O, rugăciunile mele...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Ce ades îmi amintesc cu îndurare, în rugăciunile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altădată!
2 - Atunci în rugăciunile mele nici nu-mi aminteam de mine. Nici mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea.
3 - Uitam de orice dorință pământească - și-mi dăruiam întreagă inima Ție plină numai de dragostea Ta.
4 - Tot brațul îmi era plin numai de cererile altora și toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile dinaintea mea.
5 - Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, comoara și Soarele meu.
6 - Frații și semenii mei îmi erau grădina mea și câmpiile mele...
7 - Lucrarea Ta îmi era cerul meu și pământul meu și toată lumea iubirilor mele.
8 - Iar eu undeva între toate acestea lângă ele nevăzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele, de lumina Ta negrăită și strălucită.
9 - Acum din lumea cea atât de limpede a zărilor acelora, cât de întunecată și jalnică trebuie să se vadă rugăciunea mea de azi!
10 - Rugăciunea mea în care toate gândurile îmi roiesc numai în jurul meu, numai în slujba trebuințelor mele, numai în robia dorințelor mele.
11 - Vai, ce obositoare și amară trebuie să-Ți pară Ție alergarea rugăciunii mele, când ea se învârte numai în jurul meu!
12 - Rugăciunile acestea se fac în jurul meu un zid puternic, deasupra mea un acoperiș gros, iar dedesubtul meu un pod întunecat, despărțindu-mă și de Tine, - Soarele meu - și de frați,
- grădina mea.
13 - Unde am uitat eu oare astăzi rugăciunea Ta prin care mă învățai că dragostea nu știe spune: „al meu” - ci numai: „al nostru”!
14 - Că îi este groază de singurătatea lui „eu” și se strânge cu tot sufletul de „noi”?
15 - Pe ce drum greșit am apucat eu oare spre mântuirea mea dacă acum când ar trebui să mă grăbesc atât de aproape de Ierusalim, - mă văd în singurătatea coborâtoare spre Ierihon?
16 - Pe unde trece numai nepăsătoarea iubire de sine și pândește ascunsă numai tâlhăreasca bandă a pornirilor firești, gata să mă ucidă!
De ce am coborât, în loc să urc?
17 - Tu Cel care atât de mult Te-ai unit cu mine încât ai trecut păcatele mele asupra Ta și meritele Tale ai făcut să apară ca și cum ar fi ale mele - fă-mi iarăși după Inima Ta!
18 - Fă-mă iarăși într-atât de una cu Tine, încât inima mea să primească și să dea viață din Sângele vinelor Tale. Și ceea ce ai fost Tu pentru mine, să fiu eu pentru alții.
19 - Să nu mai am umbră! Fiindcă nimic altceva din tot ce-mi aparțin pe pământ nu-mi mai este numai proprietatea numai a mea cu adevărat, decât umbra mea.
20 - Să nu o mai am la moarte, ca să nu o mai am nici la Înviere.
21 - Să nu mi se îngroașe inima alipindu-mi-se de ceea ce mă poate dezlipi de Tine, căci toate acestea ar deveni vrăjmașii mei.
22 - Ci să învăț a mă ruga numai pentru alții, căci doar acestea sunt singurele rugăciuni care mă pot ajuta cu adevărat pe mine.