Facere și Început
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Cartea Veșnică a Dumnezeului Veșnic începe cu Dumnezeu, fiindcă înainte de El n-a fost nimic.
El era din Veșnicie mai înainte de orice altceva.
Tot ce a fost înainte de Început, când nu era decât El, Dumnezeul Veșnic din care la un moment dat au ieșit pe rând toate cele ce au avut o naștere, formând începutul lumii.
2 - Nu știm ce este Veșnicia aceea din care s-a născut Timpul, adică veacurile - cum scrie la Evrei 1, 2 - prin Fiul Său.
Lumina care s-a exteriorizat din Dumnezeu Tatăl spre a începe cu Ziua Întâi Viața, sub forma ei de azi,
- era Dumnezeu-Fiul. Lumina Lui ne strălucește de-atunci numai înainte. Înapoia Lui nu mai vedem nimic.
3 - Nu știm nici ce formă avea Fericirea în care locuia Domnul Dumnezeu înainte de a ni se descoperi - atât cât ni se descopere - Fericirea în care locuiește El acum.
Nu știm nici ce forme avea Viața care era în El, mai înainte de a ni se descoperi - atâta câtă ni se descopere - Viața care este în El acum.
Nici n-avem nevoie să știm ceea ce nu ni s-a spus.
Ceea ce avem nevoie să știm, ni s-a spus.
Spre a le dori și a le avea prin credință.
4 - Știm că lumea de acum a avut un început care a început cu Dumnezeu care era înainte de acest început și care a făcut Începutul acesta.
Că acest Început s-a făcut cu Dumnezeu din care a ieșit Cuvântul.
Din Cuvânt a ieșit Lumina,
din Lumină a ieșit Mișcarea, Ordinea, Viața...
O, ce slăvită cântare trebuie să fi fost acest Început!
5 - Ce dragoste Nemărginită trebuie să fi fost Aceea din care a ieșit ideea,
din care a ieșit Cuvântul,
din care a ieșit Lumina,
din care a ieșit Frumusețea și armonia atâtor Vieți care alcătuiesc Viața.
6 - Din Dragoste s-a născut ideea - izvorul cântării.
Din Cântare s-a născut Cuvântul - izvorul Luminii.
Din Lumină s-a născut Frumusețea - izvorul Vieții.
7 - Totul a fost făcut numai pentru ca noi să căpătăm această conștiință fericită de noi înșine,
spre a putea participa fericiți la fericirea Creatorului
și la a Creațiunii Sale.
8 - Dragostea care era Dumnezeu, nu putea fi fericită singură. Ea a creat atunci dragostea noastră, spre a Se ferici pe Sine prin fericirea noastră.
Așa s-a născut Cântarea Eternă.
9 - Când după o iarnă friguroasă și îndelungată apare prima zi de primăvară - ce cântec de lumină intonează primele raze strălucite ale unui soare cald, peste câmpia care învie,
peste pădurile care se trezesc,
peste izvoarele care se bucură...
Așa este Dragostea lui Dumnezeu venind în viața noastră.
10 - Dar cine poate descrie oare și cine poate măsura în adevăr puterea minunii, frumusețea strălucirii și intensitatea bucuriei
- pe care le cuprinde transformarea unică și Dumnezeiască, a unui suflet prin iubire?
Numai Pustiul în care zăcuse de o veșnicie în întuneric și gheață - când l-a inundat deodată lumina și căldura - și-a putut da seama de nemărginirea Dumnezeieștii minuni a Luminii care îl învie.
11 - Așa a fost Venirea lui Hristos pe lume.
Așa este intrarea mântuirii lui Hristos într-un suflet.
Așa este nașterea din nou într-o viață omenească.
Și așa va fi a Doua Lui Venire în Împărăția Sa cea nouă.
12 - Pogorârea porumbelului cu ramura verde a deschis corabia, a pecetluit jertfa și a dezvăluit larg, frumos și strălucit curcubeul Noului Legământ dintre Dumnezeu și Omenire.
