Foto Traian Dorz

O, Doamne, fericit e-acela

Traian Dorz - Hristos - Împăratul nostru

O, Doamne, fericit e-acela
care-a putut trăi-nţelept:
- slujind Iubirea şi-Adevărul
să fie-amândurora drept.
Să nu greşească nici Iubirii
când apără-Adevărul sfânt
nici Adevărul să nu-l calce
pentru-al Iubirii legământ.
C-atât de rar putem fi minţii
şi inimii fi-ascultători
ci toţi, ori uneia îi suntem
ori alteia părtinitori...
Când Adevărul porunceşte
să spui ce Dragostea n-ar vrea
cine-ar putea găsi măsura
spre-a nu greşi nici uneia?
Când Dragostea ar vrea s-acoperi
ce Adevărul vrea să spui
- a cui s-asculţi, şi-a cui să-nlături
a ei poruncă, sau a lui?
Căci Doamne numai Tu ştii Singur
de câte ori m-am chinuit
între-Adevăr şi-ntre Iubire
când mângâiat, când osândit...
Când mângâiat s-ascult Iubirea
când osândit c-o prea ascult
când întristat c-am părăsit-o
ţinând la Adevăr prea mult...
- Lumină veşnic Negreşită
desăvârşeşte-mă-n Hristos
să le-mpreun nedespărţite
ci-ntrepătrunse armonios.
Că-n El Iubirea-i Adevărul
iar Adevărul este Ea
cum cei doi ochi mi-s o vedere
aşa să le-am în viaţa mea.
Aşa să le-am, să văd deodată
şi drept şi limpede şi nalt...
să nu-nchid unul niciodată
când îl deschid pe celălalt.