Pilda sfinților apostoli Petru și Pavel

„ Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit. Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos și plin de cutremur. Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu ” (1 Cor 2, 1-5).

Fraților și surorilor, astăzi ne găsim într-o sfântă sărbătoare, în care sărbătorim moartea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Îngăduiți-mi câteva cuvinte să amintesc din viața acestor doi luceferi care pe cerul lui Dumnezeu au strălucit cu atâta putere, pentru că Duhul lui Dumnezeu i-a alimentat pe ei în tot ceea ce au vorbit și în tot ceea ce au făcut.

Am citit textul acesta din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, pentru ca să ne dăm seama de la început, de la capătul locului, de felul cum s-a prezentat Sfântul Apostol Pavel, mare cărturar și cu multă înțelepciune, un om care avea, în ce privește Legea Vechiului Testament, o cunoștință bogată. Și amintește el în cuvântul său: „Eram plin de râvnă pentru datinile strămoșești, mai înaintat decât mulți de-o vârstă cu mine din neamul meu. Dar Dumnezeu, Care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele...”

Dumnezeu a găsit de cuviință să schimbe felul de viețuire al Sfântul Pavel de pe drumul deșert și să întoarcă inima lui spre Mântuitorul nostru, Care i S-a arătat pe drumul Damascului mustrându-l: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”.

Amintiți-vă, fraților, cum și-a amintit Sfântul Pavel în atâtea rânduri: „Eu nu sunt vrednic să port numele de apostol, căci am prigonit prea mult Biserica lui Dumnezeu”.

Iar când Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre pentru cauza lui Dumnezeu, Saul era și el printre aceia care s-au învoit la moartea lui Ștefan și a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în alesul lui Dumnezeu, Ștefan.

O, Pavel... de câte ori trecea pe lângă mormântul de pietre unde era zidit trupul întâiului martir al Domnului Hristos, nu-și putea stăpâni lacrimile pentru întunericul în care a trăit el, că s-a asociat cu aceia care au ucis pe oamenii lui Dumnezeu. Și când își aducea aminte cum mergeau la Ierusalim și în alte cetăți și căutau prin catacombe, și căutau prin nopți întunecate pe credincioșii care se adunau în numele Domnului Iisus, pe care îi legau, îi băteau prin piețe și îi duceau înaintea judecătorilor, de înfundau cu ei temnițele... câtă durere n-a avut Sfântul Pavel pentru această noapte întunecoasă în care a trăit el până ce Domnul Iisus l-a chemat la Evanghelia lui Dumnezeu!

Frații mei, cu aceeași râvnă, Sfântul Apostol Pavel a pus mâna și pe Cuvântul lui Dumnezeu, căci Duhul lui Dumnezeu l-a pus deoparte, din pântecele mamei lui, ca să ducă Cuvântul lui Dumnezeu împăraților, dregătorilor și celor ce erau înălțați în slujbe deosebite.

Înfocatul luptător, Sfântul Pavel, nu s-a dat înapoi niciodată. Citim cu luare aminte cât a suferit omul acesta pentru cauza lui Dumnezeu. Pentru el n-a fost nici moartea care să-l despartă de Hristos, nici lanțurile, nici închisoarea, nici bătăile, nici foamea, nici setea, nici golătatea. Cu o haină simplă, învechită și purtată, mergea mereu, zi și noapte, să vestească Evanghelia lui Dumnezeu - de cele mai multe ori flămând și gol, bătut și alungat dintr-un loc într-altul. Dar n-a căzut de oboseală și a dus Cuvântul lui Dumnezeu până când, în Roma, a trebuit să plătească prețul jertfei supreme, tăindu-i-se capul pentru cauza lui Dumnezeu. Dar n-a trădat cauza lui Dumnezeu și, ceea ce Duhul Sfânt i-a mărturisit și descoperit, el, Pavel, a mărturisit mulțimilor. A mărturisit, cum singur spune: „Evanghelia cea mărturisită de mine nu-i de obârșie omenească, pentru că n-am primit-o și n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.”

