O, rugăciunile mele...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Ce ades îmi amintesc cu îndurare, în rugăciunile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altădată!
2 - Atunci în rugăciunile mele nici nu-mi aminteam de mine. Nici mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea.
3 - Uitam de orice dorinţă pământească - şi-mi dăruiam întreagă inima Ţie plină numai de dragostea Ta.
4 - Tot braţul îmi era plin numai de cererile altora şi toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile dinaintea mea.
5 - Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, comoara şi Soarele meu.
6 - Fraţii şi semenii mei îmi erau grădina mea şi câmpiile mele...
7 - Lucrarea Ta îmi era cerul meu şi pământul meu şi toată lumea iubirilor mele.
8 - Iar eu undeva între toate acestea lângă ele nevăzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele, de lumina Ta negrăită şi strălucită.
9 - Acum din lumea cea atât de limpede a zărilor acelora, cât de întunecată şi jalnică trebuie să se vadă rugăciunea mea de azi!
10 - Rugăciunea mea în care toate gândurile îmi roiesc numai în jurul meu, numai în slujba trebuinţelor mele, numai în robia dorinţelor mele.
11 - Vai, ce obositoare şi amară trebuie să-Ţi pară Ţie alergarea rugăciunii mele, când ea se învârte numai în jurul meu!
12 - Rugăciunile acestea se fac în jurul meu un zid puternic, deasupra mea un acoperiş gros, iar dedesubtul meu un pod întunecat, despărţindu-mă şi de Tine, - Soarele meu - şi de fraţi,
- grădina mea.
13 - Unde am uitat eu oare astăzi rugăciunea Ta prin care mă învăţai că dragostea nu ştie spune: „al meu” - ci numai: „al nostru”!
14 - Că îi este groază de singurătatea lui „eu” şi se strânge cu tot sufletul de „noi”?
15 - Pe ce drum greşit am apucat eu oare spre mântuirea mea dacă acum când ar trebui să mă grăbesc atât de aproape de Ierusalim, - mă văd în singurătatea coborâtoare spre Ierihon?
16 - Pe unde trece numai nepăsătoarea iubire de sine şi pândeşte ascunsă numai tâlhăreasca bandă a pornirilor fireşti, gata să mă ucidă!
De ce am coborât, în loc să urc?
17 - Tu Cel care atât de mult Te-ai unit cu mine încât ai trecut păcatele mele asupra Ta şi meritele Tale ai făcut să apară ca şi cum ar fi ale mele - fă-mi iarăşi după Inima Ta!
18 - Fă-mă iarăşi într-atât de una cu Tine, încât inima mea să primească şi să dea viaţă din Sângele vinelor Tale. Şi ceea ce ai fost Tu pentru mine, să fiu eu pentru alţii.
19 - Să nu mai am umbră! Fiindcă nimic altceva din tot ce-mi aparţin pe pământ nu-mi mai este numai proprietatea numai a mea cu adevărat, decât umbra mea.
20 - Să nu o mai am la moarte, ca să nu o mai am nici la Înviere.
21 - Să nu mi se îngroaşe inima alipindu-mi-se de ceea ce mă poate dezlipi de Tine, căci toate acestea ar deveni vrăjmaşii mei.
22 - Ci să învăţ a mă ruga numai pentru alţii, căci doar acestea sunt singurele rugăciuni care mă pot ajuta cu adevărat pe mine.