
Numai Cuvântul semănat
Traian Dorz - Cântări de Drum
Numai Cuvântul semănat
pentru-Adevăr cu-nflăcărare
nu piere-n veci nici nu-i uitat
ci-aduce-un rod mereu mai mare.
Numai cântarea înălţând
un sfânt fior spre veşnicie
nu poate veşteji nicicând
ci-i ne-ncetată bucurie.
Numai cât timp ai petrecut
în rugăciune şi-ascultare
rămâne-un bun nemaipierdut
de har şi binecuvântare.
Numai veşmântul dăruit
şi pâinea-n taină-mprăştiată
şi simţământu-mpărtăşit
nu le vei pierde niciodată.
Numai ce-ai dat curat prinos
numai ce-ai ars pentru iubire
numai ce-ai strâns pentru Hristos
le ai eternă moştenire.
... De-ai şti ce timp puţin mai ai
să-ţi strângi comorile acele
cât de grăbit ai sta să-ţi dai
avutul lumii-ntregi pe ele!