Misionarism în Oastea Domnului

Vorbirea fratelui Leon Andronic la nunta de la Podoleni (NT) 17 august 1985

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Cucernice părinte, iubiți miri, scumpi nași și părinți ai copiilor care astăzi își trăiesc ziua cea mai fericită din viața lor și pe care i-ați crescut la picioarele Crucii Domnului, la toți vă spun: Bine v-am găsit!

Iubiților frați și scumpe surori, și prieteni care nu ne-am mai văzut fețele într-o împrejurare cum e cea în care ne vedem în seara aceasta, ce aș putea să vă spun la o astfel de nuntă, la un prilej binecuvântat ca cel din seara aceasta, unde tinerii noștri ne-au prilejuit această mică oboseală pe care am făcut-o venind de la căminele noastre până aici (...), ca să ne împărtășim de aceste bucurii duhovnicești pe care le-a pregătit Dumnezeu din veșnicie? Poate mulți dintre cei care nu au luat parte la o astfel de nuntă se vor fi mirând și și-or fi zicând: „Dar ce fel de nuntă e aceasta?... Unde-s muzicanții, scripcarii, dansatorii... vinul, băutura și toate urările acelea firești, pământești?”

Da, fraților! Lipsesc toate acestea, căci le-am dat la spate. Nu ne mai simțim bine într-o astfel de nuntă lumească, în care diavolul își face mendrele lui, cu toate că tinerii și nașii - și chiar, poate, și părinții - țin ca, copiii lor să treacă și pe la biserică și să fure binecuvântarea lui Dumnezeu. Da! Fac aceasta ca pe o datină, ca pe un obicei, pentru că așa face toată lumea și pentru ca să nu iese din mijlocul oamenilor. Pentru ca nu cumva lumea să îi critice și să zică: „Uite că aceștia nu s-au cununat la biserică”. Vai, fraților și surorilor! Dar ia urmăriți puțin mergerea aceasta a tinerilor la biserică.

Eram la Cernăuți, la o nuntă, acum patruzeci și cinci de ani. Era un tânăr mire și o mireasă care au mers în catedrală și s-au cununat. Dar o învățătură proastă dată de la părinți sau cine i-o fi învățat: mirele chiar atunci a călcat cu piciorul lui peste piciorul miresei, după o datină păgânească, pe care așa au auzit-o și ei, ca femeia să fie supusă sub papucul lui. Gândiți-vă nițel la această figură făcută, când? În ziua cununiei, pentru ca el să fie sigur că nevasta sa va sta toată viața sub călcâiul lui. Gândiți-vă, fraților, ce vrăjmaș, ce diavol, ce încornorat a putut să fie acela care l-a învățat pe tânăr s-o calce pe picior, pentru ca el să fie stăpân și femeia o slugă...

Dragii mei, am spus că am dat la spate toate aceste lucruri vechi pe care le-am apucat și noi de la părinții noștri, dar care sunt lucruri păgânești, lucruri drăcești, lucruri de care noi abia am scăpat. Și mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că aici, în această cetate a Podolenilor, Domnul a lucrat prin trei tineri pe care i-a adus El la picioarele Crucii Lui și i-a pus de-o parte, ca, întorcându-se de la Bacău - unde au făcut o mică ucenicie de vreun an de zile - să vină în această cetate și să înceapă [o lucrare] cu tineretul. Entuziasmați până dincolo de cântările și poeziile, și vorbirile pe care le-au primit cu toată inima, începeau adunarea seara și nu știau când trece noaptea, se trezeau că era dimineață. Acest elan, această râvnă și dragoste nemaipomenită, mânată de Duhul lui Dumnezeu i-au făcut geloși pe bătrânii care mai erau în Podoleni, dar care cam amorțiseră; i-au făcut geloși că le-o iau tinerii înainte. S-au trezit și ei și s-a pornit în Podoleni ceea ce vedeți astăzi, când acești tineri crescuți la picioarele Crucii Domnului v-au invitat să veniți la nunta lor.