Aceasta este Evanghelia curată, frații mei, care n-o primim de la oameni, ci de la Duhul lui Dumnezeu. Nu de la oameni, ci prin oamenii lui Dumnezeu, prin uneltele Sale...

Marele nostru Dumnezeu, de două mii de ani, prin înțelepciunea cea nemărginită a Lui, o descoperă mereu popoarelor și neamurilor întregi... De două mii de ani, prin vasele alese de El, cheamă sufletele la mântuire din orice neam și din toate națiunile pământului. Toți au dreptul la mântuire. Hristos Domnul nostru n-a murit numai pentru o națiune de oameni, ci a murit pentru toți păcătoșii de pe pământ și toți beneficiază de acest mare dar care s-a lucrat pe Golgota pentru mântuirea noastră.

Și Marele Apostol Pavel a fost trimis ca și Petru - pe care-i sărbătorim astăzi - au fost trimiși să treacă peste linia îngustă a poporului evreu și să meargă, să ducă Cuvântul lui Dumnezeu la toate națiunile. Ca de exemplu Sfântul Petru, care și el a fost chemat în Cezareea, la Corneliu, sutașul îndemnat de Dumnezeu să-l cheme pe Petru să-i spună ceea ce trebuia să cunoască și el. Apostolul Petru a spus cu toată tăria: „Văd că Dumnezeu nu este un părtinitor. Din orice neam, cine se teme de El este primit de El.”

Deci toate națiunile pământului pot beneficia de Jertfa pe care a depus-o Domnul Iisus pe Crucea Golgotei. Toți păcătoșii de pe pământ pot să primească iertare de păcate, prin credința, în Sângele Crucii Domnului Hristos. Iar Duhul lui Dumnezeu luminează cu aceeași putere ca și soarele care luminează cerul și pământul nostru. Toate națiunile pământului, toți oamenii beneficiază de căldura și lumina soarelui. Așa este - și cu atât mai mult - Soarele-Hristos. El nu luminează numai o latură. El nu este ca o lună, care este luminată numai pe o parte, iar pe cealaltă parte este o veșnică noapte. Hristos luminează pretutindeni și toți oamenii și toți păcătoșii pot să vină la Domnul Iisus, la Mântuitorul nostru iubit.

Însă, fraților dragi, amintesc lucrul aceasta că și pe noi ne-a trezit Dumnezeu în această Lucrare... Pe noi, Dumnezeu ne-a chemat în această Lucrare binecuvântată și am făcut un legământ cu Dumnezeu că dorim să rămânem până la moarte în această Lucrare. E o familie pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu și dorim ca familia aceasta să trăiască în cinste și în curăție.

Dorim ca familia aceasta să fie hrănită mereu cu Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Nu vrem să avem dușmănie cu nimeni, dar nu provocăm pe nimeni la discuții și nu desconsiderăm pe nimeni. Trăim în relații bune cu toate credințele, dar aceasta este familia în care ne-a trezit pe noi Dumnezeu.

Niciodată noi n-am scos sabia împotriva nimănui...

Niciodată n-am provocat pe nimeni la dispute...

Niciodată n-am chemat pe nimeni să vină la noi...

Am chemat oamenii - și-i vom chema până la moarte - să vină la Hristos, pentru că numai Mântuitorul a spus următoarele cuvinte: „Veniți la Mine voi, cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.”

Ne doare atât de mult când vedem cum unii oameni cheamă în taberele lor, „că numai la ei se află adevărul...”

Ne doare nespus de mult când unii, bieții, cad victime acestor oameni care luptă nu pentru un Nume, ci pentru o partidă, pentru un cult, pentru o formă de credință...

Noi n-am învățat așa, iubiților! Noi am învățat să chemăm sufletele la Hristos, la Acela care de două mii de ani stă cu brațele deschise; îi așteaptă, pe fiecare, să le dea odihnă și mântuire pentru sufletele lor. Așa am primit și așa vom duce Cuvântul lui Dumnezeu până vom cădea și vom trece de pe pământul aceasta. Lăsăm și noi ca înaintașii noștri cuvintele testamentare:

„Așa am primit Cuvântul lui Dumnezeu, așa l-am păstrat și așa îl lăsăm, ca pe o moștenire scumpă urmașilor noștri”.