Aceasta a făcut-o Duhul Sfânt, la Venirea Lui.
13 - Pogorârea porumbelului în corabie, vestea sfârșitul lucrării făcută de Judecată și Dreptate și începutul lucrării făcută de iertare și dragoste.
Chipul lui simboliza pacea, curajul și neprihănirea.
Acestea sunt darurile aduse de Pogorârea Duhului Sfânt.
14 - Pogorârea Porumbelului Sfânt la Iordan aducea tot aceeași Veste Slăvită și închipuia tot aceleași virtuți slăvite.
Vestea cea Bună a Păcii cu Dumnezeu care era și care este mesajul Evangheliei mântuitoare în Hristos.
Curajul care însoțește până la supremul sacrificiu misiunea aceasta în lume.
Și neprihănirea care se capătă numai în acest unic fel - și care singură poate deschide Porțile Veșnice ale cerurilor
și poate da dreptul de iertare și moștenire acolo la Masa Prezenței lui Dumnezeu.
15 - Pogorârea Duhului Sfânt, - acest rost l-a avut și acest Har l-a adus pe pământ.
El S-a pogorât în mijlocul apostolilor asemenea primului porumbel, în mijlocul unor oameni trecuți printr-un potop - și care stăteau închiși și înfricoșați și ei ca într-o corabie îngustă.
Venirea Duhului Sfânt cu putere și cutremur - le-a umplut și lor sufletele de pace, de curaj și de neprihănire.
Pacea și părtășia lor cu Dumnezeu.
Curajul în lupta lor cu Satana.
Și neprihănirea în toată ființa lor în desfășurarea acestei lupte și în păstrarea acestei păci.
16 - După trecerea noastră la nașterea din nou, prin răscumpărarea Jertfei Crucii, ca prin Golgota noastră - în viața noastră - în viața noastră a fiecăruia dintre noi, trebuie să aibă loc Pogorârea Duhului Sfânt, revărsarea puterii Lui care ne aduce și nouă pacea, curajul și neprihănirea.
Și anume pacea cu Dumnezeu și pacea lui Dumnezeu.
Apoi curajul din Dumnezeu și Curajul pentru Dumnezeu.
Și rodul acestora: neprihănirea în Dumnezeu și neprihănirea cu Dumnezeu.
17 - Cântarea este ceva atât de legat de inima noastră încât fiecare simțim o adâncă nevoie de a o cânta, de a o asculta cântarea.
Fără cântare nu putem fi, ca fără iubire. Căci acestea amândouă merg totdeauna împreună.
Cine iubește acela și cântă. Cine cântă acela și iubește.
Cânți pentru aceea ce iubești. Și iubești aceea pentru care cânți.
18 - Cine iubește lumea, cântă pentru lume. Și cine cântă cântece lumești, acela dovedește că iubește lumea.
Cine Îl iubește pe Dumnezeu, acela are mereu pe buze cântarea Domnului.
Căci cine iubește nu poate fără cântare.
19 - Binecuvântată să fie viața aceluia care iubindu-L pe Dumnezeu, nu poate fără cântarea Domnului.
Fericit este și fericit să fie în veci, sufletul care pune legământ și hotărâre sfântă să cânte numai Domnului.
Nimic nu este mai vrednic de laudă decât Domnul
și nimeni nu va fi mai lăudat cândva decât acela care a cântat mai mult și mai frumos Domnului.
20 - Pentru toate lucrurile și ființele de pe pământ pot fi găsite mijloace de comparație: unul bun poate fi măsurat cu unul și mai bun.
Unul frumos cu altul și mai frumos.
Unul înțelept cu altul și mai înțelept.
Numai Dumnezeu este incomparabil. El n-are nici măsură nici soț.
Dumnezeul nostru Tu ești Nemărginit.
Slavă veșnică Ție.
Amin.