Norodul, care stătea acolo, și care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: Un înger a vorbit cu El!
Ce mare har este să poți fi acolo unde răsună fericit glasul lui Dumnezeu
și când Cerul răspunde pământului în chipul cel mai cald...
Atunci și acolo, totul este atât de Dumnezeiesc, de cutremurător și de neuitat.
Ce mare har a fost acele clipe pentru norodul care era acolo, când ei au putut auzi convorbirea lui Dumnezeu din cer, cu Dumnezeu de pe pământ.
Mii de ochi și mii de urechi au văzut atunci și au auzit lucruri nemaipomenite.
Cum trebuie să fi strălucit de cerește, ochii și fețele care Îl vedeau pe Dumnezeu
și-L auzeau pe Cel Nevăzut, atunci.
E negrăit de frumos să privești fețele norodului, care ascultă pe Hristos și să urmărești privirile celor care Îl văd pe Dumnezeu în fața lor.
Unii din cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, urmăresc fiecare cuvânt cu atenție și evlavie, spre a nu scăpa nimic din înțelesul sfintelor sunete, socotindu-l ca pe glasul lui Dumnezeu.
Toată inima acestora este deschisă atunci ca o floare spre lumină și rouă, ca să primească fiecare val de căldură și de răcoare pe care Duhul Sfânt îl revarsă spre suflete din plin.
Aceștia stau nemișcați, respectuoși și atenți până la sfârșitul Cuvântului,
oricât de mult ar ținea totul...
Pe aceștia începi să-i cunoști și să-i iubești de la primul cuvânt.
Ei te înconjoară, te bucură și te întăresc, tot timpul stării tale în fața lor.
Luând parte cu toată ființa lor la Cuvântul lui Dumnezeu, ei au adesea ochii plini de lacrimi sau de bucurie,
cu fața plină de lumină sau de întristare,
arătând prin aceasta cât de mult trăiesc ei tot ce aud. Și cât de puternic sunt pătrunși de tot ce vine din Domnul sau merge spre El.
Pe aceștia îi vezi mereu și îți devin atât de necesari, încât când lipsesc uneori e ca și cum ți-ar lipsi o mână.
Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste curate suflete, căci ele sunt pământul cel mai bun, care aduce rodul cel însutit.
Sunt apoi alții mulți, ascultători pe jumătate atenți și pe jumătate nu. Pe jumătate treji, și pe jumătate dormind. Câteodată ascultând și câteodată nu.
Ca și cum ar auzi numai cu o ureche și ar vedea numai cu un ochi.
Inima acestora este jumătate închisă și de cele mai multe ori cuvântul nimerește partea cea închisă. În jumătate de timp învață cele spuse, iar în cealaltă parte, jumătate, uită ceea ce au învățat.
Aceștia obosesc prea curând - și adesea le scapă și uită, tocmai ceea ce era mai de preț să le rămână.
Acestora le trebuie mai multă vreme să ajungă până la Adevăr, decât până la moarte.
Cei mai mulți dintre ei ajung uneori până la marginea lui, până la coaja sa,
dar niciodată până la miezul său.
Pare că ascultă, dar de fapt nu aud nimic.
Pare că privesc, dar de fapt nu văd nimic.
Pare că înțeleg, dar de fapt nu învață nimic.
Aceștia sunt drumurile din care păsările negre ciugulesc totul,
sunt pietrele din care arșița ispitelor uscă totul,
și sunt spinii din care îngrijorările și deșertăciunile lumești înăbușesc totul.
Îndată ce ies în drum au și pierdut tot ce pare că au aflat.
Îndată ce ajung la încercare se și leapădă de tot ce părea că au înțeles,
și îndată ce ajung în lume se și îneacă iarăși în mocirla din care abia părea că ieșiseră.
Iată norodul... iată umplutura...
Fericite sunt însă vremile când prin harul lui Dumnezeu, numărul celor mai dintâi a semințelor căzute în pământul cel bun - este mai mare.
Fericite sunt stările binecuvântate când puterea adusă de participarea acestora luminoasă și fierbinte, la Cuvântul Dumnezeiesc, face ca acest Cuvânt să fie înfăptuit cu grabă și cu bucurie,
în ei și între ei.
Aceștia sunt împreună părtași cu lucrătorii Cuvântului,
ca pământul cel bun cu semănătorul harnic.
Dumnezeu să-i binecuvânteze, pentru că oriunde sunt unii din aceștia, acolo mergi totdeauna cu bucurie,
și semeni cu nădejde
și privești fericit, la semințele pe care le vezi încolțind și rodind,
chiar în clipa când le semeni.
Slavă Ție Dumnezeul nostru Cel Puternic și Binecuvântat.
Te rugăm să binecuvântezi totdeauna norodul care stă la ascultarea Cuvântului Tău
și împreună cu Sfântul Tău Cuvânt, dăruiește-le acestora și Sfântul Duh,
- pentru ca totdeauna sămânța să aducă rod sănătos și deplin,
iar rodul să rămână desăvârșindu-se în ei.
Sporește Doamne tot mai mult, în bisericile și adunările Tale pe acele suflete care stau cu ochii treji
și cu urechile atente,
și cu inimile deschise ca să primească tot ce vine de la Tine cu grabă și cu bucurie.
Doamne, stârnește în cei mai slăbuți puterea,
în cei mai adormiți, atenția,
în cei mai lâncezi, râvna,
în cei mai nepăsători, dragostea,
în cei mai întârziați, graba,
în cei mai indiferenți, grija,
- și în toți trezește Doamne conștiința răspunderii pentru Cuvântul și pentru timpul la care i-ai chemat.
Fă Doamne când aud Cuvântul Tău să nu-L creadă altceva, ci că este chiar Cuvântul Tău.
Și înțelegându-L așa cum este, să se poată împărtăși din plin de rodul ascultării Lui.
Amin.