De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
Vede că Hristos poate să facă lucruri care păreau cu neputinţă.
Simte şi cunoaşte lucruri pe care nici nu le bănuia înainte niciodată, nici cu mintea şi nici cu inima lui (Efes. 3, 20).
Harul rugăciunii, înviorarea adăpării din Apa cea vie a Cuvântului Sfânt, bucuria luminii Adevărului,
sau mângâierile părtăşiei frăţeşti,
sau bucuria adunărilor duhovniceşti,
sau fericirea de a cânta Domnului într-un fel necunoscut,
sau pacea inimii ascultătoare
şi odihna cugetului curat,
- sunt nebănuitele comori de care sufletul era atât de străin înainte, dar pe care acum le gustă cu nesaţ în Hristos...
De când este lumea, nimeni n-a mai putut dărui unui suflet o astfel de stare de har, afară de Domnul Isus (Rom. 5, 11).
Fericit este sufletul care are o astfel de stare.
Şi fericit este el dacă având-o, o mărturiseşte cu bucurie şi cu curaj oricui, spre slava Aceluia care i-a dăruit-o şi spre mântuirea tuturor celor care însetând după aceste fericite daruri cereşti, - află că iată, cel care vine la Hristos, le poate avea.
Slăvit să fie veşnic Numele Tău Isuse Doamne, care din şanţul cerşetoriei ai putut ridica pe acest suflet dispreţuit la cea mai înaltă tribună, de pe care să propovăduiască aceste strălucite minuni
şi de unde privind cu o nobilă superioritate la toate josniciile mărimii omeneşti din faţa lui şi la toţi nefericiţii bogaţi pretenţioşi şi orbi,
le-a putut ţinea cea mai înaltă şi mai desăvârşită predică despre puterea Dumnezeirii Tale,
şi le-a putut da cea mai mustrătoare lecţie
şi le-a adus cea mai necruţătoare mustrare
şi le-a arătat cel mai înalt exemplu de cinste şi credinţă,
făcând astfel de ruşine toată îngâmfarea tiraniei vrăjmaşilor Tăi.
Slavă Ţie Isuse Doamne, Strălucitul nostru Dumnezeu,
că încă o dată, Dumnezeiasca Ta Putere S-a dovedit atât de strălucită.
În această luptă, printr-unul din cei mai dispreţuiţi robi ai Tăi, Tu ai biruit Doamne atât de net şi atât de uşor, pe potrivnicii Tăi.
Dacă ar fi fost înfrânţi direct de către Tine, ruşinea lor ar fi fost mult mai mică, decât aşa. Dar învingându-i prin unul din cei mai mici ai Tăi, ce măreţ l-ai făcut chiar pe acesta.
Cine oare i-ar mai fi putut da unui om atât de slab, o aşa putere? Şi cine l-ar fi putut înălţa atât de mult?
Nimeni, afară de Tine Doamne Isuse, căci Tu, şi mai mult în curând vei zdrobi chiar sub picioarele noastre a celor dispreţuiţi, pe însuşi Satana, îngâmfatul domn al puterii văzduhului şi al tuturor care lucrează acum în fiii neascultării,
pentru ca el fiind biruit tocmai de noi, cei atât de slabi, pe care el adesea ne-a învins atât de uşor şi a vrut să ne zdrobească de tot, sub talpa picioarelor noastre, el să fie ruşinat şi mai mult (Rom. 16, 20; Efes. 2, 2).
O, cu ce bucurie îi vom zdrobi noi atunci pe totdeauna capul său blestemat!
Biruinţa aceasta va face atât de strălucită pe vecie marea Ta dragoste faţă de noi.
Şi marea noastră recunoştinţă faţă de Tine.
Amin.