - Și nu m-am ales din ele cu prea mult.
10 - Am putut avea uneori în fața vrăjmașilor un cuvânt neclintit, o inimă netemătoare, o privire hotărâtă, o comportare demnă,
11 - dar dacă nu le-am putut lăsa nici o punte de iubire spre țărmul Tău,
ei au rămas tot dincolo, fără lumină,
eu tot dincoace, fără pace,
- iar Tu între noi, fără bucurie.
12 - Biruința mea rece n-a fericit pe nimeni.
13 - Mărturia mea uscată n-a adus nici un rod, - afară, cel mult de o vinovată mândrie lăuntrică a mea, de care nici măcar n-am roșit atunci.
Dar de care roșesc acum!
14 - Dragostea Ta Preaiubitule îmi este mai presus de orice. Mai tare ca orice. Mai dincolo de orice.
15 - Nimic din ce pot numai nu se poate înălța până la ea, nu o poate întrece și nu poate dura cât ea.
16 - Despre orice ar fi să vorbesc, odată vine clipa când nu mai am ce spune,
17 - către orice ar fi să privesc, odată vine ceasul când nu mai am ce vedea,
18 - spre orice aș tinde, - odată ajung să simt că nu mai am ce dori,
- așa este cu orice lucru de pe pământ!
19 - Numai cu dragostea Ta nu poate fi astfel!
Despre ea oricât aș vorbi, tot voi mai avea încă și încă ceva nou și minunat pe care nu l-am spus.
20 - La dragostea Ta oricât de mult aș privi tot n-am să mă satur fiindcă mereu voi avea și altceva de văzut și mai minunat.
21 - Și după ce oricât de mult aș dori de Tine, tot voi descoperi că este vrednică mereu dragostea Ta de și mai mult dor al inimii mele.
22 - De orice hrană mă satur odată. De orice priveliște mă obosesc. Orice stare îmi poate deveni grea.
Numai cu dragostea Ta nu-i așa. Numai cu ea este altfel.
23 - De ea nu mă satur niciodată. Mergând cu ea nu obosesc niciodată. Privind la ea sunt totdeauna fericit.
24 - O astfel de dragoste numai a Ta poate fi pe lume!
25 - Numai dragostea noastră, Prietenul tinereții mele,
dragostea noastră fără nici o alta asemenea ei.