Mărturisire și răspundere
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Când vei fi dus în fața mai marilor lumii pentru Numele Domnului Isus, - fii cu grijă că în felul acesta ți se dă poate un prilej unic, pentru a le mărturisi și lor despre Domnul Isus și despre mântuirea lor.
Folosește cu înțelepciune fiecare clipă și fiecare prilej de vorbe pentru asta.
Căci poate nu-i vei mai întâlni decât în clipa Judecății din Urmă, când vom fi confruntați, din nou, față în față înaintea lui Hristos.
Și vei răspunde atunci greu și pentru adevărul pe care trebuia să-l înfățișezi înaintea lor în chip vrednic,
- dar le-ai înjosit din frica nevrednică.
2 - Ia bine seama - uneori ai un prilej unic.
Mergi în fața mai marilor lumii în Numele lui Hristos.
Ascultă ce-ți spune Hristos ca să le spui.
Teme-te numai de El.
Înfățișează-L numai pe El.
Apără-te numai cu El.
Bizuiește-te numai pe El.
Ca să ieși de la masa mai marelui, cu cugetul curat.
Nu întinat și încărcat de o osândă veșnică.
3 - Un suflet credincios nu poate purta în el pizmă.
Pizma este de la diavolul.
Iar noi nu trebuie să putem avea nimic de la cel rău.
Noi nu avem pentru ca să pizmuim, - fiindcă nimeni pe lume nu trebuie pizmuit.
Și pentru ce i-am pizmui pe semenii noștri?
4 - Oamenii de obicei pizmuiesc pe cei avuți și pe cei înălțați în lumea asta.
Dar când te gândești ce deșertăciune este avuția lumească
și ce înșelătorie este slava lumii,
- atunci vezi cât de nefericiți ajung mâine cei ce le au pe acestea azi.
Cât de scump le plătesc ei cu sufletul și cu mântuirea lor veșnică
- și ce gunoi și ce ruini rămân curând, din toate acestea.
5 - Pe cei nelegiuiți trebuie să-i plângi, iar să nu-i pizmuiești.
Trebuie să-i ajuți să vină la Dumnezeu, dar să nu te îndepărtezi de ei.
Trebuie să-ți fie milă de ei, fiindcă n-ai pentru ce să-i invidiezi, dar ai pentru ce să-i tânguiești.
6 - Ce prețuiește slava lumii de acum, plătită cu prețul unei ocări veșnice?
Și ce valorează bucuria de o clipă a păcatului cumpărată astăzi cu o nesfârșită suferință în veșnicia de mâine?
O, nu pizmui pe cei răi, ci deplânge atât de scurta lor fericire de acum
și deșertăciunea goală a slavei lor lumești, atât de trecătoare, dar atât de blestemată.
7 - Adevărurile scumpe, sunt comorile lui Dumnezeu și avuția inimii credincioase.
Aceste taine sunt ascunse, ca mărgăritarul în țărână, iar cine le dorește, trebuie să le caute cu stăruință și cu scumpătate.
Ostenelile pe care le depui spre căutarea lor arată și dragostea ta pentru ele. Dar și vrednicia de a le dobândi.
8 - Omul înțelept și credincios, caută meditația, adică munca fericită de a cerceta adâncimile Cuvântului Sfânt,
fiindcă numai prin munca aceasta poate pătrunde în descoperirea plină de frumuseți a Adevărului Sfânt,
a tainelor sfinte,
a acelor minuni fericite care te luminează și îmbogățesc în Dumnezeu.
O ce comori nebănuite are Domnul să descopere aleșilor Săi.
Dar pentru aceasta ei trebuie să muncească spre a le putea merita.
9 - Iată cele trei mari întinderi pe care se înfășoară munca neobișnuită și măreață de cercetare a omului și a omenirii:
Înălțimea cerurilor. Tainele Cosmosului. Descoperirea nemărginirilor înalte...
Adâncimea pământului... Tainele materiei... Sursa existenței materiale.
Și inima omului, tainele vieții și a ființei omenești... Minunata întocmire și ordine a mișcării și existenței.
Descoperirea și centrul.
Pricina continuării sau a întreruperii,
în desfășurarea armonioasă a acestor taine și existențe - este omul.
10 - A descoperi înseamnă a înlătura un văl de peste ceva care există,
- dar există acoperit.
O mâncare acoperită cu un capac,
o comoară acoperită cu o lespede,
o față acoperită cu o maramă...
Bucuria descoperirii este slava celui ce a luptat, a ostenit, a gândit.
