Foto Traian Dorz

O, nu-i de vină nimeni

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

O, nu-i de vină nimeni,
ci numai singur tu,
că te-ai gândit la toate,
numai la suflet nu,
că au trecut toţi anii
frumoşi câţi i-ai avut,
şi pentru Veşnicie,
nimic nu ţi-ai făcut
nimic, nimic, nimic nu ţi-ai făcut!
S-a dus şi primăvara,
şi vara ta trecu,
şi te-ai grijit de toate,
numai de suflet nu,
şi iată toamna vieţii
aproape a trecut,
şi pentru mântuire
nimic nu ţi-ai făcut
nimic, nimic, nimic nu ţi-ai făcut!
Se-ntunecară ochii
şi părul tău căzu
de toate-ai avut grijă,
numai de suflet nu.
- Şi-i moartea-n pragul uşii
şi vine ceasul mut,
şi mergi, şi-n Veşnicie
nimic nu ţi-ai făcut
nimic, nimic, nimic nu ţi-ai făcut!