O, cântecele-acestea...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
O, cântecele-acestea nu-s porumbei zglobii
împrăștiați în soare pe-un cer de primăvară
nici șopot de izvoare cu unde azurii
nici cântec lin de clopot
din tainic ceas de seară.
Ci-s gemete amare din umbrele cu dungi
sunt șiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele
și scrâșnete de lanțuri cu tânguiri prelungi
din anii cei prea negri, prea mulți și grei, cu ele.
Iar șoaptele frumoase din tot ce-am și cântat
sunt clipele prea rare când sfânta fericire
s-a-nduioșat o clipă trecând și mi-a lăsat
sau mi-a părut că-mi lasă un zâmbet de iubire...
... O, cât doresc de tainic și de-nsetat un veac
și-o lume fără lanțuri și fără-ngrijorare
să scap de amintirea trăită și să-mi fac
o altfel de viață și-o altfel de cântare.
Să-mi uit pe veci trecutul de spaime și coșmar
cu vinovate-ntoarceri prin visurile mele
și umbrele Satanei cu gheare de pândar...
pe veci să mă despartă un zid ceresc de ele!