Acesta este rezultatul ostenelilor celor ce s-au predat Domnului și au lucrat cu multă iscusință și cu multă insistență, și cu multă dragoste, ca să stârnească pe urmă și satele dimprejur și să ia ființă această lucrare pe Valea Bistriței, lucrare pe care - slăvit să fie Domnul! - astăzi o cunoașteți prin toate împrejurimile acestea: frați, surori, lucrări, tineri, bătrâni, de toate felurile se găsesc astăzi la picioarele Crucii Domnului. Mă bucur că Duhul lui Dumnezeu - Care m-a trezit și pe mine cu un ceas mai devreme - a lucrat și în această comună, prin râvna și dragostea celor care s-au predat Domnului și au făcut o lucrare care a adus roade binecuvântate pentru lărgirea hotarelor împărăției lui Dumnezeu și pentru slava numelui Celui care S-a răstignit pe Golgota și pentru mântuirea Podolenilor și a tuturor comunelor din împrejurimi, a tuturor celor ce au primit prin ei Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată ce vedem în fața noastră aici: tineri mai mulți decât bătrâni. Și asta ne bucură, căci ei sunt viitorul Lucrării lui Dumnezeu și aceștia sunt viitorul țării noastre, și aceștia sunt pionierii care vor duce Lucrarea pe care noi o predăm. Noi azi-mâine am dispărut de pe ecranul lumii acesteia și am plecat în veșnicie. Dar urmașii noștri trebuie să preia sarcina și s-o ducă mai departe. Amintesc aici din cartea Părintelui Iosif Intrați în Oastea Domnului. În ultimele pagini scrie că un soldat a fost însărcinat de comandant să ducă o scrisoare la o unitate militară. Dar un glonț l-a nimerit în inimă și a căzut jos; însă el, conștient de misiunea sa, a murit cu brațul ridicat în sus, ținând scrisoarea în mână, pentru ca cei ce-l vor vedea să preia scrisoarea și s-o ducă mai departe.

Aceasta e misiunea voastră, tinerilor! Tineri și frați, și surori.

Vorbește fratele Traian într-o scriere a sa despre misiunea minunată a femeilor, despre ce pot face femeile din bărbații lor; ce poate face o femeie din soțul ei bețiv, destrăbălat, fumător, înjurător: o transformare radicală prin lacrimile și rugăciunile ei către Domnul și Mântuitorul Hristos. Această lucrare este arătată și în piesa Ghiță Brebenel. Cei care ați văzut-o știți cum femeia mergea la adunare și Gheorghe, soțul ei, la crâșmă. Iar la un moment dat diavolul îi pune lui în gând s-o omoare și să termine cu ea. Și în momentul în care ea vine de la adunare (el venise mai înainte, beat, de la cârciumă), iar Gheorghe ridică toporul amenințător, ca s-o omoare, un înger al Domnului ia toporul, el îl scapă din mâini, cade în fața soției și, plângând cu lacrimi amare, îi spune: „Iartă-mă, soție, că am fost un criminal! Am vrut să te omor! Dar astăzi îmi pare rău și conștiința mea îmi spune că am făcut rău. Iartă-mă! Și de astăzi înainte voi merge și eu unde mergi și tu”. Și l-a luat la adunare. Mergea cu capul aplecat de rușine și nu îndrăznea să ridice ochii către frați, căci toți îl știau cine era și cum se purta el... Dar frații nu i-au pomenit de nici o faptă rea a lui, l-au primit cu dragoste: „Vino, frate Gheorghe, aici... Uite, hai să cântăm cântarea asta... și asta...”; și omul acesta a devenit fratele Ghiță Brebenel de mai departe, care a rămas credincios până la capătul vieții. Iată o femeie care a avut răbdare, care s-a luptat prin credința și statornicia ei până l-a adus pe soțul ei la picioarele Crucii.

