Dar ei au strigat: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L! Să răstignesc pe Împăratul vostru? le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!
Când gurile încep să strige, puţine sunt inimile care nu se clatină, puţine sunt minţile care nu se întunecă, şi puţine sunt hotărârile bune care nu se prăbuşesc.
Dar în Pilat n-are ce să se mai prăbuşească: în el totul este acum prăbuşit.
Ceea ce mai spune el acum este numai repetarea prostească a unei jigniri cu care vrea să se răzbune pe cei ce l-au învins, cu armele lui. Dar aceasta i-a făcut pe mai marii religiei poporului să spună cel mai mare adevăr şi mai dureros lucru al stării lor: noi nu-L mai avem de Împărat pe Dumnezeu, noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul.
Fie spus numai din gură, fie spus din inimă, cuvântul cel strigat în public te angajează şi te reprezintă. Tot ce spui tare, din bună voia ta şi nesilit de nimeni, în auzul altora, este o declaraţie care rămâne pe totdeauna la dosarul tău de judecată. Fiecare un astfel de cuvânt este un act cu urmări veşnice (Matei 12, 35-37).
Pentru cei ce slujesc numai pentru o plată lumească, acela care le dă plata aceasta, le este singurul împărat. A-l sluji cu ascultare este o datorie dreaptă.
Dar când slujba în care eşti este a lui Dumnezeu, nu a unui om, când casa în care slujeşti este sfântă, când autoritatea de care vorbeşti este cerească, - a declara că tu n-ai alt împărat decât un om, aceasta este cea mai adâncă prăbuşire, cea mai cumplită lepădare, cea mai nefericită stare, cel mai de neiertat păcat şi blestem. Aceasta este şi va fi primejdia prăbuşirii tuturor slujitorilor lui Dumnezeu câtă vreme ei nu depind numai de El, ci şi de om.
Când îţi alegi slujba lui Dumnezeu, când te hotărăşti să te predai lui Hristos şi să-L urmezi pe El, când pui gând şi legământ să umbli călăuzit de Duhul Sfânt (Gal. 5, 16) în Casa lui Dumnezeu, - atunci tu trebuie să faci o întoarcere totală dinspre tot ce este din lume, înspre tot ceea ce este din Dumnezeu. Să o rupi cu tot ce este vechi şi firesc, spre a deveni o făptură nouă în Hristos.
Să renunţi la tot ce poate fi un folos trupesc spre a urmări în totul foloasele duhovniceşti.
Dacă nu poţi face acest lucru printr-o totală predare şi încredere în slujba Duhului Sfânt - tu vei fi un nenorocit slujitor permanent la doi stăpâni (Matei 6, 24), care vei căuta, slujindu-L pe Dumnezeu, să nu-l superi cumva nici pe mamona. Crezând în Hristos, vei umbla să nu-l superi nici pe potrivnicul Lui. Vei aprinde lumină şi la sf. Gheorghe şi la balaur. Vorbind despre plata Celui de Sus, vei căuta să nu o pierzi cumva nici pe a celui de jos, ca să nu te strici cu nici unul.
Şi astfel vei cădea în robia trupului atât de mult încât, când vine răscrucea alegerii, te vei prăbuşi cu totul în blestemul de a spune şi tu ceea ce au spus cei de mai sus atunci. Şi vei cădea în braţele balaurului, ale păcatului, ale pierzării. Slujirea la doi domni - cam astfel se sfârşeşte totdeauna.
Slujirea lui Dumnezeu cere totală predare şi putere. Predarea vine de la noi, puterea vine de la Duhul Sfânt. Nimeni nu poate face o slujbă lui Dumnezeu, fără puterea Duhului Sfânt. Această putere trebuie s-o primim zilnic, cum primim lumina soarelui sau pâinea pământului.
Noi suntem nişte vase sparte şi de aceea este nevoie să primim mereu. Viaţa noastră se ţine numai prin această trecere prin noi a binefacerilor cereşti. Scoşi din şuvoiul lor, noi ne uscăm şi ne risipim.
Am văzut astă vară în apele unui râu dintr-un sat, tot felul de butoaie şi ciubere uscate puse la umflat, cufundate în apa râului. Ele erau acum pline de apă căci stăteau în albia plină a râului. Acolo nu li se vedea nici o crăpătură. Acolo toate păreau noi şi bune. Când însă erau scoase afară din apă, abia atunci se vedea că nu sunt nici de o treabă. Ele nu puteau ţine nici un strop de apă. Atunci li se vedea câte crăpături şi găuri aveau.
Şi noi, câtă vreme suntem în Hristos, revărsarea puterii Duhului Sfânt ne umple de putere în cuvinte, în fapte şi în tot felul de roade duhovniceşti. Atunci viaţa noastră are cele trei mari dovezi ale slujbei lui Dumnezeu şi anume:
- Apoi o fierbinte râvnă şi o neîntreruptă osteneală pentru aducerea sufletelor până la Hristos. Nu numai până la biserică sau până la adunare, sau până la Biblie, sau până la rugăciunea lui Hristos. Ci chiar până la El Însuşi.
- Şi în urmă, o mărturie lăuntrică, o dovadă nevăzută, dar fericită pe care o simte în toată fiinţa sa, acela care Îl are pe Duhul Sfânt.
Acela care are aceste trei dovezi în afara şi înăuntrul său, acela cu adevărat este un slujitor al lui Dumnezeu, un supus care nu va spune niciodată că are alt împărat decât pe Dumnezeu, pe Hristosul său.
Slavă îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ţie!
În faţa Ta se aleg toţi oamenii, împărţindu-se şi arătând cui slujesc.
În faţa Ta se dovedeşte cine Te recunoaşte de Împărat al său şi cine se leapădă de Împărăţia Ta, pentru această deşertăciune a deşertăciunilor care e lumea de acum.
Te rugăm Isuse, Dumnezeul şi Împăratul nostru, fă pe ai Tăi să nu se lepede de Tine niciodată, chiar dacă i-ar lepăda toţi împăraţii pământului şi toate împărăţiile lumii.
Căci Împărăţia Ta este nespus mai mult decât toate, cum Tu eşti mai mult decât toţi.
Amin.