Marele preț al Adevărului
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Ce minunate gânduri pot fi zădărnicite câteodată...
Ce nemuritoare opere pot fi arse...,
ce neînlocuiți oameni pot fi uciși
și ce unice momente și prilejuri pot fi pierdute
- de un singur om nebun, sau de o singură clipă nebunească.
Dar și câte frumuseți pot fi salvate de un singur om înțelept - sau de o singură clipă de primăvară.
2 - Hristos n-a fost scriitor... dar lumea întreagă e plină cu munți de cărți care au fost și sunt scrise din ideile Lui.
Hristos n-a fost artist, dar El a făcut pe cei mai mari artiști ai lumii să creeze cele mai nemuritoare opere ale lor.
Hristos n-a fost un constructor, dar El a ridicat cele mai mărețe catedrale, cele mai multe spitale, cele mai înalte școli.
Hristos n-a fost cântăreț, dar El a inspirat cele mai strălucite poeme, cele mai divine cântări, cele mai cerești melodii.
Nu este oare și aceasta o dovadă că El este Dumnezeu?
3 - Dumnezeu a avut mulți fii răbdători și sfinți, - dar numai Unul a fost Fiul Său, fără păcat, care a fost Răbdarea și Sfințenia Însăși.
Pentru mulți oameni Hristos este un subiect de predică sau de cântare sau de discuție sau de câștig...
Dar dacă nu este Mântuitorul personal și Unic, Mărgăritarul Neprețuit și Dumnezeul Viu și Veșnic
- în zadar!
4 - Cu cât lumea se va scufunda mai adânc în păcatul ei, cu atât mărturisitorii neprihănirii se vor împuțina din ea tot mai mult.
Sfințenia și evlavia sunt condiții ale mântuirii, dar ele sunt cunoscute și împlinite tot mai puțin. Ele singure cunosc calea mântuirii - și ele singure știu să conducă sufletele spre ea. Dar azi aproape că nu mai au pe cine să mai conducă.
Când oamenii nu le vor mai avea pe astea printre ei, - calea nebătătorită a mântuirii va fi năpădită de spini.
Și nimeni n-o va mai afla.
5 - A face o slujbă omenească, este un legământ cu răspunderi trecătoare.
A face o slujbă Dumnezeiască, este un legământ cu răspunderi veșnice.
Tot ce facem pentru oameni, - să ne facă cinste în fața lor.
Tot ce facem pentru Dumnezeu, - cu atât mai mult.
6 - Cuvântul Domnului nostru trebuie să fie în gura noastră puternic, mlădios și ascuțit, ca oțelul sabiei tăioase care taie și străpunge până în străfund,
și ca mierea cea dulce, ca picurul cel prelins din fagurii cei curați, care unge inima și îndulcește buzele
și ca o piatră cioplită fin și drept, așezată pe o temelie de neclintit.
Numai atunci el va fi în gura noastră Cuvântul lui Hristos.
7 - Roadele nu vin singure în sacul mulțumirii. Trebuiesc aduse de stăruința unei munci harnice, a unei ocrotiri călduroase, a unei griji iubitoare.
Așa face un împreună-lucrător cu Dumnezeu, fiindcă după cum prin mijlocirea sapei se arată valoarea săpătorului,
tot așa prin mijlocirea roadelor duhovnicești se arată aurul inimii unui slujitor al lui Dumnezeu.
8 - Cine se adâncește în cărți, - află cunoștința,
cine se adâncește în apă, - află peștii,
cine se adâncește în pământ, - află aur,
cine se adâncește în afaceri, - află câștig,
cine se adâncește în păcate, - află iadul,
- ci numai cine se adâncește în Hristos,
- află viața veșnică.
9 - Nici o vietate nu se rătăcește așa de ușor ca oaia. Păstorul trebuie să o caute, căci altfel ea nu știe niciodată veni singură. Și ce ușor cade oaia în orice rătăcire.
Dar nici așa de ascultătoare nu este altă vietate decât ea.
Hristos îi aseamănă pe ai Săi cu oile.
O, cât de frumos, dar și cât de trist adevăr este în aceasta.
10 - Cum am ajuns noi niște pierduți? - fiecare mergând singur pe căile sale.
