Foto Traian Dorz

Nu moștenești

Traian Dorz - Hristos - Binefăcătorul nostru

Nu moștenești credința care
părinții tăi și-au câștigat
tu singur trebuie, tu singur
să lupți s-o ai cu-adevărat.
Nu moștenești virtutea celor
ce pe Hristos ți L-au vestit
tu singur trebuie, tu singur
să ți-o aduni necontenit.
Nu moștenești cerescul nume
al celor ce-au luptat răbdând
tu singur trebuie, tu singur
să lupți s-ajungi cu ei la rând.
Nu moștenești răsplata Slavei
ce mulți ai tăi au dobândit
tu singur trebuie, tu singur
muncind, s-o meriți, la sfârșit.
Nu moștenești făgăduința
făcută celui credincios
tu singur trebuie, tu singur
s-o ai din Mâna lui Hristos.
Căci dacă nu te lupți tu singur
să-ți ai vreun merit împlinit
ai tăi vor merge-n fericire
tu-n veci vei fi nefericit.
Articol 47 din 103
Folosește săgețile ← → pentru navigare