
Nu ne lăsa
Traian Dorz - Cântarea Anilor
Nu ne lăsa să ne-ndoim
în crâncena furtună,
nu ne lăsa să ne-ngrozim
când fulgeră şi tună.
Nu ne lăsa să îngheţăm
în crunta viscolire,
nu ne lăsa să nu-nsetăm
de cea dintâi iubire.
Nu ne lăsa să părăsim
credinţa noastră bună
nu ne lăsa să despărţim
umblarea împreună.
Nu ne lăsa îndepărtaţi
de-a noastre legăminte,
nu ne lăsa ne-nfioraţi
de lacrima fierbinte.
Nu ne lăsa să fim împinşi
pe căi înşelătoare,
nu ne lăsa să fim învinşi
şi sfâşiaţi de fiare.
Nu ne lăsa dormind nicicând
în lene şi-n păcate,
nu ne lăsa neînsetând
de cinste şi dreptate.
Nu ne lăsa să ne-ndoim
Isuse, dă izbândă -
căci fără ţel ne prăbuşim
în moarte şi-n osândă.