Cum ajungem mântuiți? - mergând cu toții împreună pe calea Domnului Isus, pe urmele Lui.
11 - Copiii țin minte numai bucuriile.
Oamenii mari țin minte numai supărările.
Aceasta este deosebirea dintre cei care au o inimă curată - și cei care nu o au.
Să fim toată viața copii, în privința asta.
12 - Cărțile de astăzi sunt citite și uitate tot așa de repede cum de repede sunt și scrise.
Fiindcă sunt tot așa de ușoare și de goale ca și capetele și inimile din care au ieșit.
Ceea ce se scrie greu, - se uită greu.
13 - Copiii unei familii care nu se hrănesc bine, - se îmbolnăvesc și mor, - iar părinții răspund de ei.
Sufletele unei biserici care nu sunt hrănite cu Cuvântul lui Dumnezeu - tot așa.
O, ce mare răspundere au înaintea lui Dumnezeu acei care au datoria de a-i hrăni pe alții - și nu o fac!
14 - Cât este cineva în unitatea frățească, atâta vreme el este sub puterea și paza Duhului Sfânt, iar lucrările sale izvorâte din inspirația și lumina Duhului Sfânt au viață și putere.
Dar când omul iese din unitatea frățească, el iese de sub paza și puterea Duhului Sfânt, iar lucrările sale mai izvorăsc doar din ambiția și din cunoștința sa, - însă nu mai au nici viață și nici putere.
Nimeni nu dorește să le audă de două ori. Sunt ca ziarul care după ce l-ai citit o dată - nu te mai interesează.
15 - Noi suntem numai conducte, iar nu izvoare. Izvor e numai Hristos Singur.
Trebuie să fim mereu curați, pentru ca Izvorul să poată curge mereu neîmpiedicat prin noi spre alții.
Altfel suntem seci și noi - și secătuim și pe alții.
16 - La altoit, pomul este tăiat pe lângă pământ.
La nașterea din nou, firea noastră veche, - tot așa.
Pe dedesubt însă mai răsar mereu lăstari sălbatici care trebuiesc neîncetat rupți și îndepărtați.
Dumnezeu a îngăduit așa, pentru ca să ne lase nouă mereu grija și lupta de a îndepărta lăstarii sălbatici ai firii noastre vechi, care vin să sece viața firii noi.
17 - Duhul Sfânt n-a venit doar o singură dată, ci de câte ori a fost nevoie.
Nu limbile și minunile sunt dovada plinătății Duhului ci dovezile acestei plinătăți sunt:
a - O viață sfântă asemeni vieții Domnului Isus.
b - O putere în lupta de aducerea sufletelor la Domnul.
c - Mărturia lăuntrică nevăzută dar simțită, atât de cel care o are cât și de alții, în duhul și lucrurile lui.
Cine n-are aceste dovezi, nu are Duhul Sfânt - și acela se înșală singur, înșelând și pe alții.
Să nu ne amăgim: minuni face și diavolul. Scriptura o cunoaște și el.
18 - Unii te izbesc, alții te ating.
Sunt ochi care te lovesc, sunt ochi care te mângâie. Sunt mâini care te mângâie, apropieri care te mângâie, cuvinte care te mângâie.
Suntem de multe ori loviți, dar de puține ori mângâiați.
O, câte în lumea asta ne izbesc - și ce puține ne ating.
19 - Bogatului nemilostiv i-a pierit numele dar i-a rămas pomenit veșnic numai păcatul și iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferința, dar i-a rămas pe veșnicie numele și raiul.
Gândește-te la aceasta și tu care ai acum prilejul să alegi ori una ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veșnice!
20 - Hristos Conducătorul nostru, plecând să ne pregătească locul veșnic, nu a vrut ca pe pământ să lase pe un singur om să conducă Lucrarea Lui, - ci a lăsat-o la mai mulți, dar ei să fie ca unul, - una.
Oricine rămâne în unitatea frățească, a păzit rugăciunea Mântuitorului Hristos, făcută pentru cei una.
Oricine părăsește unitatea frățească, iese de sub rugăciunea Domnului, fiindcă El a zis: pentru ei Mă rog, pentru cei una, - iar nu pentru lume.
Primul răzvrătit ieșit din unitatea sfântă - a fost diavolul. Oricine iese din unitate - ajunge cu el și ca el.