Și Domnul să-i ajute așa pe tinerii noștri, care sunt în număr așa de mare. Tinerilor dragi, să băgați bine de seamă la felul în care v-a chemat Dumnezeu pe voi, v-a trezit pe voi, la Lucrarea în care v-a trezit Dumnezeu... Băgați bine de seamă că este alimentată de Duhul lui Dumnezeu. Pentru fiecare zi din viața noastră, Duhul lui Dumnezeu are program deosebit pentru fiecare dintre noi. Pentru fiecare dintre zilele noastre, Duhul lui Dumnezeu are bogăție de cunoștință.

Lucrarea aceasta... au trecut peste 50 de ani de când a fost trezită și pornită pe drumurile țării, să-L vestească pe Iisus cel Răstignit. Și binecuvântat să fie Dumnezeu că această propovăduire a ajuns în cele mai îndepărtate cătune ale țării noastre cu această Evanghelie curată, cu această Evanghelie prin care s-a vestit Numele Domnului Hristos.

Vom învăța de la sfinții lui Dumnezeu și de la înaintașii noștri: noi nu ridicăm alt nume pe pământul acesta decât Numele Domnului Iisus. Mai presus de orice Nume, ca în Numele Lui să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ. Și toată limba să dea slavă lui Dumnezeu. Așa am primit din partea Cuvântului lui Dumnezeu și așa căutăm să dăm mai departe și altora Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

Deci, fraților iubiți care ați venit aici, la această nuntă, unde ne-am văzut fețele unora cu care nu ne-am mai văzut niciodată: nu interesează atât vederea fețelor noastre, dar avem un prilej minunat acum, al căsătoriei a doi copii ai noștri din această Lucrare. Vrem să ne aducem aminte... după cum ei se unesc unul cu altul prin Taina Cununiei și nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup de aci înainte... așa este și Lucrarea lui Dumnezeu.

Așa a fost propovăduirea Evangheliei, să facă unul din noi toți. Suntem sute de oameni aici și totuși o inimă bate în noi. Suntem multe sute de oameni, din toate colțurile țării - și totuși același este crezul nostru: că Iisus Hristos a murit pe Crucea Golgotei pentru mântuirea noastră. Și ne bucurăm din toată inima și vrem să facem și noi ca Filip: să mergem și să spunem și altora că L-am găsit pe Acela care ridică păcatele lumii. Noi L-am găsit pe Mesia, despre Care scrie Moise și proorocii.

Să ni-l amintim pe Sfântul Petru, care amintește în epistola sa: „Vreau ca și după moartea mea să vă aduceți aminte de aceste lucruri.”

Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, căci numele lui Petru strălucește ca rob și apostol al Mântuitorului iubit. În fiecare adunare din toate colțurile pământului se amintește numele lui Petru și al lui Pavel, care, ca niște luceferi, au căutat să lumineze lumea cu lumina cunoștinței lui Dumnezeu. Dar vă fac atenți asupra unui lucru pe care Apostolul Pavel îl spune:

„Prin mărturisirea adevărului m-am făcut vrednic să fiu primit înaintea oricărui cuget omenesc înaintea lui Hristos”. Toți cei ce mărturisesc adevărul sunt primiți de orice cuget omenesc. Toți care au rămas la această mărturisire curată au dat roade binecuvântate și slăvite.

