O mare prigoană

„Saul se învoise la uciderea lui Ștefan. În ziua aceea s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei... Cei ce se împrăștiau, din loc în loc vesteau Cuvântul lui Dumnezeu. ” (Fapte 8, 1-4)

Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi pe care Biserica din Ierusalim i-a ales ca să se ocupe cu partea administrativă, adică cu părțile materiale ale Bisericii, ca să nu fie siliți apostolii să lase Cuvântul lui Dumnezeu și să se ocupe de mese. Știm că dintre cei șapte bărbați care au fost aleși, Ștefan a fost cel dintâi; om plin de înțelepciune, plin de Duhul Sfânt, care vorbea cu putere și care avea mare cunoștință în ceea ce privește Cuvântul lui Dumnezeu.

Viața acestui om n-a fost de lungă durată. El a ocupat un post de răspundere în Biserica Domnului, dar, pe lângă slujba pe care o făcea, apăra cu toată dârzenia Adevărul lui Dumnezeu de oamenii potrivnici. Cuvântul ne arată că s-au ridicat niște oameni, bărbați iudei, și au început o ciocnire de vorbe cu Sfântul Ștefan, care privea lucrarea lui Dumnezeu. Însă Cuvântul arată că ei n-au putut sta împotriva lui Ștefan, că le vorbea plin de Duhul lui Dumnezeu, plin de puterea care venea de la Dumnezeu.

Și ei, de necaz că n-au putut să-l înfrunte sau să-l prindă cu cuvântul pe Sfântul Ștefan, au ridicat niște oameni fără căpătâi, au ridicat niște minciuni împotriva lui Ștefan și l-au dat pe mâna bătrânilor... Și, după cum arată Cuvântul, căutau să-l omoare.

Sfântul Ștefan a cerut voie să le vestească fraților și celor care îl învinuiau. Și a rostit o cuvântare atât de puternică, atât de documentată, încât toată lumea a rămas uimită de învățătura Sfântului Ștefan. Cu toate acestea, el a fost doar un martor, căci nu i-au dat dreptate lui Ștefan. Ci l-au condamnat la moarte prin uciderea cu pietre.

La uciderea Sfântului Ștefan a fost și Saul acolo. A luat și el parte. Sfântul Apostol Pavel a spus că a luat și el parte la uciderea lui Ștefan, pentru că era un iudeu dârz și apăra cu toată puterea legea părinților lui evrei.

Sfântul Pavel se plânge mai târziu că lucra din neștiință și necredință. Nu știa... Și, pentru că nu știa pe cine prigonea și împotriva cui lupta, lucra în necredință: s-a învoit la uciderea lui Ștefan. Și, după ce Sfântul Ștefan a fost scos afară din cetate și omorât cu pietre, Cuvântul arată că s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim.

Biserica din Ierusalim număra în jur de cinci mii de oameni. Pentru ei ar fi fost bine să rămână pururi așa, însă planul lui Dumnezeu a fost ca Evanghelia să fie răspândită pretutindeni. Dintre cei doisprezece apostoli, patru au plecat din Ierusalim după ce în locul lui Iuda a fost ales altul. Iar ceilalți au rămas în Ierusalim, căci acolo era o mare binecuvântare, în tot Ierusalimul. Cuvântul se întărea cu multă putere. Evanghelia se vestea și oamenii se întorceau mulți la Dumnezeu.

Dar hotărârea lui Dumnezeu a fost: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” Era necesar ca ei să plece, însă ei nu ar mai fi plecat niciodată de acolo.

Cuvântul ne arată (prin cele scrise despre Apostolii Petru și Ioan, când au fost prinși și bătuți cu nuiele, când au făcut rugăciune cu toții și au zis: „Doamne, s-au ridicat în cetatea acesta Pilat, Irod și neamurile, ca să facă tot ce hotărâse mâna și sfatul Tău.”) că prigonirea acesta care venise peste Biserica din Ierusalim era cu hotărârea lui Dumnezeu, pentru că aurul trebuia trecut prin foc, ca să-și primească adevărata lui strălucire.

