
Deschide-te-nspre Domnul
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
Deschide-te-nspre Domnul
ca mugurul spre soare
cât este primăvară
și vis și sărbătoare,
că dacă Domnul pleacă
și visul tău va trece
vai, în zadar în lacrimi
amare-ți vei petrece.
Primește mântuirea
cât harul ți-e aproape
adapă-ți fericirea
din limpezile-i ape,
și-ți odihnește fruntea
pe umărul Lui dulce
căci în zadar vei plânge
când Domnul Se va duce.
Ascultă de cuvântul
vieții cât se spune
și cât mai poți genunchii
ți-i pleacă-n rugăciune
și plângi cât mai ai vreme
păcatele făcute
căci în zadar când toate
acestea sunt trecute.
Deschide-te-nspre Domnul
cât încă-I lângă tine
ascultă cu iubire
cât încă ai de cine
și dragoste întoarce
cui dragoste ți-arată
căci în zadar când toate
s-au dus în niciodată.
Nimic nu ține veșnic
ci toate-ți trec prea iute,
și toate-și au o vreme
a lor a fi făcute,
dacă s-au dus, zadarnic
tot plângi după aceea,
zadarnic sufli-n spuză,
dacă s-a stins scânteia!