Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.
Porunca aceasta a Scripturii era încă din Exod, de la Ziua Eliberării din robia Egiptului.
Mielului Pascal trebuia să nu i se zdrobească nici un os. Zdrobirea cărnii era de ajuns pentru El (Exod 12, 46-51).
Făgăduinţa aceasta a Scripturii era încă din Psalmi: Toate oasele I le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme (Psalm 34, 20). Profeţia aceasta împlinită, este încă o dovadă cum Dumnezeu Însuşi veghează la împlinirea tuturor cuvintelor Sale, ca nici unul din ele să nu fie nimicit.
Noi, fiind carne din carnea lui Hristos (Efes. 5, 30), avem parte de lovituri şi de sângerări pe pământ, cum a avut şi trupul lui Hristos, Domnul nostru.
Dar cum noi suntem şi os din oasele Lui, Tatăl şi Mântuitorul nostru nu va îngădui să fim zdrobiţi. Ci împreună cu încercarea a pregătit şi mijlocul să ieşim din ea, ca s-o putem suferi (1 Cor. 10, 13).
Şi Credincios este Domnul care a făcut făgăduinţa: El va veghea ca legământul Cuvântului Său să fie împlinit întocmai, în toate zilele şi în toţi anii sau veacurile pătimirii noastre şi a Lui.
Dacă noi suntem trupul lui Hristos (1 Cor. 12, 27), iar înţelepciunea iubirii lui Dumnezeu a rânduit Suferinţa ca mijloc de ispăşire pentru păcat, nici unii din noi nu vom putea fi scutiţi de suferinţă, sub o formă sau alta. Pentru că în poporul lui Hristos, totdeauna va fi nevoie şi de ispăşiri. Şi acei care trebuie să aducă aceste jertfe sunt totdeauna cei mai buni şi mai nevinovaţi. Ei trebuie să sufere adesea pentru păcatele altora mai mult decât pentru ale lor. Ei trebuie să sufere mai ales pentru curăţirea şi desăvârşirea duhului acestei Lucrări, în vederea împlinirii mai depline a slujbei pe care trebuie s-o facă prin planul lui Dumnezeu Lucrarea Lui (Efes. 2, 10).
Dar în această slujbă de suferinţă a ei, oasele trupului, adică acei pe care se reazemă tot trupul, adică acei pe care trupul stă drept şi are putere de a merge înainte, adică acei care duc greutăţile şi susţin luptele întregului trup, - ei nu vor putea fi sfărâmaţi!
Dumnezeu a făgăduit astfel şi Scriptura se va împlini până la sfârşit. Iar dacă vor fi, atunci n-au fost oase.
Domnul Isus S-a rugat: Eu i-am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat. Şi nici unul din ei n-a pierit afară de fiul pierzării (sau fiul cărnii) - ca să se împlinească Scriptura (Ioan 17, 12).
Suflet credincios, mădular al trupului sfânt al Lucrării Domnului, ia învăţătură şi caută să nu fii numai carne, ci să fii os.
Ce este numai carne, este sortit pieirii, poate fi mâncat.
Sufletul care se lasă moale în mâinile păcatului, cel care este biruit de orice ispită, cel care n-are puterea să stea drept, să poarte nici o greutate, să lupte cu nici un vrăjmaş, - acela este numai carne.
Acela va fi zdrobit, va fi fiert, va fi mâncat şi va ajunge gunoi. Dar acela care este os din oasele Domnului, mădular drept, tare şi sănătos, luptător şi lucrător neînfrânt, statornic, hotărât - acela nu va putea fi sfărâmat niciodată.
Nu numai tăria din el care îşi are puterea din Dumnezeu, dar chiar şi grija lui Dumnezeu Însuşi îl va apăra.
Câtă vreme oasele sunt întregi şi sănătoase, oricât de slabă şi de puţină şi de zdrobită să fie carnea - trupul se reface şi nu piere. Dar când oasele sunt zdrobite - poate să fie carnea cât de multă şi de groasă, în zadar.
Câtă vreme este undeva un suflet hotărât şi statornic, un lucrător tare şi un luptător viteaz al lui Hristos, adică unul din oasele lui Hristos, atâta vreme acolo este nădejde şi rod sfânt, atâta vreme, acolo lucrarea va spori, credinţa va fi vie şi lucrătoare, dragostea, bucuria şi unitatea se vor păstra în Biserica lui Dumnezeu - iar viaţa din Hristos va însufleţi puternic tot trupul său viu şi lucrător.
Însă când, prin înşelăciunea păcatului, fiii puterii vor deveni robi ai cărnii, fiii statorniciei robi ai îndoielilor, fiii unităţii robi ai dezbinărilor, fiii înălţării robi ai căderii, fiii hărniciei robi ai moleşelii şi ai lenei, fiii înfrânării, ai postului şi ai rugăciunii nişte robi ai îngrăşării şi îngrijorărilor şi ai fricii - atunci totul s-a pierdut.
Moartea păcatului va cuprinde totul.
Şi în Ziua Judecăţii oasele vinovate vor fi zdrobite pe totdeauna. Şi cu o înspăimântătoare durere veşnică.
Slavă eternă Ţie, Isuse Doamne, Osul Puternic al Trupului Sfânt al Bisericii Tale!
Tu n-ai fost şi nu vei putea fi zdrobit niciodată. Oricât va fi de bătută şi lovită carnea Ta, mădularele Tale slabe, mădularele Trupului Tău se vor reface. Biserica Ta va trăi veşnic, pentru că este susţinută de Tine, Cel Puternic, Cel Statornic, Cel Nebiruit.
Te rugăm fă-ne şi pe noi toţi ai Tăi, pe fiecare, un os din oasele Tale, ca să nu putem fi zdrobiţi niciodată şi de nimic.
Amin.
+
Pentru sufletul meu veşnic, viaţa este Dumnezeu
precum sufletul îmi este viaţa pentru trupul meu.