Și a stăruit până la Țintă, până la reușită.
Stăruința și încrederea - sunt prețul fiecărei descoperiri.
11 - Munca de a alege minciuna din adevăr, ca pleava din grâu, nu este ușoară,
dar este totdeauna folositoare.
Munca de a dezgropa o comoară, de a descoperi un izvor, e totdeauna binecuvântată.
Cei ce au reușit sunt în veci neuitați, fiindcă ei sunt marii binefăcători ai semenilor lor.
12 - Și dacă cei ce doar le-au descoperit rămân neuitați înaintea omenirii,
atunci cât de mare trebuie să fie Slava Celui care le-a făcut aceste comori
și le-a știut acoperi atât de frumos izvoarele, încât cei ce le-au aflat s-au mirat totdeauna, ce aproape și ce simplu era totul.
13 - Când omul a fost făcut la început, el a fost așezat de Dumnezeu Făcătorul lui, în mijlocul Paradisului Fericit...
În mijlocul Creațiunii Fericite...
În mijlocul minunățiilor lui Dumnezeu, pe care el le avea atunci neacoperite de ea.
Se bucura de ele nemijlocit.
Nu mai erau taine ascunse pentru el, nici una din legile universale.
Nici una din științe.
Nici una din bogății. Nici de Sus. Nici de jos. Nici dedesubt.
14 - Dar când păcatul l-a scos afară din starea aceea, omul a ieșit din lumină în întuneric.
Tainele au rămas acolo ascunse în lumină, dar întunericul în care a căzut el i le acoperea.
I-a rămas în suflet numai o nelămurită dar sfâșietoare amintire a tot ce pierduse
și numai un vag fior, ca un vis înnegurat, la comorile avute,
însă pe care nu le mai avea.
15 - De aici vine chinuitoarea dorință de a se târî înspre ele, de a le afla bâjbâind,
- măcar că sunt atât de aproape de el.
Această chinuitoare dorință îl împinge pe om să caute și să caute mereu...
Dacă n-ar fi fost asta, omul n-ar fi aflat nici astăzi ce este Focul și Roata.
16 - Și-a ars mâinile... Și-a frânt picioarele... Și-a însângerat fața...
atât de des, atât de mult, atât de greu,
- atât de amar și atât de îndelung.
- Dar dorința recâștigării, redescoperirii comorilor care îi erau cândva Cunoaștere, iar astăzi îi sunt numai Bănuială,
- este mai puternică decât orice jertfe și osteneli.
Bâjbâind înaintează omul în întunericul Cosmosului.
Bâjbâind, - în întunericul Materiei.
Bâjbâind, - în întunericul lui însuși,
cu dorința de a afla iarăși adevărul cel atât de cunoscut de el cândva - în Eden...
17 - Omenirea n-a creat nimic...
Tot ce apare o creațiune a omului este numai o descoperire a ceea ce era creat mai dinainte, de către înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu.
În decursul istoriei sale, omul a mers doar descoperind și nu creând...
Descoperind numai ceea ce era creat, dar era acoperit...
Acoperit de întunericul din noi. Nu de întunericul dinafara noastră, ci de cel dinăuntrul nostru. Ca de o perdea de pe dinăuntru a unei ferestre pe care nu mai privisem,
dar o bănuiam că este.
18 - Ne uimim de fiecare Taină descoperită de om.
Și slăvim pe omul care a reușit să tragă o perdea de peste o fereastră.
Dar în orbia noastră nu ne uimim nespus mai mult de înțelepciunea Aceluia care a făcut minunăția aceasta
și a așezat-o acolo și așa.
19 - Slăvim înțelepciunea și geniul descoperitorului, dar în nebunia noastră uităm să ne proșternem cu închinare și recunoștință în fața Aceluia care le-a făcut cu atâta înțelepciune,
le-a așezat cu atâta statornicie
și le-a păstrat cu atâta bunătate și dragoste pentru noi.
Ca să ne dea pe rând, marea bucurie a descoperirii lor.
20 - Cel dintâi bine care îl află un om care se întoarce de la lume la Dumnezeu, - este că el vine din întuneric la lumină,
din haos la ordine
și de la păcat la neprihănire.
Abia atunci omul începe să-și potrivească umblările sale dezordonate și viața sa haotică, cu voia cea plină de rânduială a lui Dumnezeu.
Binecuvântat fii Tu Părintele Luminii - care Te înduri de noi atât de minunat.
Amin.