Mântuirea şi pedeapsa
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Număraţi banii aici în faţa celui ce plăteşte, - spune o înştiinţare înţeleaptă, care se poate vedea peste tot unde se fac plăţile. Reclamaţiile ulterioare nu sunt luate în considerare.
Gândeşte-te deci bine şi tu acum omule, până eşti în faţa Celui care îţi îmbie mântuirea cu Mâna Sa, dar care îţi poate da şi pedeapsa tot cu Mâna aceasta.
2 - Alege viaţa şi nu moartea.
Alege cerul şi nu iadul.
Alege-L pe Hristos şi nu pe Satana.
Alege acum, chiar acum, - căci se poate ca peste o clipă să vină moartea şi să te ia pe neaşteptate din faţa lui Dumnezeu. Şi atunci va fi prea târziu.
Multe astfel de morţi ai văzut poate şi tu.
N-ai învăţat oare nimic din ele?
3 - Adevărata lumină nu suferă în ea nici un strop de întuneric,
adevărata curăţie, nici un fir de praf
şi adevărata dragoste nici un pas nebun.
4 - Cine se împacă cu un duşman mic - se va împăca şi cu unul mare
şi cine îşi îngăduie un pahar mic îşi va îngădui şi unul mare.
Un pai mic poate orbi ochiul şi o picătură mică de otravă poate aduce moartea.
Oricine se joacă cu păcatul va fi ucis de el,
- dar oricine îşi doreşte sincer mântuirea, se va feri şi de umbra păcatului.
Căci şi umbra lui este ucigaşă.
5 - Puţină nebunie... o, câtă înţelepciune a nimicit ea!...
Ce aproape este adevărul de fiecare dintre noi.
Câtă bunătate are Dumnezeu faţă de fiecare păcătos.
Şi cum trimite Duhul Domnului în mintea cuiva tocmai lumina de care are el însuşi nevoie în clipa aceea.
Dar ce puţine inimi o primesc. Şi ce puţine minţi o urmează.
6 - Păcatul, păcatul... acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora, - a biruit pe mulţi şi mari înţelepţi.
A prăbuşit pe mulţi înălţaţi.
Şi a dus în iad pe mulţi drepţi.
7 - O mică defecţiune la frâna unui autobuz, încărcat cu oameni - şi tot autobuzul nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură, în prăpastie omorând zeci de vieţi.
O mică picătură de petrol într-un vas cu lapte, strică totul.
O mică neascultare o dată - şi nimiceşte o mie de ascultări.
8 - O mică aşchie sărită în ochi, - aduce orbia pe totdeauna.
O bucată de săpun căzută în mâncare, strică totul...
Puţină nebunie, nimiceşte un munte de înţelepciune.
9 - Dar câte şi câte şi câte din acestea, nebunii mici şi fără însemnătate nu se întâmplă în fiecare zi!
Din cauza acestora se pierd atâtea vieţi.
Se strică atâtea căsnicii,
se ruinează atâtea familii, se împrăştie atâtea adunări, se zădărnicesc atâtea lucrări
şi se nefericesc atâtea suflete.
Fericit acela care se fereşte de orice se pare rău.
10 - Nu spuneţi că păcatul acesta e mic sau că este un nimic.
Căci acest gând i-a ucis pe mulţi.
Nu spuneţi: şi ce-i dacă am să beau şi eu un pahar? - doar n-o fi foc,
- căci după unul vei mai bea unul şi încă unul. Iar la urmă vei ajunge un nenorocit, vei vedea că este foc.
Şi încă un foc veşnic.
11 - Nu spune: şi ce-i dacă mă duc şi eu o dată cu aceşti prieteni?
Şi ce-i dacă fumez şi eu o ţigară?
Şi ce-i dacă mă voi scăpa şi eu o dată?
- Căci data aceea este cursa ta şi lanţul tău.
Te vei lipi acolo, şi n-ai să te mai poţi desface, ca musca ce s-a prins în pânza păianjenului. Sau în cleiul mierii ucigaşe.
Dulceaţa gustată, curiozitatea satisfăcută, plăcerea permisă - o vei plăti cu viaţa ta,
aşa ca vietatea fără minte şi fără înfrânare.