Asta e misiunea voastră, a femeilor. Asta să faceți și voi cu cei care merg pe căi sucite, nu pe căile drepte ale Domnului. Țineți minte, surorilor scumpe, misiunea aceasta, că este mare, frumoasă, înălțătoare. Și veți avea o mare răsplată. Veți fi puse alături cu mironosițele femei cărora nu le-a mai fost frică de moarte, ci au mers cu miresme, să ungă trupul Domnului. Și cea dintâi căreia i S-a arătat Domnul a fost Maria Magdalena, din care scosese Domnul șapte draci, șapte patimi.

Fraților și surorilor, aceste prilejuri de nunți, de botezuri, de hramuri... și chiar de înmormântări, noi le prefacem pe toate în adunări. Iată ce minunată este seara aceasta binecuvântată în care Duhul lui Dumnezeu v-a mânat de la casele dumneavoastră, să veniți aici și să ascultați Cuvântul lui Dumnezeu. Ce minunat ați pășit peste toate obstacolele care v-au stat în cale (cum au mărturisit și frații care au venit din Bucovina că au avut piedici), dar le-ați biruit și ați venit aici. Cântați acum, să vă umpleți tolba sufletului cu toate grăuncioarele, cu toate semințele acestea ale Cuvântului lui Dumnezeu, ca să vă duceți acasă sătui, plini de Domnul Iisus, ca să le puteți mărturisi și celor ce n-au putut să vină aici, dar care poate ar fi dorit. Să vă umpleți sacul inimii cu aceste cuvinte pe care le-ați auzit de la frații vorbitori și să le duceți acasă. Să nu vorbiți despre altceva, decât despre Domnul Iisus și Lucrarea Lui.

Au spus unii frați începători - care poate nu ne cunosc prea bine - că la Oastea Domnului nu se prea vorbește despre Maica Domnului sau... că se vorbește prea puțin și se cântă prea puțin. Ei, aflați, fraților, că Oastea Domnului de pe vatra Bisericii a [pornit], de la un preot; și împreună cu Domnul Iisus, cu Maica Lui și cu apostolii Lui. Cum a fost la nunta din Cana Galileii, așa și aici este chemată și Maica Domnului. Și noi toți ne rugăm ei în fiecare zi (și seara, și dimineața), ca să mijlocească pentru noi la Fiul său. Și mângâiați-vă, surorilor și fraților cărora vi s-a părut că nu se prea vorbește despre Maica Domnului, aflați o noutate pe care v-o spun: cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile frățiilor voastre și ale noastre, ale tuturor, va ieși o carte specială de cântări numai la adresa Maicii Domnului. Și atunci veți vedea câte imne de laudă, câte lucruri minunate se spun despre Maica Domnului și ce minunat este pusă Maica Domnului în centrul lucrării [de mântuire], ea care a fost un vas ales de Dumnezeu (năstrapă de aur, cum este numită în rugăciunile Bisericii), pusă deoparte și sfințită, prin care Domnul Iisus a venit pe pământ [luând chip omenesc].

Pentru că mai sunt mulți frați care mai au de mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu, voi încheia cuvântul meu cu câteva cuvinte ale Sfântului Apostol Petru (cel care s-a lepădat de Domnul Iisus de trei ori, dar s-a și pocăit când a cântat cocoșul și a început să plângă cu lacrimi amare). „Astfel dar, fraților, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire, căci cel ce a pătimit în trup a sfârșit-o cu păcatul. Pentru ca în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu”.

Voi ați făcut în seara aceasta, fraților, voia lui Dumnezeu. V-ați rupt de la interesele voastre (poate chiar de la serviciu v-ați învoit), poate de la treburile casnice pe care le-ați avut și de la multe probleme familiale, le-ați biruit și le-ați dat la spate, pentru ca să veniți aici și să vă umpleți de Duhul lui Dumnezeu.

Dragii mei, dacă vreți să plecați cu un folos sufletesc acasă, îmbrăcați-vă cu această putere de sus care a venit [odată cu] limbile de foc, în Ziua Cincizecimii, peste apostoli și apoi peste toți urmașii apostolilor, între care sunteți și voi. Auziți ce spune Apostolul Petru: „Ajunge, în adevăr, că în trecut ați făcut voia neamurilor și ați trăit în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite.

