Mireasma lui Hristos

„Cum să pot uita eu, Doamne,

ceea ce-i de neuitat,

ceea ce pe lumea asta

nici nu poate fi-arătat?

Neuitat, neuitat

este tot ce Tu mi-ai dat...”

Frații mei scumpi și dragi, aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca noi să ne bucurăm și să ne simțim fericiți, ca noi să ascultăm și să privim cu ochii noștri ceea ce înaintașii noștri ar fi dat ani de chinuri și de suferințe ca să ajungă [să vadă] într-o zi ca aceasta.

Veți putea uita frățiile voastre ceea ce Dumnezeu a făcut în viața frățiilor voastre, vreodată? Omul care trăiește cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu spune ca în cântarea de mai înainte, atât de minunat: „Cum să pot uita eu, Doamne?...”

Fiecare dintre noi - sau nu chiar fiecare, dar cei mai mulți - am gustat din „fericirea” mincinoasă a lumii acesteia, am gustat „prietenia” ei, am gustat „dulceața” ei și am crezut că aceea era adevărata bucurie, că aceea era adevărata fericire cu care te alegi din lumea aceasta.

Dar de când L-am aflat pe Hristos, de când umblăm împreună cu El, ne-am schimbat fiecare dintre noi, căci am văzut că toate lucrurile din această lume ne-au însoțit până într-un loc... și apoi ne-au părăsit, lăsându-ne singuri. Copilăria ne-a însoțit până într-un loc și apoi ne-a părăsit s-a dus senină către alții”, iar noi am rămas singuri în drum; noi ne-am dus înainte și ea a rămas în urmă.

Au venit anii maturității... Și întrebați-i pe cei care sunt mai bătrâni, care au ajuns deja la anii bătrâneții, să spună cum toate lucrurile din această lume ne-au părăsit rând pe rând... Dar cei ce au rămas cu Hristos, cât de fericiți sunt astăzi, ajunși la anii bătrâneții... toți cei care L-au primit în viața lor și trăiesc după voia lui Dumnezeu.

Cunosc un frate din sat de la noi care are 86 de ani. Cât este el de fericit că și-a trăit întreaga viață cu Dumnezeu! Dacă ai sta cu el ani de zile, zile întregi, nu ți-ar spune și nu ți-ar vorbi nimic despre durerile pe care le poartă în trupul lui sau despre ceea ce îl apasă la bătrânețe. Ci totdeauna caută să spună deslușit despre felul minunat în care Dumnezeu l-a purtat în viață. Acest suflet a trăit cu adevărat și a simțit cu adevărat dragostea lui Dumnezeu.

Cred că fiecare dintre frățiile voastre care vreți cu adevărat să trăiți după cum cere Cuvântul lui Dumnezeu ați simțit și ați văzut cât de minunat este ceea ce face Dumnezeu în fiecare inimă.

Până și părinții ne părăsesc pe fiecare dintre noi... Ori că noi trebuie să plecăm din casă din cauza situației materiale din familie, ori că trebuie să plece ei din această viață, din cauza vârstei înaintate. Dar să nu uităm că Dumnezeu ne-a săpat pe mâinile Lui. Ne poartă pe mâinile Lui și ne iubește, și ne vrea cu orice preț. De aceea să nu uităm nici una din binefacerile Lui, să nu uităm ce ne-a făcut nouă Dumnezeu.

Un poet persan, călătorind odată pe o cărare, spunea că a simțit într-un loc că vine un miros de trandafir. A luat în mână o frunză și a întrebat-o: „Frunză, tu ești trandafir?” Iar ea răspunse: „Nu sunt trandafir, dar am trăit lângă un trandafir”.

Frații mei scumpi și dragi, noi, care stăm azi aici lângă Hristos, noi, care stăm și mirosim miresma binecuvântată, mâine ne vom întoarce fiecare la ale noastre, după ce am stat aici câteva clipe. Ne vom duce din nou fiecare la necazurile noastre, să ne ducem crucea noastră.

Măcar acum să lepădăm toată grija cea lumească de la noi... Astăzi, când am venit devotați cu întreg sufletul și cu întreagă inima noastră în casa lui Hristos, în mijlocul fraților și în adunarea lui Dumnezeu, să ne dăm seama că și noi, ca mâine, va trebui să ducem parfumul lui Hristos precum frunza aceea care a trăit lângă trandafir; așa să purtăm mireasma lui Hristos.

Vântul o fi dus și frunza aceea care a trăit lângă trandafir la sute de metri sau poate kilometri de locul trandafirului, dar ea a păstrat mereu în ea mireasma de trandafir, purtând-o cu ea pretutindeni.

Să păstrăm și noi ceea ce auzim în ziua aceasta ca pe o mireasmă scumpă și sfântă; ceea ce am auzit și ceea ce am cunoscut, ceea ce cunoaștem fiecare dintre noi în urma citirii Cuvântul lui Dumnezeu.

