
O daltă e Cuvântul
Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră
O daltă e Cuvântul
dar inima-i o stâncă
de mii de ori loveşte
şi tot nu cade încă
- ci numa-nţelepciunea
iubirii e în stare
să poată pân-la urmă
ca stânca s-o doboare.
O, fiecare suflet
cu altul nu-i la fel
nimic decât iubirea
n-ajunge pân-la el.
Un plug este Cuvântul
dar inima-i o glie
de mii de ori o ară
şi ea-i mereu pustie
- ci numai asudarea
iubirii izbuteşte
să scoată rod de unde
în veac nimic nu creşte.
O sabie-i Cuvântul
iar inima-i cetate
de mii de ori împunge
şi-adesea n-o străbate
- ci numai stăruinţa
iubirii dac-ajunge
ades cu ani de lacrimi
şi jertfe-a o străpunge.
+
Crucea este frica lui Dumnezeu şi biruinţa patimilor.
Sf. Maxim Mărturisitorul.
Crucea este toată virtutea şi fapta cea bună.
Cuviosul Marcu.