De ce oare astăzi oamenii și propovăduitorii Evangheliei nu se mai potrivesc în propovăduirile lor? De ce se nasc dezbinările? De ce se nasc certurile de partide? Căci toate acestea nu sunt iubite de Dumnezeu. Nu v-ați gândit niciodată de unde pornesc toate aceste lucruri? Nu v-ați gândit niciodată cât a luptat Sfântul Apostol Pavel când corintenii au pornit în aceste direcții? El și-a rupt hainele și a strigat: „Fraților, ce faceți voi?”. Deci Pavel n-a îngăduit partidele acestea în Biserica lui Dumnezeu. Căci Mântuitorul nostru ne-a lăsat cuvinte de aur în Evanghelia după Ioan, capitolul 17, unde în cinci rânduri spune: „Tată, vreau ca toți să fie una, după cum și Noi suntem una.” N-a vrut Dumnezeu dezbinările din Biserica noastră. Atunci de unde este lucrarea aceasta? Atunci cine este semănătorul acestor dezbinări care a căutat să dezbine Biserica Domnului, să o slăbească?

Fraților dragi, Îi mulțumim lui Dumnezeu că și noi am primit Cuvântul lui Dumnezeu și azi ne sunt așa de frumoase roadele! Sute de mii de oameni au venit la mărturisirea Evangheliei curate. Sute de mii de oameni s-au întors în bisericile noastre, deși suntem mereu acuzați - cum îmi zicea cineva zilele trecute:

- Voi n-ați ieșit nici acum din „Babilon”. Și l-am întrebat:

- Dar ce înțelegi tu prin „Babilon”? Biserica?

Noi înțelegem prin „Babilon” altceva... Noi înțelegem lumea. Și frații au fugit din lume și vor fugi până la capăt. Și am primit îndemnurile acestea sfinte să fugim din lume și să ne adăpostim la umbra Crucii Domnului Iisus Hristos.

Ne doare, fraților, că sunt atâția propovăduitori ai Evangheliei care au vederi atât de înguste, încât ei văd Biserica templu de idoli... Și atunci ne întrebăm un lucru: când adunările lor au fost împodobite cu cântările acestei Lucrări... cum? Cu cântările celor care nu au ieșit încă din „Babilon”, cu cântările celor care nu au ieșit încă din lume?... Se poate asta oare? Oare Duhul lui Dumnezeu ar fi revărsat atâta har peste aceste cântări minunate care se cântă pentru slava lui Dumnezeu? Oare Duhul lui Dumnezeu s-ar fi putut revărsa peste această Lucrare dacă ea nu ar fi fost o lucrare curată, așa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu?

Noi vă îndemnăm, fraților, rămâneți tari și credincioși Cuvântului lui Dumnezeu. Țineți minte una dintre învățăturile Sfântului Apostol Pavel: „Cu iudeii m-am făcut iudeu, cu grecii m-am făcut grec, să-i pot câștiga pe toți pentru Dumnezeu”.

Noi am rămas în această Biserică și vom rămâne până la capăt. Ne doare că de multe ori nu suntem înțeleși de cei care trebuia să ne înțeleagă... Însă, fraților dragi, pe care dintre oamenii lui Dumnezeu i-a înțeles lumea? Dar ei nu s-au clintit de pe Stânca-Hristos. Ei au rămas în Hristos, murind alături de El și suferind alături de El. Aceasta e soarta Lucrării lui Dumnezeu. Am plătit preț mare și vom mai plăti; dar lăudat să fie Dumnezeu că am primit Împărăția lui Dumnezeu în inimile noastre și aceasta este o arvună în inimile noastre și ne bucurăm nespus de mult. Și, după cuvântul Sfântului Pavel: „Facă Dumnezeu ca nimic să nu fie care să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu: nici moartea, nici viața, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ci să rămânem întemeiați în Hristos.”

Să avem vederi mai largi, fraților, ca să ne asemănăm cu Mântuitorul nostru. Să nu vedem numai înaintea ochilor noștri, căci Sfântul Apostol Pavel se ruga lui Dumnezeu ca să le deschidă ochii credincioșilor, să cunoască lungimea, lărgimea, adâncimea și înălțimea tainelor lui Dumnezeu. Noi așa am înțeles Cuvântul lui Dumnezeu, căci Domnul Iisus a coborât și în „Babilon” pentru ei. Ce era pământul acesta pe care S-a coborât Hristos? S-a coborât acolo în adânc, unde erau duhurile celor care erau morți; S-a coborât în mijlocul celor păcătoși, ca să-i scoată și să-i ridice pe toți după voia lui Dumnezeu.

