Mereu prin lupte
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Neuitat părinte Iosif la alt Praznic de Rusale
stăm veniţi din toată ţara iar în jurul crucii tale
împlineşte-ne o mare şi neştearsă datorie
a recunoştinţei care ţi-o păstrăm pe veşnicie.
Azi simţim mai sfântă pilda şi prezenţa ta mai tare
calea şi mai desluşită, Ţinta mai strălucitoare
şi-adăpându-ne din duhul de curaj şi de credinţă
care-a-nsufleţit firava şi puternica-ţi fiinţă,
în această-adânc-simţită şi cerească Sărbătoare
când ţi-aducem iar la cruce o iubirii noastre floare
ni se schimbă în lumină marea despărţirii jale
întărindu-ne în lupta sfântă pildă-a vieţii tale.
Nu ne dor acum părinte nici ocările nici ura
căci putere să le ducem îndeajuns ne dă Scriptura
şi nici miile de rane de cununi de spini şi cuie,
nici atâtea cruci cu care lung şi greu calvar ne suie,
nici chiar gândul că deseară sau că mâine dimineaţă
alt pilat sau alt caiafă ne-ar scuipa, rânjind în faţă,
ori la altă judecată sau la altă Căpăţână
ne-ar sui pe altă cruce răzbunarea lor păgână, -
nu părinte, că nu ţinem la vreo cinste sau renume
şi nici preţ prea mult nu punem pe viaţa asta-n lume
ci-alta e durerea noastră azi când drum îşi fac la vale
râuri, lacrimile noastre, peste ţărna gropii tale...
Tu ştii care-i! Ai simţit-o, acolo sub glia rece
când simţi umbra cea mai neagră peste faţa ta cum trece.
Ai simţit pe piept părinte grea a paşilor povară
când fiinţele născute din viaţa ta amară
au trecut peste-al tău suflet fără frică şi ruşine
să se-alăture de-aceia ce te-au răstignit pe tine.
Când trădările acestea tot mai multe sunt părinte
ştie pulberea udată cât ni-e plânsul de fierbinte,
ştiu doar drumurile ţării ne-ncetat cutreierate
cu ce dunăre de lacrimi de-ale noastre sunt udate
căci aceasta-i moştenirea ce ne-a fost încredinţată
nerodind decât cu lacrimi şi cu jertfă îngrăşată.
Dar nu plângem că ne doare faţa arsă şi lovită
nici de jalea câtă poartă umbra noastră chinuită
ci ne doare lepădarea fraţilor ce-au fost odată
fericiţi cu noi alături pe cărarea cea curată,
a lor pierdere ne doare, ale lor săgeţi sunt grele
nici o rană, nici o cruce nu ne dor atât cât ele.
Ne sunt martori ochii noştri cum în Numele Cel Mare
a lui Dumnezeu ei caută să sugrume-a Lui Lucrare
cum în numele iertării şi iubirii din Scriptură
răstignit e Adevărul cel mai sfânt - cu-atâta ură,
cum minciuna se îmbracă în podoabe fariseie
ascunzând sub masca sfântă fărdelegile să steie
patimile, lăcomia şi pornirile hidoase
sub cuvinte măiestrite şi mişcări evlavioase
amăgind pe-atâţi din cei ce au pornit spre Ţara Sfântă
le-ntinează conştiinţa, le ia ochii de la Ţintă
să-i întoarcă iar în lume de-şi pierd viaţa şi iertarea
ei, cei ce-au gustat odată harul şi răscumpărarea.
Asta e durerea noastră! - pentru sufletele-acele
ce se pierd neştiutoare şi-amăgite-n neguri grele
de rămân pe veci pierdute şi de Dumnezeu departe
ei, aceia pentru care Domnul suferit-a moarte.
O, noi ştim că peste toate o Dreptate e stăpână
şi-a ei dreaptă răsplătire chiar când ani şi ani s-amână
tot nu lasă pân-la urmă fapta crudă şi păgână
fără-o dreaptă judecată şi pedeapsă să rămână...
În Dreptatea cea Cerească noi ne-ncredem cu tărie
Dumnezeu din Ceruri vede şi pe fiecare-l ştie
iar răsplata Lui cea dreaptă oricât fi-va să-ntârzie
negreşit o va aduce fiecui pe veşnicie.
Neuitat părinte Iosif, azi mormântul tău ni-e doară
locul unic de-unde încă n-am fost alungaţi afară...
N-am fost până astăzi încă, - însă mâine, cine ştie,
poate şi puţinii de-astăzi care-ţi suntem mărturie
vom fi-ndepărtaţi cu ură de la crucea ta părinte, -
ucigaşilor li-e frică şi de morţii din morminte.
N-o să mai putem să plângem la mormântul tău iubite
răzbunarea şi minciuna nici atât nu va permite
nici n-o să-ţi putem aduce ca-n această Sărbătoare
după cum ţi-a fost dorinţa, la mormânt măcar o floare,
sau să-ţi mai cântăm la cruce dulcea pasăre măiastră
din adânca ta odihnă să auzi cântarea noastră
şi să simţi ca altădată, când erai cu noi părinte
că iubirea noastră-ntreagă ţi-o păstrăm mereu fierbinte.
Depărtaţi vom fi de ţărna şi de crucea ta iubită
toţi acei ce-am dus alături lupta asta neslăbită,
şi-au să vină-aicea oameni care poate niciodată
n-au simţit cu lupta Oastei şi cu cauza ei curată,
nici n-au pus un strop de jertfă ori de lacrimă pe lume
urmărind numai câştiguri pământeşti sub al tău nume,
oameni care, dacă-n lume ai mai fi şi-acum în viaţă,
cu noroi ar da în tine şi din spate şi din faţă
după cum ar fi câştigul mârşav al acestor zile
liber frâu lăsând la patimi nemaiascultându-şi-le
pe sub măşti evlavioase şi glas plin de duioşie
ascunzându-şi cât mai bine hâda lor făţărnicie.
Tu i-ai cunoscut părinte, că-n viaţa ta săracă
ţi-au făcut atâtea rele, câte ţi-au putut să-ţi facă
până-n clipa morţii tale, până dincolo de moarte
ţi-au purtat atâta ură câtă ţi-au putut să-ţi poarte.
Din atâţia, ei sau alţii, poate mai răi, au să vină
şi-aici unde fiii-ţi astăzi îngenunche şi suspină
ei cu pumnii-n piept s-or bate pe cei slabi să-i amăgească
folosind tot ce se poate spune-n formă omenească.
Iar tu-ndurerat părinte de a lor făţărnicie
din tăcerea ta de-acolo greu vei suspina sub glie.
Noi vom merge mai departe ducând lupta înainte
prin izbânzi şi prin înfrângeri după pilda ta părinte
chiar dacă ne-aşteaptă-n cale mâine crucea sau mormântul
nu dorim decât statornici să ne ţinem legământul
ca oriunde-n orice clipă ar fi Domnul să ne cheme
să fim gata şi de jertfă şi de plug în orice vreme.
Mai puţini la număr astăzi sunt copiii tăi părinte
dar credinţa-i mai adâncă şi iubirea-i mai fierbinte.
E mai cald şi mai puternic duhul jertfei şi nădejdii,
legământul şi mai tare pentru şi mai mari primejdii,
hotărârea înnoind-o, vrem pe moarte şi pe viaţă
sus să ţinem Adevărul, mai puternic, mai pe faţă,
cu Isus Biruitorul ne legăm să stăm întruna
orişicare ne-ar fi soarta pe pământ, pe totdeauna!