Să păstrăm și să punem pe inima noastră aceasta, căci fără mireasma aceasta noi nu vom putea dovedi că am trăit lângă Hristos. Mâine, când vom începe din nou munca, când va urma iar viața de toate zilele cu necazurile ei, vom avea nevoie de atâta cuvânt de mângâiere, de atâta cuvânt de îmbărbătare... Căci în mijlocul celor la care suntem trimiși nu se aude nici un cuvânt de îmbărbătare și mângâiere. În inima noastră, măcar cu ceea ce am auzit astăzi aici, cu aceea să rămânem, ca să putem duce fiecare dintre noi la cei ce ne așteaptă mireasma lui Hristos, ca s-o primească și ei.

Să facă Domnul ca tot Cuvântul pe care-l auzim aici să se întipărească adânc în inimile noastre, așa cum El ne-a întipărit și ne-a săpat pe Mâinile Lui, pe rănile Lui de pe Crucea Golgotei; tot așa să purtăm și noi mireasma lui Hristos.

Dar dacă totuși lucrurile din această lume ne vor face curioși și vom dori încă să mai gustăm ceva din această lume, să ne aducem aminte despre Iacov care avea doisprezece fii și o fiică, Dina. Despre cei doisprezece fii se spune mereu în Cuvântul lui Dumnezeu, dar despre fiică nu se spune decât că o chema Dina și că a ieșit să le vadă pe fetele țării. Și ieșită a fost pentru totdeauna.

Frații mei, aș vrea să mă adresez în chip deosebit sufletelor tinere, celor care suntem floarea Lucrării lui Hristos, celor care suntem viitorul de mâine al Lucrării lui Dumnezeu. Aș vrea să vă aduc aminte că, dacă se mai naște încă în sufletul cuiva pofta aceasta de a privi la lume, spre lucrurile din lume - trebuie să stârpiți răul acesta din inimile voastre, să rupeți orice legătură cu lucrurile din lume!...

Pentru că Dina a dorit și a ieșit să le vadă pe fetele țării și a fost pentru totdeauna smulsă din casa părintească, din familia în care s-a născut și din mijlocul fraților ei dragi. Oare cei doisprezece fiii ai lui Israel, ce vor fi simțit în inima lor când surioara lor a fost smulsă pentru totdeauna? Oare ce vor fi simțit ei? Cum le era inima lor [de îndurerată]?

Cu atât mai mult a fraților noștri care ne iubesc atât de mult, care ne prețuiesc mai mult ca lumina ochilor lor, dacă și noi ne vom mai duce să vedem, dacă în noi mai este dorința aceasta după lucrurile lumii.

Domnul să facă să fim total dezlegați de lucrurile acestei lumi, pentru că le-am gustat destul. Iar pe cei care încă n-ați ajuns să le gustați, în numele Domnului vă rugăm, nici să nu încercați să le gustați, pentru că toate vă vor părăsi și veți rămâne numai cu dezamăgirea, numai cu regretul și cu părerile de rău.

Îl rugăm din toată inima pe Domnul ca să ne ajute să nu mai privim spre lucrurile acestei lumi, ci să ne îndreptăm ochii spre înaintașii noștri, să ne îndreptăm ochii numai spre Dumnezeu. Să privim și să-L avem înaintea ochilor noștri numai pe Iisus și pe El Răstignit.

Pentru că Sfântul Apostol Pavel spune: „Căci n-am avut de gând să știu altceva între voi decât pe Iisus și pe El răstignit.”

Oare pentru ce a spus Sfântul Pavel lucrul acesta? Pentru că un Iisus al cântării, un Iisus al bucuriei, un Iisus al fericirii putem să-L ducem fiecare în inimile noastre; dar să veghem fiecare dintre noi, căci poate și tu ai în familia ta pe cineva care suferă, pe cineva care e mort: sau părinții, sau un frate pe care-l iubești și care e bolnav... Oare atunci mai ai tu fericire, mai simți tu bucuria?

Pentru aceea spune și Sfântul Apostol Pavel că nu a avut de gând să știe nimic altceva, decât pe Iisus Hristos cel Răstignit. Pentru că, avându-L pe El răstignit, vom căuta să ne smerim și noi până la starea cea mai de jos, pentru ca să putem fi înălțați în slava Dumnezeului nostru, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Cei smeriți vor fi înălțați !”

Domnul să ne ajute!

Și ne rugăm din toată inima ca întreg tineretul care stă în ziua aceasta aici să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, să primească podoaba aceea despre care se spune că este „podoaba cea mai de preț”: smerenia.

Rugăm apoi pe Domnul să binecuvânteze pe fiecare suflet în parte și să-i binecuvânteze și pe tinerii noștri miri care astăzi au făcut o bucurie tuturor fraților și cerului întreg.

Slăvit să fie Domnul!