Foto Traian Dorz

Tu dormi?

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

Tu dormi, - şi lângă Tine sunt toate-n frământare,
tot cerul parcă-i freamăt, pământul aşteptare,
stihiile mânie şi vremile-nştiinţare,
- tu dormi! - iar lângă tine, sunt toate-n frământare!
De ce n-asculţi ce-ţi spune primejdia din toate?
de ce nu cauţi scăparea cât încă se mai poate?
ca sufletul din flăcări, cât poţi - a ţi-l mai scoate,
de ce n-asculţi ce-ţi spune primejdia din toate?
Cum poţi să nu ţii seama de tot ce-i lângă tine,
de tot ce te îndeamnă, de tot ce te reţine,
de viaţa care trece, de plata care vine,
- cum poţi să nu ţii seama de tot ce-i lângă tine?
Nu mai dormi, când moartea ţi-e la un pas de-aproape
şi plata fărădelegii e gata să te-ngroape,
- ci scoală, plângi şi strigă-L pe Domnul să te scape,
- nu mai dormi, când moartea ţi-e la un pas de-aproape!