12 - Fii treaz dragul meu şi ia seama bine în jurul tău, să vezi ce păţesc alţii.
Învaţă din nenorocirea lor, ca să nu ajungi tu să înveţe alţii din nenorocirea ta.
Nu te lăsa nici odată biruit de ispită.
Şi dacă nu eşti în stare s-o birui, fugi din timp şi ocoleşte-o cu groază,
fiindcă un minut mai târziu, - poate fi prea târziu pe veci de veci.
13 - Înţelepciunea nu-i prea multă nici un car. Dar nebunia e prea multă şi o picătură.
Fereşte-te de orice păcat. Căci chiar şi numai unul singur poate fi în stare să-ţi piardă mântuirea după care ai alergat şi ai luptat o viaţă întreagă.
Ci teme-te de el şi fugi ca de şarpele cel mai otrăvitor.
14 - Tot ce avem bun în noi este pâinea noastră.
Din această pâine a inimii noastre, a mâinilor, a gurii, a fiinţei noastre să împărţim mereu în jurul nostru tuturor semenilor noştri,
- fără să aşteptăm nici o răsplătire de la nimeni.
Ca şi cum am arunca în apa ce curge şi duce totul la vale.
15 - Nu da împrumut!... Nu da nici măcar pomană, ci aruncă ce dai. Dă ca şi cum ai arunca.
Fiindcă în împrumut, este o nădejde de câştig.
În pomană este o nădejde de răsplată.
Dar în aruncare nu mai este nimic. Nici un gând. Nici o aşteptare. Nici o dorinţă.
- Ai aruncat - şi gata.
Aşa se face binele bine. Aceasta este binefacerea binefăcătoare.
16 - Când arunci, când dai ca şi cum ai arunca - atunci nu dai cuiva anume care îţi cere.
Nu împrumuţi pe cine te roagă.
Ci arunci să afle cine va trece.
Pui să ia cine va fi flămând.
Laşi, când nu vede nimeni.
Trimiţi cum nu află nimeni.
- În cea mai tăcută, mai ascunsă şi mai necunoscută formă.
Aşa cred că ar trebui să se facă adevărata milostenie.
17 - Încă am apucat şi noi, cei mai bătrâni, - vremea când şi pe la noi la ţară, era un frumos obicei rămas din strămoşii de demult şi anume: Când secerau lăsau capătul dinspre drum al fiecărei holde, o brazdă de grâu netăiat...
Acela era al celor săraci care nu aveau nici o holdă a lor.
Ei veneau şi şi-l tăiau, fără a mai datora nimănui nimic.
18 - La fel şi spicele rămase după legători, - nu le mai culegea cel ce avea holdă. Ele erau lăsate celor care nu aveau.
După seceriş, cei sărmani se duceau - şi îşi luau şi ei fără nici o obligaţie faţă de nimeni, - partea lor de la toţi.
Şi mulţumeau numai lui Dumnezeu.
19 - Iar Dumnezeu care vedea inima şi fapta celui care îi arunca astfel pâinea pe ape...
Fără să se uite nici înapoi măcar, ca să vadă cine o ia,
- îi răsplătea celui binefăcător.
Holdele lor rodeau din plin.
Vremurile lor erau paşnice.
Şi toate casele lor erau îndestulate.
Şi cea mai mare îndestulare era mulţumirea binefacerii celei mai depline.
20 - Nu numai în viaţa viitoare, - dar chiar în viaţa aceasta, Dumnezeu face să găsim ceea ce am dat altora.
De la cine nici nu ştim
şi cum nici nu pricepem,
şi când nici nu ne aşteptăm, - făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte şi cu noi.
Ceea ce am aruncat găsim iarăşi.
Apele care s-au dus cu pâinea noastră aruncată, se reîntorc din nou, - după un îndelungat circuit - şi ne-o aduc iarăşi.
Mai frumoasă, mai bună, mai fericită.
Tocmai când ne lipsea mai arzător.
- O Dumnezeule care vezi în ascuns, răsplăteşte totdeauna tot binele celor care îl fac aşa.
Amin.