Nu mă ţine, i-a zis Isus, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
Adevărata credinţă n-are nevoie de atingerea materială.
Adevărata nădejde nu se întemeiază pe lucruri pipăite.
Adevărata iubire nu este aceea care caută atingeri trupeşti.
Care cheamă lucrurile viitoare drept adevăratele ei realităţi. Adevărata nădejde este aceea care trece peste înfrângerea prezentă, peste slăbiciunile de acum, peste starea jalnică de astăzi - la siguranţa biruinţei viitoare, la Venirea strălucită a lui Hristos de mâine, la negrăita răsplată veşnică de curând.
Şi adevărata iubire este doar aceea care n-are nici măcar gândul unei atingeri trupeşti.
Adevărată şi frumoasă rămâne iubirea în noi şi între noi numai atâta vreme cât ea n-a ajuns la nimic trupesc. Atâta vreme cât ne atingem de ea cu sufletul înfiorat şi sfânt.
Iubirea adevărată este ca acea floare care, neatinsă, străluceşte de frumuseţe şi de curăţie. Dar care în clipa în care o atingi, se ofileşte, se strânge, se urâţeşte şi moare.
Ceea ce mai rămâne din ea după atingere, nu mai este iubirea.
Este ceva cu totul nevrednic de ceea ce era ea. Şi de ceea ce trebuia să rămână.
O, ce durere zdrobitoare şi ce pierdere de neînlocuit rămâne apoi, în locul ei pe totdeauna.
Adevărata iubire de Dumnezeu n-are nevoie de atingeri, de dovezi, de răspunsuri văzute.
Cei care au zis: Ce faci Tu, ca să vedem şi să credem,
n-au crezut nici după ce au văzut.
Cel care şi după Venirea lui Isus, după Patimile Lui şi după moartea Lui care erau supremele dovezi despre cât de mult ne-a iubit Dumnezeu (Ioan 3, 16),
- aceia zic, care şi după toate acestea, totuşi mai cer şi mai aşteaptă dovezi speciale ale acestei iubiri, - acela nu are o adevărată iubire faţă de Dumnezeu. Şi nici nu poate s-o aibă.
Acela care nu se mulţumeşte cu cel mai mare preţ care poate fi dat, nu este vrednic de El.
Pe acela nu-l va mai putea mulţumi niciodată, nimic şi nimeni.
Când iubirea ajunge condiţionată de atingere, atunci frumuseţea ei, lumina ei, curăţia ei - s-au dus.
Valoarea ei s-a pierdut.
Fiorul ei s-a sfârşit.
Paradisul ei s-a închis.
Vasul ei scump s-a spart.
Ceea ce mai rămâne sunt numai nişte cioburi, nişte amintiri, nişte nostalgii care doar ne vor face să regretăm până la moarte fericitele trăiri cereşti de dinainte de ispită. Fericita curăţie de dinainte de cădere.
Ca din paradisul ceresc al patimilor oamenilor de dinainte de decădere.
O, suflete al meu, cât de adevărate sunt aceste lucruri şi pentru mine.
Ce fericită era iubirea mea când toate rugăciunile mele către Isus nu erau decât adoraţie şi slavă. Mulţumire şi încredere. Bucurie şi îmbrăţişare. Fără nimic altceva pământesc.
Când nu ceream nimic lumesc, trupesc.
Când în toată inima mea nu era nici o temere, nici o îngrijorare, nici o dorinţă.
Când n-aveam nevoie să cer nici pâine, nici libertate, nici minuni. Când îmi era de-ajuns fiorul şi lacrimile, tăcerea şi sărutul... Când nu doream un loc, o stare, un timp anume,
când oriunde, oricum şi oricât, Tu îmi erai întreg şi de-ajuns.
Nici n-aveam nevoie, nici nu mă gândeam că aş mai putea avea nevoie de altceva.
Nici nu bănuiam că poate exista nevoie vreodată de încă ceva pe lângă acestea.
O, suflete al meu, ascultă cea mai înspăimântată şi mai sfâşietoare rugăciune a adevăratei iubiri:
- Nu mă atinge!
O, dacă mă adori cu adevărat,
dacă mă preţuieşti cu adevărat,
dacă vrei să-ţi rămân pe totdeauna fericită şi frumoasă,
- nu mă atinge, nu mă înjosi, nu mă întina.
Nu-mi prăbuşi nădejdea,
nu-mi întina fiorul,
nu-mi zdrobi lumina,
nu-mi pune la îndoială credinţa,
nu-mi închide paradisul.
Lasă-mă în lumină, după cum sfinţenia este lumină, pentru a nu mă pierde niciodată.
Pentru a nu cunoaşte niciodată gustul amar al căinţei, al răcelii, al urâtului.
Cine s-a simţit chemat pe nume de Hristos, acela a devenit îndată un trimis al Său.
N-a fost nimeni din cei chemaţi, să nu fi fost şi trimişi.
Acesta este chiar scopul chemării: ca să mergi, să aduci roade - şi roadele tale să rămână.
Să aduci chemaţi - şi chemaţii tăi să rămână.
Să-L aduci pe Hristos în suflete - şi El să rămână în ele.
Hristos Se face de-acum desăvârşit una cu noi în această trimitere şi mergere:
Tatăl Meu - Tatăl vostru - Dumnezeul Meu - Dumnezeul vostru, - arată nu numai toată încrederea ci şi toată răspunderea acestei părtăşii a noastre cu Isus.
Dacă trăim cu toată dragostea şi credincioşia în această colaborare cu Hristos, noi suntem permanent în paza iubirii şi însoţirii Tatălui Sfânt.
Dar dacă nu trăim şi nu lucrăm permanent într-o desăvârşită ascultare şi părtăşie cu Hristos, în împlinirea planului sfânt - noi vom avea a face numai cu Dumnezeul Său Cel Înfricoşat şi Drept.
Acela va judeca şi va pedepsi orice nepăsare şi neascultare faţă de Cuvântul Său, din partea oricui a fost trimis să asculte şi să colaboreze cu Hristos şi cu Lucrarea Lui.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Din toată inima mea mă rog Ţie să mă ajuţi să preţuiesc curăţia iubirii mele neatinsă.
Încrederea mea nezguduită,
şi nădejdea mea nestinsă.
Dacă m-ai socotit vrednic de încredere şi m-ai trimis şi pe mine în slujba iubirii Tale, ajută-mă să-mi sfârşesc chemarea cu vrednicie, preţuind-o, păstrând-o şi sfinţind-o.
Dacă umblu în părtăşie cu Tine Domnul meu, să umblu aşa încât Dumnezeul meu să fie Tatăl meu.
Amin.
+