Isus S-a înfiorat din nou în Sine, și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia era așezată o piatră.
Iată soarta și iată starea fraților noștri care n-au putut fi împiedicați de la rău, de la rătăciri, de la dezbinări, de la mândrie.
O, iată locul grozav unde ajung, toți cei bolnavi de vreun păcat.
Și iată starea pe care o dobândesc acei pe care nici porunca Domnului, nici mijloacele frățești, nu i-au putut opri de la ruptură, pentru că de nici unele, ei n-au voit să țină seama!
O peșteră de tâlhari duhovnicești este locul unde ajung cei care și-au părăsit adunarea frățească,
cei care și-ai lepădat învățătura și credința,
cei care și-au călcat legământul unic și veșnic,
cei care n-au rămas până la sfârșit în ceea ce au primit și auzit de la început (Col. 2, 6-7; 1 Ioan 2, 24).
O piatră devine inima lor și nimic nu mai pătrunde până la starea în care putrezesc încet-încet, până ajung la totala descompunere sufletească,
în care nimeni niciodată nu va mai putea recunoaște vreun semn de viață, ceva măcar, din tot ce fusese cândva așa de curat și de frumos în ființa și umblarea lor.
Peștera în care au ajuns acum, este plină numai de astfel de cadavre duhovnicești.
Tot ce fusese bolnav de mândrie și de pizmă,
de desfrânări și de lăcomii,
de certuri și de orice rău nelepădat - a ajuns acolo: într-o peșteră de păcat, sub o piatră de neascultare.
Nicăieri nu poate fi ascuns mai bine păcatul decât sub o formă de evlavie, sub o răstălmăcire biblică.
Nicăieri nu se simte Satana, mai sigur decât la adăpostul unei credințe călduțe.
În balta acestei stări căldicele în care mișună tot felul de scârnăvii sufletești, ascunse bine sub răstălmăcirea interesului,
căci sub nepăsarea neascultării
și sub îngâmfarea îndărătniciei,
- păcatul este mereu sigur și spornic.
Sub lespedea unei astfel de neascultări în care inima rămâne nesimțitoare la orice îndemn și este pedepsită cu împietrirea, - și putrezirea ei poate lucra neîmpiedicată.
Cel căzut în starea aceasta, va merge din rău în mai rău...
Câtă vreme omul era în mijlocul fraților care foloseau când vinul mustrării, când untdelemnul îndemnurilor bune spre vindecarea ranelor lui (Luca 10, 34),
- atâta vreme microbul păcatului nu putea lucra deplin în ființa lui duhovnicească. Nu putea bietul om avea tihna păcatului slobod.
- Dar îndată ce a rupt-o cu frații și s-a dus între cei care aveau mai dinainte slobozenia stricăciunii în ei, s-a liniștit.
Sub numele și sub plapuma acelora, el poate de-acum să facă ce-i place.
Poate să trăiască după toată slobozenia fățărniciei și a amăgirii de sine.
Poate să umble cum vrea în putrejunea firii sale pământești...
Bucuria nelegiuită a noilor negustori care l-au dobândit, va fi multă vreme un adăpost sub care va putea trăi chiar și pe față ceea ce înainte trebuia să țină în ascuns. Căci toți ceilalți, având și ei fiecare câte ceva, pe care el trebuie să le-o acopere, vor acoperi și ei la rândul lor ceea ce văd la noul frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta, și un păcat va acoperi pe altul.
Dacă totuși cele acoperite vor fi chiar prea de tot, și se vor dezgoli prea neplăcut, mai sunt și alte peșteri, mai sunt și alții care îi doresc
și cine s-a întinat odată, cu mult mai lesne îi va fi s-o facă a doua oară.
Cine s-a rupt odată din locul unde s-a născut, puțin îi mai pasă unde se mai oprește apoi, și cât stă.
Numai Domnul îl ține pe cineva statornic, dar îndată ce omul s-a alipit de păcat, călcându-și statornicia, el nu mai are stabilitate, căci el s-a rupt de Cel care îl ținea să nu cadă.
Păcatul îl va duce mereu, pe unde se va simți el mai la adăpost, spre a fi mai ascuns și mai liber, ca să facă tot ce vrea neîmpiedicat,
iar inima lui împietrită, îl va apăra cel mai sigur ori în care peșteră s-ar îngropa.
Vai de sufletul nefericit ajuns în această stare!
Dumnezeul nostru, Singura noastră Nădejde,
către Tine strigăm în toată deznădejdea noastră, pentru starea în care sunt cei care s-au rupt de familia noastră frățească
și au ajuns în vreo peșteră, din câte sunt cu grămada în jurul nostru, atrași de viclenia negustorilor de suflete slabe
și împinși de păcatele lor ascunse, de care nu vreau să se lepede,
către Tine Doamne, cu lacrimi ne rugăm să ai o ultimă milă izbăvindu-i!
Cu lacrimi ne-am rugat lângă ei și pentru ei, dar inima lor învârtoșată de păcat și orbită de plăcerea îngâmfării, nu ne-a ascultat.
Inima Ta Curată și milostivă Doamne Isuse, Se poate îndura de noi oprind prăbușirea lor și trezindu-i înainte de a fi prea târziu,
acum când totul pare definitiv pierdut, ei fiind într-o peșteră tâlhărească și sub o piatră nesimțitoare.
Amin.