Biserica lui Dumnezeu s-a născut în prigoane, a trăit în prigoane și va muri în prigoane. Acesta-i mediul în care trăiește Biserica lui Dumnezeu și în care a trăit de la început. Așa a hotărât Dumnezeu, cum s-a amintit mai înainte: „Vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor”. De ce nu ne-a trimis Dumnezeu în mijlocul oilor? Pentru că știa că pe pământul acesta diavolul răcnește ca un leu; și iată, sunt mulți potrivnici Adevărului lui Dumnezeu.

S-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii lui Dumnezeu și s-au împrăștiat toți, afară de apostoli. Dar fiecare, unde a plecat, a fost o scânteie; și unde a căzut, a aprins un foc puternic. Așa s-a răspândit, frații mei, Evanghelia lui Dumnezeu.

Așa plecase Filip, după planul cel mare al lui Dumnezeu, în îndepărtata Abisinie de astăzi, unde un etiopian se întorcea de la praznicul de la Ierusalim, de unde cumpărase cartea Proorocului Isaia și citea din ea:,,… a fost dus și înjunghiat ca o oaie care nu-și deschide gura, așa a fost bătut Domnul”. Etiopianul se gândea în sinea lui: „Oare despre cine vorbește aici profetul acesta? Despre el sau despre un altul?”

Și, după ce a venit prigoana asupra Bisericii, Duhul Sfânt îi spune lui Filip: „Du-te, grăbește-te și ajunge carul care merge înaintea ta”. Filip s-a grăbit, după îndemnul Duhului Sfânt, a ajuns carul și-l auzea în car pe etiopian citind aceste cuvinte. Și Duhul îl îndemnă pe Filip să-l întrebe pe etiopian dacă știe ce citește, iar el zise: „Înțelegi tu ce citești?” „Cum să înțeleg, dacă nu-mi explică cineva?”

Frații mei, Biblia e o carte mare, puternică, grea. Biblia e Cartea lui Dumnezeu și e necuprinsă ca Dumnezeu. Nu se va putea cuprinde niciodată Biblia în întregime. Dar în Împărăția lui Dumnezeu, cea mai mare bucurie va fi pentru credincioși când li se va pune încă o dată Biblia înainte și li se vor descoperi tainele care sunt cuprinse aici în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Cum să înțeleg, dacă nu-mi explică cineva?”

Biblia nu se explică de la sine, după cum nici n-a fost scrisă de la sine. Oamenii sfinți au vorbit mânați de Duhul lui Dumnezeu, călăuziți și insuflați de Domnul.

Am ascultat cu luare aminte cuvântul de mai înainte, al fratelui nostru, și aș vrea să revin puțin asupra celor ce s-au spus, căci am avut unele lucruri ce mi-au căzut pe inimă. S-a amintit cum credinciosul înainte de predică trebuie să se pregătească. Eu merg mai departe și zic: cine e dator să pregătească pământul pentru ca sămânța să găsească locul gata pregătit și să cadă pe un pământ bun? Oare nu plugarul care seamănă ogoarele? Oare nu plugarul este acela care-și pregătește pământul?

Oare nu ne arată Profetul Isaia: „Voi cânta iubitului meu vitejia lui. Preaiubitul meu avea o vie într-un pământ foarte mănos. A curățat pietrele, a curățat spinii și a sădit în via aceasta o viță de soi deosebit”.

Părintele nostru din ceruri, în această noapte târzie, în locul acesta, vine acum prin umbrele întunericului, străbătând noaptea la ora aceasta târzie, în fața Cuvântului Sfânt, să ne îmbrace inimile cu sfințenia Sa.

Îi mulțumim din toată inima, Îi mulțumim în Numele Mântuitorului nostru iubit, căci un mare har a revărsat peste noi în noaptea aceasta. A fost o binecuvântare deosebită și prilejul acestei nunți și va rămâne o noapte neuitată și pentru noi, și pentru tineretul nostru, și pentru toți cei care au luat parte în seara aceasta în fața Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Slăvit să fie Domnul!