Norodul, care stătea acolo, şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: Un înger a vorbit cu El!
Ce mare har este să poţi fi acolo unde răsună fericit glasul lui Dumnezeu
şi când Cerul răspunde pământului în chipul cel mai cald...
Atunci şi acolo, totul este atât de Dumnezeiesc, de cutremurător şi de neuitat.
Ce mare har a fost acele clipe pentru norodul care era acolo, când ei au putut auzi convorbirea lui Dumnezeu din cer, cu Dumnezeu de pe pământ.
Mii de ochi şi mii de urechi au văzut atunci şi au auzit lucruri nemaipomenite.
Cum trebuie să fi strălucit de cereşte, ochii şi feţele care Îl vedeau pe Dumnezeu
şi-L auzeau pe Cel Nevăzut, atunci.
E negrăit de frumos să priveşti feţele norodului, care ascultă pe Hristos şi să urmăreşti privirile celor care Îl văd pe Dumnezeu în faţa lor.
Unii din cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, urmăresc fiecare cuvânt cu atenţie şi evlavie, spre a nu scăpa nimic din înţelesul sfintelor sunete, socotindu-l ca pe glasul lui Dumnezeu.
Toată inima acestora este deschisă atunci ca o floare spre lumină şi rouă, ca să primească fiecare val de căldură şi de răcoare pe care Duhul Sfânt îl revarsă spre suflete din plin.
Aceştia stau nemişcaţi, respectuoşi şi atenţi până la sfârşitul Cuvântului,
oricât de mult ar ţinea totul...
Pe aceştia începi să-i cunoşti şi să-i iubeşti de la primul cuvânt.
Ei te înconjoară, te bucură şi te întăresc, tot timpul stării tale în faţa lor.
Luând parte cu toată fiinţa lor la Cuvântul lui Dumnezeu, ei au adesea ochii plini de lacrimi sau de bucurie,
cu faţa plină de lumină sau de întristare,
arătând prin aceasta cât de mult trăiesc ei tot ce aud. Şi cât de puternic sunt pătrunşi de tot ce vine din Domnul sau merge spre El.
Pe aceştia îi vezi mereu şi îţi devin atât de necesari, încât când lipsesc uneori e ca şi cum ţi-ar lipsi o mână.
Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste curate suflete, căci ele sunt pământul cel mai bun, care aduce rodul cel însutit.
Sunt apoi alţii mulţi, ascultători pe jumătate atenţi şi pe jumătate nu. Pe jumătate treji, şi pe jumătate dormind. Câteodată ascultând şi câteodată nu.
Ca şi cum ar auzi numai cu o ureche şi ar vedea numai cu un ochi.
Inima acestora este jumătate închisă şi de cele mai multe ori cuvântul nimereşte partea cea închisă. În jumătate de timp învaţă cele spuse, iar în cealaltă parte, jumătate, uită ceea ce au învăţat.
Aceştia obosesc prea curând - şi adesea le scapă şi uită, tocmai ceea ce era mai de preţ să le rămână.
Acestora le trebuie mai multă vreme să ajungă până la Adevăr, decât până la moarte.
Cei mai mulţi dintre ei ajung uneori până la marginea lui, până la coaja sa,
dar niciodată până la miezul său.
Pare că ascultă, dar de fapt nu aud nimic.
Pare că privesc, dar de fapt nu văd nimic.
Pare că înţeleg, dar de fapt nu învaţă nimic.
Aceştia sunt drumurile din care păsările negre ciugulesc totul,
sunt pietrele din care arşiţa ispitelor uscă totul,
şi sunt spinii din care îngrijorările şi deşertăciunile lumeşti înăbuşesc totul.
Îndată ce ies în drum au şi pierdut tot ce pare că au aflat.
Îndată ce ajung la încercare se şi leapădă de tot ce părea că au înţeles,
şi îndată ce ajung în lume se şi îneacă iarăşi în mocirla din care abia părea că ieşiseră.
Iată norodul... iată umplutura...
Fericite sunt însă vremile când prin harul lui Dumnezeu, numărul celor mai dintâi a seminţelor căzute în pământul cel bun - este mai mare.
Fericite sunt stările binecuvântate când puterea adusă de participarea acestora luminoasă şi fierbinte, la Cuvântul Dumnezeiesc, face ca acest Cuvânt să fie înfăptuit cu grabă şi cu bucurie,
în ei şi între ei.
Aceştia sunt împreună părtaşi cu lucrătorii Cuvântului,
ca pământul cel bun cu semănătorul harnic.
Dumnezeu să-i binecuvânteze, pentru că oriunde sunt unii din aceştia, acolo mergi totdeauna cu bucurie,
şi semeni cu nădejde
şi priveşti fericit, la seminţele pe care le vezi încolţind şi rodind,
chiar în clipa când le semeni.
Slavă Ţie Dumnezeul nostru Cel Puternic şi Binecuvântat.
Te rugăm să binecuvântezi totdeauna norodul care stă la ascultarea Cuvântului Tău
şi împreună cu Sfântul Tău Cuvânt, dăruieşte-le acestora şi Sfântul Duh,
- pentru ca totdeauna sămânţa să aducă rod sănătos şi deplin,
iar rodul să rămână desăvârşindu-se în ei.
Sporeşte Doamne tot mai mult, în bisericile şi adunările Tale pe acele suflete care stau cu ochii treji
şi cu urechile atente,
şi cu inimile deschise ca să primească tot ce vine de la Tine cu grabă şi cu bucurie.
Doamne, stârneşte în cei mai slăbuţi puterea,
în cei mai adormiţi, atenţia,
în cei mai lâncezi, râvna,
în cei mai nepăsători, dragostea,
în cei mai întârziaţi, graba,
în cei mai indiferenţi, grija,
- şi în toţi trezeşte Doamne conştiinţa răspunderii pentru Cuvântul şi pentru timpul la care i-ai chemat.
Fă Doamne când aud Cuvântul Tău să nu-L creadă altceva, ci că este chiar Cuvântul Tău.
Şi înţelegându-L aşa cum este, să se poată împărtăşi din plin de rodul ascultării Lui.
Amin.