Foto Traian Dorz

Nainte de-al Tău Nume

Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu

Nainte de-al Tău Nume Sfânt, nimic n-a fost Isuse...
n-a mai fost nici un Răsărit, n-a fost nici un apus
ci Numele Tău Sfânt a fost Isuse, primul grai
Cuvântul Tu erai Isus, Lumina Tu erai!
A răsunat Numele Tău - și foc de mii de sori
țâșnind a inundat genuni cu raze și culori,
s-au despărțit nemărginiri din haos infinit
s-au ridicat învâlvorări, în cântec strălucit.
A răsunat Numele Tău, crescând și descrescând
din El ieșind apoi măreț ce-i Sus și jos cântând
din orice sunet alt cuprins și alte împliniri
în mii de forme cununând perechi de mii de miri...
A răsunat Numele Tău - și-acel vrăjmaș de-un ceas,
s-a prefăcut un praf uitat pe-un drum cu veșnic pas,
și har cu har s-a-mperecheat și zări cu zări s-au strâns
și dor cu dor s-au sărutat în al iubirii plâns.
Va răsuna Numele Tău... și noi, cu câte sunt
vom deveni, din El mereu alt cer și alt pământ
și-n veci tot noi, alt răsărit din orice alt apus
- din Infinit spre Infinit
un Nesfârșit
ISUS...
Articol 45 din 45
Folosește săgețile ← → pentru navigare