S-a dus Domnul Iisus cu ucenicii Săi în casa lui Simon leprosul. Nu S-a bucurat Domnul de mâncările alese, de casa frumoasă, de primirea ce I S-a făcut. Nu S-a bucurat Domnul în casa acestui fariseu de masa ce I S-a pregătit alături, de alți farisei. Merge și Domnul, dar nu pentru ei. Ci merge pentru că El știa (și aici e o învățătură pentru noi, pentru toți) că acolo vine o femeie păcătoasă din popor, care va cădea la picioarele Lui, spălându-le cu lacrimile ei și ștergându-le cu părul capului ei, și ungându-le cu mir.

Fraților dragi, iată de ce S-a dus Mântuitorul în casa lui Simon leprosul. În casa aceasta a făcut această minune, iertând păcatele femeii. Prin aceasta, arăta Hristos că-i iartă păcatele și celui mai mare păcătos care se apleacă la picioarele Lui recunoscându-și păcatele și plângând pentru ele.

Dacă în casa lui Simon leprosul - unde nu era un templu, unde nu era o sinagogă de rugăciune - în mijlocul împotrivirilor, în mijlocul celor ce cârteau pe față și în ascuns... în mijlocul dușmanilor Săi, Domnul Iisus a ridicat un steag al biruințelor Sale, vindecând femeia de boala grozavă în care trăia... atunci, fraților dragi, cum ar putea să fie Biserica un „Babilon”? Vedem că Hristos a făcut și face minuni mari prin această Lucrare din această Biserică; și oricum ar numi-o cineva, Biserica aceasta este locul în care noi ne-am născut. Și aici vom rămâne.

Să căutăm, fraților dragi, să rămânem statornici, Nu forma de credință ne va mântui pe noi, ci felul de credință în Acela care a murit pentru păcatele noastre. Să nu credeți că e un loc mai sfânt pe pământul acesta, pentru că nu locul sfințește pe om, ci omul sfințește locul. Noi nu putem sfinți Biserica noastră pe care ne-o socotesc ei templu de idoli? Putem să o sfințim, pentru că ne-o sfințește prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Căci avem dovada vie și plină de putere a sfințirii atâtor suflete moarte în păcate, dar înviate la o viață nouă prin această Lucrare, în această Biserică. Au fost chemate și puse deoparte multe suflete pentru Hristos și pentru Lucrarea Lui.

Dumnezeu să binecuvânteze strângerea noastră din seara aceasta și de mâine. Dumnezeu să binecuvânteze unirea acestor doi tineri dragi și Dumnezeu să vă binecuvânteze și pe voi, tinerilor dragi, căci ca mâine am vrea să venim și la nunțile voastre, dacă le veți face în Hristos.

Vă îmbrățișăm cu dragoste pe fiecare, fraților tineri care doriți să vă căsătoriți. Luați-vă neveste, și voi, surorilor, luați-vă bărbați din Casa Tatălui vostru. Nu vă înșelați cum s-au înșelat atâția tineri care s-au crezut prea viteji și s-au căsătorit cu oameni din lume, trecând peste Cuvântul Domnului care spune: „Să nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși”.

De aceea vă îndemnăm, tinerilor: păziți-vă de cursele vrăjmașului care vi se pun în cale. Casa Tatălui nostru din ceruri este o Casă bogată. Uitați-vă câți tineri împodobesc adunările noastre ca niște flori frumoase de primăvară. Puteți să vă alegeți fiecare.

Însă vă îndemnăm din capul locului: nu alergați după frumusețe, nu alegeți bogății, nu alegeți calități pământești. Căci un proverb bine spune: „Frumusețea ține numai trei zile”.

