O, cântecele-acestea...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
O, cântecele-acestea nu-s porumbei zglobii
împrăştiaţi în soare pe-un cer de primăvară
nici şopot de izvoare cu unde azurii
nici cântec lin de clopot
din tainic ceas de seară.
Ci-s gemete amare din umbrele cu dungi
sunt şiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele
şi scrâşnete de lanţuri cu tânguiri prelungi
din anii cei prea negri, prea mulţi şi grei, cu ele.
Iar şoaptele frumoase din tot ce-am şi cântat
sunt clipele prea rare când sfânta fericire
s-a-nduioşat o clipă trecând şi mi-a lăsat
sau mi-a părut că-mi lasă un zâmbet de iubire...
... O, cât doresc de tainic şi de-nsetat un veac
şi-o lume fără lanţuri şi fără-ngrijorare
să scap de amintirea trăită şi să-mi fac
o altfel de viaţă şi-o altfel de cântare.
Să-mi uit pe veci trecutul de spaime şi coşmar
cu vinovate-ntoarceri prin visurile mele
şi umbrele Satanei cu gheare de pândar...
pe veci să mă despartă un zid ceresc de ele!