Iată, fraților, de ce Oastea Domnului a desființat din aceste prilejuri băutura, care-i ia mințile omului și apoi acesta își abate imediat gândurile și toate pornirile inimii lui firești spre păcat. Și atunci de ce să-i mai dăm noi prilej păcatului, despre care scrie în prima carte a lui Moise (capitolul 4, versetul 7): „Păcatul pândește la ușă, dar tu să-l stăpânești”. Fraților, voi să stăpâniți păcatul, nu păcatul pe voi! Căci cei pe care i-am lăsat la cârciumă și cei care s-au plimbat prin fața noastră trecând cu tobele lor sunătoare în dreapta și-n stânga nu sunt plini de Duhul lui Dumnezeu. Sunt plini de duhul Satanei! De duhul acela care duce în rătăcire și la pierzare veșnică.

De aceea, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de acest păcat de moarte și am scos din viața noastră băutura: țuica, berea, vinul, rachiul, toate băuturile amețitoare, care sunt prilej de păcătuire. La Oaste nu se bea! [Se bea doar apă de la izvor, care lasă mintea limpede, răcorește și trupul și poți asculta Cuvântul lui Dumnezeu în toată plinătatea lui. Închipuiți-vă, dacă ați veni fiecare acum cu câte un pahar de vin, de rachiu, de țuică și fratele Leon vă vorbește... Ei, dar gândurile voastre unde zboară?... „Vorbește el acolo, dar eu am alte gânduri...”

De aceea, fraților dragi, jos cu această patimă a beției și frățiile voastre aruncați-o la spate, ca să nu mai stea în fața noastră și să nu ne mai amăgească. „De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu și vă batjocoresc.” Da... sigur! Suntem batjocoriți de lumea aceasta, căreia nu-i împlinești chefurile. Nu-i paharul cu vin în fața lui, ca el să se distreze! El să-și facă mendrele. Și Satana să-l facă să sară în sus, de parcă ar fi pe niște cărbuni aprinși.

Dragii mei frați și scumpe surori, mă limitez la aceste cuvinte și aș dori ca, [împrăștiindu-ne] toți de aici, să ne întoarcem acasă plini de Duhul lui Dumnezeu. Pentru ca astfel, în casele noastre, în familiile noastre, în locurile noastre de muncă să fim fiecare din noi o pagină de Evanghelie în care oamenii să citească blândețea noastră, înfrânarea noastră, pacea pe care ne-o dă Dumnezeu și toate virtuțile creștine care cresc în grădina Oastei. Și cei ce vin și se încadrează în această Lucrare se umplu și ei de aceeași putere a Duhului Sfânt. Dragii mei, aceasta v-o doresc.

Iar vouă, tinerilor scumpi, mire și mireasă, care astăzi puneți temelie vieții voastre pământești (prin căsnicie), să vă ajute Dumnezeu ca, în restul vieții pe care o mai aveți de trăit cât va rândui Dumnezeu, să trăiți la picioarele Crucii lui Iisus. Și în vremuri de ispite, în vremuri de greutăți, în vremuri de necazuri, să alergați în fața Domnului, plecându-vă genunchii în fața icoanelor Domnului Hristos, ale Maicii Lui și ale tuturor sfinților și să le cereți ajutorul. Să nu alergați la vrăjitori, la vrăjitoare, la ghicitori, la descântători, la noroc... Să nu alergați la lume, la oameni și la păcatele lor, ci să alergați la Hristos, Care v-a arătat prin părinții voștri, prin Lucrarea Oastei calea cea mai sfântă care duce la mântuire.

Dumnezeu să-i binecuvânteze și pe nașii voștri pe care i-ați luat - bine aleși - și care vă vor zidi casa sufletului vostru așa cum știe numai Domnul să lucreze prin copiii Lui; și să-i ascultați, căci ei vor priveghea asupra sufletelor voastre.