A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim.
Uneori sunt în viaţa unor popoare momente de însemnătate crucială pentru toată istoria şi mântuirea lor.
Şi nu numai pentru istoria şi soarta acelui popor, ci uneori chiar şi pentru soarta şi istoria omenirii întregi, cum a fost momentul Hristos în viaţa poporului evreu.
În adâncul conştiinţei lor, mulţimile - când nu sunt într-adins forţate de către cei care le îndrumă, - au o inimă temătoare de Dumnezeu... În adâncul sufletului său colectiv nu există nici un popor care să nu aibă un înnăscut respect, faţă de lucrurile sfinte şi cereşti.
Când nu sunt împinse contra lui Dumnezeu cu forţa, mulţimile sunt atrase spre Hristos printr-o putere care vine din străfundul istoriei şi al fiinţei lor.
Ca un presimţ tainic, sufletul norodului sesizează adevărul, presimte primejdia, intuieşte pe Dumnezeu şi Îl îmbrăţişează alipindu-se de El cu toată fiinţa sa.
Iar acel om peste care văd semnul ceresc,
şi care în mijlocul lor se dovedeşte cel chemat şi cel trimes de Dumnezeu la ei,
iar în fruntea lor îl simte pe cel vrednic -
atunci mulţimile îl recunosc îndată şi conduse de el, fac lucruri nemaipomenite.
Acestea sunt culmile istoriei unui popor.
Şi aşa se creează marile izbucniri, marile cotituri şi marile salturi în viaţa omenirii.
În Fiinţa Domnului Isus, noroadele care L-au văzut şi L-au auzit, au recunoscut de îndată şi de la început pe Trimesul Dumnezeiesc.
Astfel, încă din primele zile, noroadele L-au înconjurat pe Mântuitorul cu toată dragostea lor,
şi s-au alipit de El cu toată puterea sufletului şi cu toată speranţa mântuirii lor, ca o turmă chinuită de nişte străini, când îşi află în sfârşit Bunul şi Adevăratul ei Păstor.
Căci însetate de veacuri şi veacuri de către toţi pretinşii păstori bietele suflete însetate de lumină, de libertate şi de iubire,
- simţeau în sfârşit pentru prima dată în Isus pe Acela în care le puteau avea pe toate acestea, după care însetează.
Iar alipirea lor de Hristos era atât de puternică, încât era în stare să apere viaţa Lui cu viaţa lor,
nemaiştiind nici de foame ca să-L asculte,
nici de primejdii - pentru ca să-L urmeze
şi nici de frică spre a-L apăra.
Ce minunat este un astfel de simţământ când el se naşte şi cât timp arde puternic şi statornic, în inima mulţimilor.
Ce fapte mari sunt mulţimile în stare atunci să facă.
Şi ce opere sunt în stare să înalţe mâinile şi conştiinţa unei astfel de mulţimi, în astfel de momente!
Când au presimţit pe Isus - şi când L-au recunoscut în cineva, mulţimea a fost mereu în stare de aşa ceva.
E dureros numai, că în toate astfel de vremuri de avânt binecuvântat, puterile potrivnice lui Dumnezeu, au intervenit nefast, schimbând de multe ori totul spre rău.
Atunci vălul puternic al avântului mulţimilor a fost îndrumat cu vicleşug, întorcându-l tocmai împotriva Binefăcătorului şi spre nefericirea lor.
Căci mulţimea are o singură inimă, dar o mie de capete.
Poate fi făcută foarte uşor să simtă la fel, dar foarte greu să gândească la fel...
şi până când nu gândeşte, mulţimea poate fi aprinsă uşor, de către oricine care ştie să arunce bine o scânteie în sufletele oamenilor totdeauna gata să ia foc,
dar îndată ce începe să gândească, mulţimea nu mai poate fi chiar aşa uşor înşelată şi despărţită de Hristos.
De aceea Domnul Isus n-a vrut numai o credinţă a inimii, ci şi o credinţă a minţii.
Căci trupul se conduce după inimă, dar sufletul după minte.
Câtă vreme inima nu-i îndrumată şi stăpânită de o minte sănătoasă, ea va face mereu lucruri de care omului îi va fi mai mult ruşine decât cinste.
Dar când mintea credincioasă e luminată de Hristos, de cunoaşterea Adevărului Său, atunci nimic nu mai este dezordonat în ceea ce face, atunci inima este îndrumată bine, atunci totul este chibzuit, înalt, sănătos şi temeinic.
Ferice de poporul care aşa Îl are pe Hristos.
Binecuvântat să fie Numele Tău Dumnezeul nostru care eşti Lumină, Iubire şi Adevăr.
Lumină că Tu eşti Inteligenţa.
Adevăr, pentru că Tu eşti Realitatea,
şi Iubire, fiindcă Tu eşti Viaţa.
Eşti întâi pricepere şi apoi înfăptuirea. Căci înfăptuirea fără pricepere este străină de Tine şi potrivnică Ţie.
Evanghelia Ta se adresează întâi minţii, fiindcă Tu ai spus: cercetaţi şi judecaţi voi înşivă (Ioan 5, 39; 1 Cor. 10, 15),
şi fiindcă numai o minte luminată de Adevăr, va crede ceea ce este vrednic de crezare. Şi va şti să înlăture ceea ce trebuie înlăturat.
Numai o minte luminată de Adevăr va şti să şi înfăptuiască Adevărul, îndrumând inima unde să-şi pună puterea şi căldura ei, şi unde nu.
Doamne Isuse, Te rugăm dăruieşte mulţimilor noastre o minte sănătoasă,
o conducere înţeleaptă
şi îndrumători treji.
Pentru ca Vestea Ta cea Bună să fie primită cu bucurie între noi,
şi urmată cu ascultare,
pentru ca roadele noastre să fie vrednice,
iar fericirea noastră să fie statornică.
Amin.