A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim.
Uneori sunt în viața unor popoare momente de însemnătate crucială pentru toată istoria și mântuirea lor.
Și nu numai pentru istoria și soarta acelui popor, ci uneori chiar și pentru soarta și istoria omenirii întregi, cum a fost momentul Hristos în viața poporului evreu.
În adâncul conștiinței lor, mulțimile - când nu sunt într-adins forțate de către cei care le îndrumă, - au o inimă temătoare de Dumnezeu... În adâncul sufletului său colectiv nu există nici un popor care să nu aibă un înnăscut respect, față de lucrurile sfinte și cerești.
Când nu sunt împinse contra lui Dumnezeu cu forța, mulțimile sunt atrase spre Hristos printr-o putere care vine din străfundul istoriei și al ființei lor.
Ca un presimț tainic, sufletul norodului sesizează adevărul, presimte primejdia, intuiește pe Dumnezeu și Îl îmbrățișează alipindu-se de El cu toată ființa sa.
Iar acel om peste care văd semnul ceresc,
și care în mijlocul lor se dovedește cel chemat și cel trimes de Dumnezeu la ei,
iar în fruntea lor îl simte pe cel vrednic -
atunci mulțimile îl recunosc îndată și conduse de el, fac lucruri nemaipomenite.
Acestea sunt culmile istoriei unui popor.
Și așa se creează marile izbucniri, marile cotituri și marile salturi în viața omenirii.
În Ființa Domnului Isus, noroadele care L-au văzut și L-au auzit, au recunoscut de îndată și de la început pe Trimesul Dumnezeiesc.
Astfel, încă din primele zile, noroadele L-au înconjurat pe Mântuitorul cu toată dragostea lor,
și s-au alipit de El cu toată puterea sufletului și cu toată speranța mântuirii lor, ca o turmă chinuită de niște străini, când își află în sfârșit Bunul și Adevăratul ei Păstor.
Căci însetate de veacuri și veacuri de către toți pretinșii păstori bietele suflete însetate de lumină, de libertate și de iubire,
- simțeau în sfârșit pentru prima dată în Isus pe Acela în care le puteau avea pe toate acestea, după care însetează.
Iar alipirea lor de Hristos era atât de puternică, încât era în stare să apere viața Lui cu viața lor,
nemaiștiind nici de foame ca să-L asculte,
nici de primejdii - pentru ca să-L urmeze
și nici de frică spre a-L apăra.
Ce minunat este un astfel de simțământ când el se naște și cât timp arde puternic și statornic, în inima mulțimilor.
Ce fapte mari sunt mulțimile în stare atunci să facă.
Și ce opere sunt în stare să înalțe mâinile și conștiința unei astfel de mulțimi, în astfel de momente!
Când au presimțit pe Isus - și când L-au recunoscut în cineva, mulțimea a fost mereu în stare de așa ceva.
E dureros numai, că în toate astfel de vremuri de avânt binecuvântat, puterile potrivnice lui Dumnezeu, au intervenit nefast, schimbând de multe ori totul spre rău.
Atunci vălul puternic al avântului mulțimilor a fost îndrumat cu vicleșug, întorcându-l tocmai împotriva Binefăcătorului și spre nefericirea lor.
Căci mulțimea are o singură inimă, dar o mie de capete.
Poate fi făcută foarte ușor să simtă la fel, dar foarte greu să gândească la fel...
și până când nu gândește, mulțimea poate fi aprinsă ușor, de către oricine care știe să arunce bine o scânteie în sufletele oamenilor totdeauna gata să ia foc,
dar îndată ce începe să gândească, mulțimea nu mai poate fi chiar așa ușor înșelată și despărțită de Hristos.
De aceea Domnul Isus n-a vrut numai o credință a inimii, ci și o credință a minții.
Căci trupul se conduce după inimă, dar sufletul după minte.
Câtă vreme inima nu-i îndrumată și stăpânită de o minte sănătoasă, ea va face mereu lucruri de care omului îi va fi mai mult rușine decât cinste.
Dar când mintea credincioasă e luminată de Hristos, de cunoașterea Adevărului Său, atunci nimic nu mai este dezordonat în ceea ce face, atunci inima este îndrumată bine, atunci totul este chibzuit, înalt, sănătos și temeinic.
Ferice de poporul care așa Îl are pe Hristos.
Binecuvântat să fie Numele Tău Dumnezeul nostru care ești Lumină, Iubire și Adevăr.
Lumină că Tu ești Inteligența.
Adevăr, pentru că Tu ești Realitatea,
și Iubire, fiindcă Tu ești Viața.
Ești întâi pricepere și apoi înfăptuirea. Căci înfăptuirea fără pricepere este străină de Tine și potrivnică Ție.
Evanghelia Ta se adresează întâi minții, fiindcă Tu ai spus: cercetați și judecați voi înșivă (Ioan 5, 39; 1 Cor. 10, 15),
și fiindcă numai o minte luminată de Adevăr, va crede ceea ce este vrednic de crezare. Și va ști să înlăture ceea ce trebuie înlăturat.
Numai o minte luminată de Adevăr va ști să și înfăptuiască Adevărul, îndrumând inima unde să-și pună puterea și căldura ei, și unde nu.
Doamne Isuse, Te rugăm dăruiește mulțimilor noastre o minte sănătoasă,
o conducere înțeleaptă
și îndrumători treji.
Pentru ca Vestea Ta cea Bună să fie primită cu bucurie între noi,
și urmată cu ascultare,
pentru ca roadele noastre să fie vrednice,
iar fericirea noastră să fie statornică.
Amin.