Voi căutați caractere potrivite, suflete și inimi care să se potrivească cu voi, oameni născuți din nou, din Jertfa Crucii Domnului Hristos. Voi, toți care alergați după frumusețe, ca mâine o să vă pară rău. Căutați bogății sau situații? Ca mâine o să vă pară rău și o să plângeți cu lacrimi amare.

Sunt atâtea mărturii din anii tinereții noastre despre atâția tineri care au greșit încheind legământul de căsătorie cu fete necredincioase și astăzi plâng cu lacrimi amare greșeala pe care au făcut-o. Noi vă prevenim și pe frățiile voastre, dragilor tineri, să rămâneți credincioși în această Lucrare, să rămâneți credincioși la picioarele Domnului Hristos. Căutați-vă tovarăș de viață în această Lucrare, căci Dumnezeul nostru e plin de dragoste și plin de bunătate pentru voi.

Când va veni timpul căsătoriei voastre, puneți în fața lui Dumnezeu, ca să vă scoată tovarăș de viață cum le-a scos odinioară tuturor credincioșilor care s-au încrezut în El. Aruncați-vă soarta în Mâna Domnului și El va purta grijă de voi.

Ne-ar părea rău, dragilor tineri, ca, după ani de zile de alergare, după ani de zile de auzire a Cuvântului lui Dumnezeu, să faceți pasul acesta greșit, pe care apoi să-l plângeți toată viața. Vă puteți pierde veșnicia făcând pasul acesta necugetat.

Vedem atâția frați plecând de la adunare cu lacrimile în ochi pentru că soțiile lor nici o cămașă curată n-au vrut să le dea când era vorba de adunare. Vedem atâtea surori care plâng cu lacrimi amare în adunare când văd câte un bărbat că se întoarce la Dumnezeu - și ele spun în inima lor: „Doamne, unde e bărbatul meu?”. Bărbatul tău, soția ta necredincioasă sunt în lume. Pentru că atunci când ai fost tânăr sau tânără, tu nu ai ales o pereche potrivită, nu ai cerut de la Domnul, nu L-ai întrebat pe Domnul de pasul pe care l-ai făcut.

Mulți cad într-o greșeală și spun așa, dacă își leagă inima de o ființă chiar necredincioasă să fie ei spun în fața Domnului: „Apoi să întreb pe Domnul dacă e voia Lui sau nu, în privința căsătoriei mele.” Și, fără să înțeleagă răspunsul Domnului, spun cu tărie și altora: „Eu L-am întrebat pe Domnul și Domnul mi-a spus că e bine așa”. Iar după ani și ani de trăire, oamenii aceștia își dau seama că L-au mințit și pe Domnul, și i-au mințit și pe frați. Dar e prea târziu când o văd, căci nu mai pot îndrepta nimic.

Fraților dragi, „o dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit eu”, ne spune psalmistul. Iar Cuvântul strigă: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși”. De câte ori dorim să ne spună nouă Dumnezeu? De câte ori trebuie să ne spună, ca să auzim o dată?

„O dată a vorbit Domnul și de două ori am auzit”...

Dacă așa a poruncit Dumnezeu, noi așa vom face!...

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe tinerii noștri, să facă ei, la rândul lor, nunți ca acestea. Dumnezeu să binecuvânteze planurile lor de căsătorie, căci fetele noastre vor fi mamele de mâine care vor crește sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Tinerii noștri vor fi lucrătorii de mâine, care va trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu; și să nu plece la adunare plângând că au lăsat acasă o soție necredincioasă. Ci să meargă sprijiniți de rugăciunile soțiilor și ale copiilor, ca să poată duce slujba aceasta după voia lui Dumnezeu.

Mulțumim Domnului pentru prilejul acesta minunat și să ne ajute Domnul ca, întorcându-ne de la nunta aceasta, fiecare dintre noi să le ducem fraților noștri care ne așteaptă acasă o veste bună despre ceea ce am văzut aici în acest loc, să putem merge încărcați de bucurie sufletească.

Facă Domnul ca și la nunțile voastre să fie așa!

Slăvim pe Dumnezeu din toată inima pentru bucurii. Amin.

Slăvit să fie Domnul!