Mărginire și nemărginire
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Și dacă pe pământ nu găsim totuși nici un mijloc de comparație și de măsură pentru ceva - atunci avem lumea cerească și veșnică, față de care tot ce este pământesc și trecător, este nespus de puțin, de mic și de slab.
Când fără de seamăn ar părea el aici atunci noi spunem: Frumos ca soarele. Înalt cât cerul, dulce ca lumina...
Numai pentru Dumnezeu Făcătorul tuturor acestor frumuseți nu găsești nimic despre care să spunem că El este așa.
2 - Pentru Dumnezeu nu se găsește nimic spre a se putea spune: El este atât de mare, sau El este așa de bun, ori El este așa de bogat, așa de frumos, așa de veșnic...
Cu El nimic și nimeni nu poate să se asemene sau să se măsoare.
El este totdeauna și mai mare. Și mai bun. Și mai frumos.
Și mai adânc. Și mai mult...
Infinit mai mult.
3 - Oricât de mult am face pentru Dumnezeu, El merită și mai mult.
Oricât de mult L-am iubi, se cuvine să-L iubim și mai mult.
Oricât de frumos I-am cânta, El este vrednic de și mai frumos.
4 - Pe lângă ceea ce dragostea ne încredințează că Îi suntem datori lui Dumnezeu, oricât am fi făcut, nu înseamnă încă nimic.
Căci și a-I da ceva este un har. Fiindcă de la El avem tot ceea ce Îi dăm.
Numai dragostea de a-I da, singură ea este de la noi.
5 - Toate făgăduințele lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfântul Său Cuvânt din Scripturi, sunt întru totul adevărate și vrednice de a fi crezute.
Pentru că se vor împlini și în Viitor, întocmai cum s-au împlinit și în Trecut.
6 - Când Domnul Dumnezeu făcuse făgăduința, ai Lui încă stăteau departe și chinuiți.
Dar cei care se bizuiau pe Domnul nu s-au îndoit câtuși de puțin că El are puterea să-i aducă și că El îi va aduce și îi va așeza iarăși în Canaanul pe care li-l făgăduise.
Tot ce făgăduiește Gura lui Dumnezeu, - Mâinile Lui au puterea să înfăptuiască.
7 - După cum Dumnezeu Tatăl l-a scos pe poporul Său din robie și l-a dus în Canaan,
tot așa de adevărat este că Hristos Mântuitorul și Dumnezeul nostru, îi va scoate și îi va izbăvi pe toți cei care cred și se încred în El, din orice apăsare și necaz, până ce îi va duce și El și îi va așeza pe veci, în acel loc fericit și binecuvântat pe care a spus El că Se duce să li-l pregătească la Tatăl.
Cei ce cred asta vor ajunge s-o vadă.
8 - Când Împăratul vorbește, atunci toate tac.
Și acei de sus, nu numai acei de jos.
Iar dacă la glasul lui ascultă cei mari, cum vor putea să nu asculte cei mici?
Dacă iau aminte cerurile, - de ce nu ia oare și pământul?
9 - Cuvântul lui Dumnezeu și laudele Numelui Său Sfânt, sunt ceva atât de însemnat, încât și cerurile și pământul iau aminte. Și trebuie să ia aminte la ele.
Ce cutremurător de Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu!
Cât de pătruns de acest lucru trebuie să fie orice om, care rostește cu gura lui acest înfocat Cuvânt!
Pământul la fel.
Numai tu nu iei seama ce vorbești?
Cei din cer te aud. Cei de pe pământ te văd - ce vorbești și ce faci.
Numai tu nu te cutremuri?
Atâția se îngrozesc ce vorbești. Numai tu omule, nu?
11 - Când se propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu, cerurile iau aminte și ascultă... Tu omule cum asculți la El?
12 - A ține seama de trecut, este o mare înțelepciune.
Nimeni nu se va putea îndrepta niciodată în viitor dacă nu-și va aduce aminte ca să tragă învățătură din cele petrecute mai demult.
Toată istoria trecutului este o carte plină de învățăminte, de care orice om care vrea să ajungă bine, trebuie să țină seama cu grijă.
13 - Nimeni dintre noi n-a crescut învățat.
Până la noi, câți înaintași ai noștri au muncit din greu, au luptat și s-au jertfit pentru ca noi astăzi să ne putem bucura de o stare pe care ei, sute și mii de ani, n-au avut-o, dar au muncit pentru ca s-o avem noi.
14 - Câte mijloace care ne ușurează și ne înfrumusețează astăzi viața noastră, părinții noștri nu le-au avut.
Câtă experiență ne-a rămas de la ei!
Câte învățăminte din munca și din lupta lor!
Câte binefaceri în urma jertfelor lor!
Cât de îndatorați le suntem!
Cât de recunoscători trebuie să le fim!
15 - Să ia bine seama orice tânăr la aceste adevăruri.
Căci dacă nu se va simți adânc legat de rădăcina sănătoasă a credinței înaintașilor săi, nici nu va putea crește drept.
Nici nu va putea avea urmași buni și roade rodnice.
Pomul rupt de rădăcina sa, se usucă și piere.
16 - Ce rău este uneori că îi merge omului bine.
Și cât de atent și veghetor trebuie să fie un credincios al Domnului, când începe să-i meargă lucrurile din plin.
Și când începe să nu mai aibă nici o cruce apăsătoare pe umerii săi. Și nici o sarcină sub care să sufere.
17 - Adeseori moartea credinței, vine din comoditate. Din liniștea lumească vine slăbirea râvnei.
Și înghețarea rugăciunii
și pierderea curăției
și părăsirea adunării și adormirea vegherii și întinarea neprihănirii...
și uitarea țintei și lepădarea legământului și dezbinarea frăției
și după toate acestea, părăsirea lui Dumnezeu.
18 - Într-o astfel de stare, dacă mila Domnului nu trimite după cel ajuns în această prăpastie, câinele cel dureros dar salvator al suferinței,
- omul căzut acolo, acolo și piere pe veci.
Singura salvare dintr-o astfel de moarte - este numai suferința.
19 - Dacă vom mai scăpa vreodată de aici, aș vrea să strig cu glas de tunet tuturor fraților ca să fie treji de o mie de ori mai mult atunci când toate le merg bine lumește...
Căci acolo inima se îngrașă...
mintea se îngroașă...
duhul se lățește,
iar sufletul se leapădă de Dumnezeu, Ziditorul lui.
Și nesocotește stânca mântuirii sale...
Aceasta este cea mai cumplită sinucidere.
20 - Cuvintele înștiințărilor sfinte trebuie să ne umple inimile de teamă și mintea totdeauna de o atentă veghere.
Pentru că ele ne aduc aminte că Dumnezeu nu este numai dragoste, ci este și dreptate și gelozie.
Că mâinile Lui nu se întind numai să mântuiască, ci să și pedepsească.
Și că focul Lui nu numai luminează și încălzește - ci și arde.
Dumnezeul nostru, nu ne lăsa să le uităm niciodată.
Amin.