
Noi suntem ostaşii
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Noi suntem ostaşii Credinţii
în Tatăl Ceresc Dumnezeu
precum au ţinut-o părinţii
trăind al Scripturii credeu
- Lucrând şi luptând cu credinţă
grăbim viitorul frumos
trăind-o cu-ntreaga fiinţă
slujim şi vestim pe Hristos.
Noi suntem ostaşii Nădejdii
puternice-n Domnul Isus
statornici prin orice primejdii
nălţăm Steagul Lui tot mai sus
- Lucrând şi luptând cu nădejde
grăbim viitorul frumos
un gând fericit ne-ntăreşte:
slujim şi slăvim pe Hristos!
Noi suntem ostaşii Iubirii
aprinsă de Domnul Cel Sfânt
să ducem solia-nfrăţirii
la toţi în Hristos pe pământ
- Lucrând şi luptând cu iubire
grăbim viitorul frumos
vestindu-L cu-o sfântă trăire
slujim şi slăvim pe Hristos.