Mormântul și recunoștința
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Mormântul unui mare om al lui Dumnezeu trebuie să fie totdeauna acoperit nu numai cu laudele noastre, ori cu florile noastre, ci mai ales cu recunoștința noastră și cu lacrimile noastre.
2 - Dovada recunoștinței noastre față de oamenii mari ai lui Dumnezeu nu sunt numai laudele și florile noastre - deși sunt și acestea.
Și nu numai recunoștința și lacrimile noastre - deși sunt și acestea.
- Ci adevărata dovadă este trăirea noastră după exemplul lor.
3 - Trăirea noastră după exemplul lor cuprinde în primul rând curajul de a le mărturisi numele și faptele în slujba adevărului sfânt pe care l-au slujit și l-au înțeles ei.
4 - Cea dintâi mare virtute și cel mai înalt semn al unui trimes adevărat al lui Dumnezeu - este curajul adevărului său. Curajul puternic și neînfricat cu care își ține și își susține solia divină pentru care a venit în lume.
Dacă acesta este un adevărat trimes al lui Dumnezeu - atunci Cel ce l-a trimes și care este Duhul Adevărului, - îi dă deodată cu solia divină, și curajul divin al soliei sale.
5 - Un sol ceresc trebuie să aibă neapărat un curaj ceresc. O solie fără curaj, cât de adevărată să fie, este ca un vultur fără zbor. Curând va cădea și se va prăbuși printre găini.
6 - Din cauza luminii pe care o poartă un mesager divin venind în zonele întunericului pe care trebuie să-l spargă, - toate acele negre vietăți care mișună în acest întuneric și care trăiesc din el, supărate de lumină se ridică împotriva purtătorului ei.
Trebuie să ai curaj să le înfrunți țipetele și să le disprețuiești amenințările, să le sfidezi insultele și să le suporți răutatea.
7 - Purtătorul unui mesaj ceresc trebuie să aibă nu numai curajul cuvântului, curajul convingerii, curajul demnității - ci mai ales curajul suferinței, curajul morții chiar.
Până n-ai primit curajul morții, nu ridica steagul adevărului, în fața minciunii.
8 - Hristos - Domnul Adevărului și Dumnezeiescul Trimes nu S-a născut ca să trăiască, ci S-a născut ca să moară (Isaia 53).
El a fost între cei dinaintea Sa și cei din urma Sa, cea mai strălucită victimă a Soliei Sale.
9 - Oricine se naște pentru Adevăr - se naște pentru luptă, pentru jertfă, pentru moarte, - adică pentru biruință, cunună și slavă. La aceste trei, la biruință, cunună și slavă nu se poate ajunge decât trecând prin celelalte trei: prin luptă, prin jertfă, prin moarte, pe urma lui Hristos.
10 - Pentru ca să poți trece prin primele trei și ca să ajungi la ultimele trei, - iată de cât curaj ai nevoie. De nimic nu ai atâta nevoie cât de curaj. Toate celelalte virtuți n-au nici frumusețe și nici putere fără el.
11 - Înțelepciunea fără curaj, rămâne de rușine în fața prostiei curajoase. Adevărul fără curaj, este călcat în picioare de minciuna obraznică. Răbdarea față de curaj este disprețuită de trufia necinstită. Sfințenia fără curaj este terfelită de păcatul murdar. Demnitatea fără curaj, este insultată de slugărnicia târâtoare.
Nu merge fără curaj niciodată în fața acestora.
12 - Dar pentru ca să ai curajul biruitor în fața acestor vrăjmași atât de puternici în mediul lor, - iată deci că trebuie să accepți de la început soluția unică: moartea!
Când ești gata de moarte, nimeni nu-ți mai poate face nimic.
13 - Când zici vrăjmașului, privindu-l cu liniște în luminile ochilor săi:
- Eu am venit aici nu numai să fiu bătut, ori schingiuit, ori condamnat, ci să și mor...
- atunci, un alt rău nu ți se mai poate întâmpla!
14 - Atunci fii încredințat că ai și devenit nemuritor.
După cele câteva minute, ori câteva zile, ori chiar și câțiva ani, nu vei fi devenit numai un mormânt - ci vei fi devenit însăși ideea, steagul, minunea pentru care ai venit și cu care prin moarte te-ai identificat total și pentru totdeauna...
15 - Dacă grăuntele de grâu nu moare - rămâne singur, a spus Mântuitorul... Dar dacă moare, aduce multă roadă (Ioan 12, 24).
Dacă trimesul Adevărului nu este cu curaj gata de jertfă, - se pierde și pe sine și pierde și adevărul pentru care a venit.
Dacă vrea rod, trebuie să fie gata să moară. Altă cale nu-i!
16 - Iată în cimitirul acesta al profetului nostru sfânt, câte morminte mari, câte monumente funerare, câte cripte mărețe mai sunt.
Dar la multe din ele nu mai vine nimeni niciodată. Acești morți au murit de două ori. Întâi în sicriu, apoi în uitare.
Nu numai ei ci și mormintele lor au murit.
17 - Dar mormântul grăuntelui sfânt care a trăit și a murit cu curaj, - mormântul său ce viu este și astăzi. Între o mie de morminte moarte, el este viu și va fi viu în vecii vecilor.
Pe mormântul acesta viu, florile și lacrimile nu se mai uscă niciodată.
18 - În viață vrăjmașii săi i-au putut face ce au vrut, - dar în moarte nu-i mai pot face nimic.
În viață i-au înăbușit glasul, dar aici strigă zi și noapte, și nu-l mai poate înăbuși nimeni.
În viață i-au putut dezbrăca și rupe haina de pe trupul sfârtecat, - dar în moarte haina de lumină veșnică în care este îmbrăcat de Hristos și de Adevăr, nu i-o mai poate sfâșia nimeni.
19 - Toate mormintele celelalte, mai curând ori mai târziu le uită toți. Dar mormântul profetului sfânt nu va fi uitat niciodată.
La toate celelalte morminte cei doi-trei care le mai caută obosesc și nu mai vin. Dar la mormântul profetului sfânt vor veni tot mai des și tot mai mulți. Iată că acum la cincizeci de ani de la moartea sa, - vin tot atâția, ba poate și mai mulți recunoscători, ca și în ziua înmormântării sale.
20 - Mormântul cuiva se acopere de recunoștință numai în măsura în care cel din el s-a acoperit în viață de sfințenie și de curaj. El nu vorbește numai veacului acestuia - ci tuturor veacurilor.
Sfințenia dă curajul, curajul dă sfințenia, iar amândouă dau roada și slava veșnică.
Amin.