Foto Traian Dorz

Nu-s numai slove

Traian Dorz - Cântările Roadelor

Nu-s numai slove cântecele mele
nu-s numai rânduri cele ce le-am scris
ci-i lupta mea și inima în ele
și crezul meu e-ntreg în ele-nchis.
Sunt hrană pentru inima flămândă
și cântec pentru sufletul vioi,
avânt viteaz și alinare blândă
și plâns de-ajuns oricărui dintre voi.
Dar mai presus sunt dragostea fierbinte
și-ncredere eroică-n Hristos
sunt gânduri pentru care nu-s cuvinte
spre tot ce-a fost și-n veci va fi frumos.
Le-am frământat pe toate-o pâine bună
sfințite la altarul pământesc
și-n datina creștină și străbună
eu le sărut și-apoi vi le-mpărțesc.
Gustând, luați în inimă-ntărire
curaj luptând și-alin în ceasul greu
iar când veți fi datori c-o mulțumire
s-o dați deplin și cald lui Dumnezeu!
Articol 124 din 173
Folosește săgețile ← → pentru navigare