Dar ei au strigat: Ia-L, ia-L, răstignește-L! Să răstignesc pe Împăratul vostru? le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!
Când gurile încep să strige, puține sunt inimile care nu se clatină, puține sunt mințile care nu se întunecă, și puține sunt hotărârile bune care nu se prăbușesc.
Dar în Pilat n-are ce să se mai prăbușească: în el totul este acum prăbușit.
Ceea ce mai spune el acum este numai repetarea prostească a unei jigniri cu care vrea să se răzbune pe cei ce l-au învins, cu armele lui. Dar aceasta i-a făcut pe mai marii religiei poporului să spună cel mai mare adevăr și mai dureros lucru al stării lor: noi nu-L mai avem de Împărat pe Dumnezeu, noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul.
Fie spus numai din gură, fie spus din inimă, cuvântul cel strigat în public te angajează și te reprezintă. Tot ce spui tare, din bună voia ta și nesilit de nimeni, în auzul altora, este o declarație care rămâne pe totdeauna la dosarul tău de judecată. Fiecare un astfel de cuvânt este un act cu urmări veșnice (Matei 12, 35-37).
Pentru cei ce slujesc numai pentru o plată lumească, acela care le dă plata aceasta, le este singurul împărat. A-l sluji cu ascultare este o datorie dreaptă.
Dar când slujba în care ești este a lui Dumnezeu, nu a unui om, când casa în care slujești este sfântă, când autoritatea de care vorbești este cerească, - a declara că tu n-ai alt împărat decât un om, aceasta este cea mai adâncă prăbușire, cea mai cumplită lepădare, cea mai nefericită stare, cel mai de neiertat păcat și blestem. Aceasta este și va fi primejdia prăbușirii tuturor slujitorilor lui Dumnezeu câtă vreme ei nu depind numai de El, ci și de om.
Când îți alegi slujba lui Dumnezeu, când te hotărăști să te predai lui Hristos și să-L urmezi pe El, când pui gând și legământ să umbli călăuzit de Duhul Sfânt (Gal. 5, 16) în Casa lui Dumnezeu, - atunci tu trebuie să faci o întoarcere totală dinspre tot ce este din lume, înspre tot ceea ce este din Dumnezeu. Să o rupi cu tot ce este vechi și firesc, spre a deveni o făptură nouă în Hristos.
Să renunți la tot ce poate fi un folos trupesc spre a urmări în totul foloasele duhovnicești.
Dacă nu poți face acest lucru printr-o totală predare și încredere în slujba Duhului Sfânt - tu vei fi un nenorocit slujitor permanent la doi stăpâni (Matei 6, 24), care vei căuta, slujindu-L pe Dumnezeu, să nu-l superi cumva nici pe mamona. Crezând în Hristos, vei umbla să nu-l superi nici pe potrivnicul Lui. Vei aprinde lumină și la sf. Gheorghe și la balaur. Vorbind despre plata Celui de Sus, vei căuta să nu o pierzi cumva nici pe a celui de jos, ca să nu te strici cu nici unul.
Și astfel vei cădea în robia trupului atât de mult încât, când vine răscrucea alegerii, te vei prăbuși cu totul în blestemul de a spune și tu ceea ce au spus cei de mai sus atunci. Și vei cădea în brațele balaurului, ale păcatului, ale pierzării. Slujirea la doi domni - cam astfel se sfârșește totdeauna.
Slujirea lui Dumnezeu cere totală predare și putere. Predarea vine de la noi, puterea vine de la Duhul Sfânt. Nimeni nu poate face o slujbă lui Dumnezeu, fără puterea Duhului Sfânt. Această putere trebuie s-o primim zilnic, cum primim lumina soarelui sau pâinea pământului.
Noi suntem niște vase sparte și de aceea este nevoie să primim mereu. Viața noastră se ține numai prin această trecere prin noi a binefacerilor cerești. Scoși din șuvoiul lor, noi ne uscăm și ne risipim.
Am văzut astă vară în apele unui râu dintr-un sat, tot felul de butoaie și ciubere uscate puse la umflat, cufundate în apa râului. Ele erau acum pline de apă căci stăteau în albia plină a râului. Acolo nu li se vedea nici o crăpătură. Acolo toate păreau noi și bune. Când însă erau scoase afară din apă, abia atunci se vedea că nu sunt nici de o treabă. Ele nu puteau ține nici un strop de apă. Atunci li se vedea câte crăpături și găuri aveau.
Și noi, câtă vreme suntem în Hristos, revărsarea puterii Duhului Sfânt ne umple de putere în cuvinte, în fapte și în tot felul de roade duhovnicești. Atunci viața noastră are cele trei mari dovezi ale slujbei lui Dumnezeu și anume:
- Apoi o fierbinte râvnă și o neîntreruptă osteneală pentru aducerea sufletelor până la Hristos. Nu numai până la biserică sau până la adunare, sau până la Biblie, sau până la rugăciunea lui Hristos. Ci chiar până la El Însuși.
- Și în urmă, o mărturie lăuntrică, o dovadă nevăzută, dar fericită pe care o simte în toată ființa sa, acela care Îl are pe Duhul Sfânt.
Acela care are aceste trei dovezi în afara și înăuntrul său, acela cu adevărat este un slujitor al lui Dumnezeu, un supus care nu va spune niciodată că are alt împărat decât pe Dumnezeu, pe Hristosul său.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ție!
În fața Ta se aleg toți oamenii, împărțindu-se și arătând cui slujesc.
În fața Ta se dovedește cine Te recunoaște de Împărat al său și cine se leapădă de Împărăția Ta, pentru această deșertăciune a deșertăciunilor care e lumea de acum.
Te rugăm Isuse, Dumnezeul și Împăratul nostru, fă pe ai Tăi să nu se lepede de Tine niciodată, chiar dacă i-ar lepăda toți împărații pământului și toate împărățiile lumii.
Căci Împărăția Ta este nespus mai mult decât toate, cum Tu ești mai mult decât toți.
Amin.