Foto Traian Dorz

O, cât mă rog

Traian Dorz - Cântări de Drum

O, cât mă rog să-nvăț să tac
când Duhu-ncepe să grăiască
când inimile-nvinse zac
în lacrimi stând să izbucnească.
O, cât mă rog să-nvăț să plec
când Ochii-s prea legați de mine
să nu m-așez, să nici nu trec
pe unde nu mi se cuvine.
O, cât mă rog să-nvăț să fug
de tot ce-i rău sau numai pare
când orice patimă-i un rug
pe care arzi fără-ncetare.
O, cât mă rog să-nvăț să stau
în orice loc cu mulțumire
cu duh ascultător să iau
din orice-ndemn o împlinire.
Și cât mă rog să-nvăț s-ascult
mulțumitor orice mustrare
cu-atât mai blând cu cât mai mult
cred în dreptatea mea mai tare.
Articol 66 din 242
Folosește săgețile ← → pentru navigare