Nu mă ține, i-a zis Isus, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.
Adevărata credință n-are nevoie de atingerea materială.
Adevărata nădejde nu se întemeiază pe lucruri pipăite.
Adevărata iubire nu este aceea care caută atingeri trupești.
Care cheamă lucrurile viitoare drept adevăratele ei realități. Adevărata nădejde este aceea care trece peste înfrângerea prezentă, peste slăbiciunile de acum, peste starea jalnică de astăzi - la siguranța biruinței viitoare, la Venirea strălucită a lui Hristos de mâine, la negrăita răsplată veșnică de curând.
Și adevărata iubire este doar aceea care n-are nici măcar gândul unei atingeri trupești.
Adevărată și frumoasă rămâne iubirea în noi și între noi numai atâta vreme cât ea n-a ajuns la nimic trupesc. Atâta vreme cât ne atingem de ea cu sufletul înfiorat și sfânt.
Iubirea adevărată este ca acea floare care, neatinsă, strălucește de frumusețe și de curăție. Dar care în clipa în care o atingi, se ofilește, se strânge, se urâțește și moare.
Ceea ce mai rămâne din ea după atingere, nu mai este iubirea.
Este ceva cu totul nevrednic de ceea ce era ea. Și de ceea ce trebuia să rămână.
O, ce durere zdrobitoare și ce pierdere de neînlocuit rămâne apoi, în locul ei pe totdeauna.
Adevărata iubire de Dumnezeu n-are nevoie de atingeri, de dovezi, de răspunsuri văzute.
Cei care au zis: Ce faci Tu, ca să vedem și să credem,
n-au crezut nici după ce au văzut.
Cel care și după Venirea lui Isus, după Patimile Lui și după moartea Lui care erau supremele dovezi despre cât de mult ne-a iubit Dumnezeu (Ioan 3, 16),
- aceia zic, care și după toate acestea, totuși mai cer și mai așteaptă dovezi speciale ale acestei iubiri, - acela nu are o adevărată iubire față de Dumnezeu. Și nici nu poate s-o aibă.
Acela care nu se mulțumește cu cel mai mare preț care poate fi dat, nu este vrednic de El.
Pe acela nu-l va mai putea mulțumi niciodată, nimic și nimeni.
Când iubirea ajunge condiționată de atingere, atunci frumusețea ei, lumina ei, curăția ei - s-au dus.
Valoarea ei s-a pierdut.
Fiorul ei s-a sfârșit.
Paradisul ei s-a închis.
Vasul ei scump s-a spart.
Ceea ce mai rămâne sunt numai niște cioburi, niște amintiri, niște nostalgii care doar ne vor face să regretăm până la moarte fericitele trăiri cerești de dinainte de ispită. Fericita curăție de dinainte de cădere.
Ca din paradisul ceresc al patimilor oamenilor de dinainte de decădere.
O, suflete al meu, cât de adevărate sunt aceste lucruri și pentru mine.
Ce fericită era iubirea mea când toate rugăciunile mele către Isus nu erau decât adorație și slavă. Mulțumire și încredere. Bucurie și îmbrățișare. Fără nimic altceva pământesc.
Când nu ceream nimic lumesc, trupesc.
Când în toată inima mea nu era nici o temere, nici o îngrijorare, nici o dorință.
Când n-aveam nevoie să cer nici pâine, nici libertate, nici minuni. Când îmi era de-ajuns fiorul și lacrimile, tăcerea și sărutul... Când nu doream un loc, o stare, un timp anume,
când oriunde, oricum și oricât, Tu îmi erai întreg și de-ajuns.
Nici n-aveam nevoie, nici nu mă gândeam că aș mai putea avea nevoie de altceva.
Nici nu bănuiam că poate exista nevoie vreodată de încă ceva pe lângă acestea.
O, suflete al meu, ascultă cea mai înspăimântată și mai sfâșietoare rugăciune a adevăratei iubiri:
- Nu mă atinge!
O, dacă mă adori cu adevărat,
dacă mă prețuiești cu adevărat,
dacă vrei să-ți rămân pe totdeauna fericită și frumoasă,
- nu mă atinge, nu mă înjosi, nu mă întina.
Nu-mi prăbuși nădejdea,
nu-mi întina fiorul,
nu-mi zdrobi lumina,
nu-mi pune la îndoială credința,
nu-mi închide paradisul.
Lasă-mă în lumină, după cum sfințenia este lumină, pentru a nu mă pierde niciodată.
Pentru a nu cunoaște niciodată gustul amar al căinței, al răcelii, al urâtului.
Cine s-a simțit chemat pe nume de Hristos, acela a devenit îndată un trimis al Său.
N-a fost nimeni din cei chemați, să nu fi fost și trimiși.
Acesta este chiar scopul chemării: ca să mergi, să aduci roade - și roadele tale să rămână.
Să aduci chemați - și chemații tăi să rămână.
Să-L aduci pe Hristos în suflete - și El să rămână în ele.
Hristos Se face de-acum desăvârșit una cu noi în această trimitere și mergere:
Tatăl Meu - Tatăl vostru - Dumnezeul Meu - Dumnezeul vostru, - arată nu numai toată încrederea ci și toată răspunderea acestei părtășii a noastre cu Isus.
Dacă trăim cu toată dragostea și credincioșia în această colaborare cu Hristos, noi suntem permanent în paza iubirii și însoțirii Tatălui Sfânt.
Dar dacă nu trăim și nu lucrăm permanent într-o desăvârșită ascultare și părtășie cu Hristos, în împlinirea planului sfânt - noi vom avea a face numai cu Dumnezeul Său Cel Înfricoșat și Drept.
Acela va judeca și va pedepsi orice nepăsare și neascultare față de Cuvântul Său, din partea oricui a fost trimis să asculte și să colaboreze cu Hristos și cu Lucrarea Lui.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Din toată inima mea mă rog Ție să mă ajuți să prețuiesc curăția iubirii mele neatinsă.
Încrederea mea nezguduită,
și nădejdea mea nestinsă.
Dacă m-ai socotit vrednic de încredere și m-ai trimis și pe mine în slujba iubirii Tale, ajută-mă să-mi sfârșesc chemarea cu vrednicie, prețuind-o, păstrând-o și sfințind-o.
Dacă umblu în părtășie cu Tine Domnul meu, să umblu așa încât Dumnezeul meu să fie Tatăl meu.
Amin.
+