Ce minunat era atunci...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dumnezeul meu, Tu ierţi, pentru că eşti nespus de iubitor.
2 - Tu porunceşti, pentru că eşti nespus de Puternic.
3 - Tu rabzi, pentru că eşti nespus de Bun,
dar Tu şi judeci, pentru că eşti nespus de Sfânt.
4 - Cine nu-Ţi primeşte iubirea, cine nu-Ţi ascultă porunca şi nu-Ţi înţelege răbdarea, -
Îţi va suporta Judecata!
5 - Dumnezeul meu, Tu fiind în primul rând Iubire, - prin iubire trebuie să fii cunoscut.
6 - Cine ascultă poruncile iubirii cu bucurie
şi înţelege răbdarea ei cu recunoştinţă
şi suportă judecăţile ei cu nevinovăţie,
- acela sigur va moşteni în împărăţia ei!
7 - Înainte de cădere, omul nu era carnivor.
Tu l-ai aşezat în Grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească.
8 - Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă ca florile câmpului.
9 - Se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină precum cerul Tău şi al lui.
10 - Se desfăta cu miresme şi culori ca dimineaţa
şi se îmbăta în cântări şi dragoste ca seninul.
11 - Chipul era din lumină şi frumuseţea lui din neprihănire.
De aceea umbla cu Dumnezeu pururea ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineaţă, ca printr-o tinereţe eternă.
12 - Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui, un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată.
13 - Fiindcă acest veşmânt nu era nevoie să fie spălat pentru că el nu se putea întina, nici nu se poate învechi, nici nu se poate rupe niciodată.
Ci numai se poate pierde.
14 - Înainte de ispitire cei doi erau una şi unul.
Cele două părţi ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despărţite. Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
15 - Ci ispita i-a despărţit.
Păcatul i-a dezbrăcat şi de veşmântul luminii.
16 - Iar ei s-au pomenit apoi şi goi şi vrăjmaşi.
17 - Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii,
- precum şi pe mine!
18 - O Dumnezeul meu Cel Minunat, unde m-am prăbuşit eu din primul meu Eden, cu amândouă părţile mele!
19 - Ce minunat era când nu cunoscusem decât florile şi roua,
când nu-mi văzusem încă goliciunea, ci numai lumina,
20 - când nu mă ştiam că sunt altfel în unul şi altfel în celălalt,
când nu ştiam că am ce să acopăr...
21 - Oare se mai poate ajunge iarăşi la starea aceea?
Mai este oare, Mântuitorule Iubit, vreo cale să ajung acolo?
22 - Este! Dar ca să ajungi la Muntele Slavei, trebuie să urci mai întâi Muntele Golgotei, apoi Muntele Taborului.
23 - Să cunoşti întâi dragostea capabilă de cea mai mare jertfă apoi dragostea capabilă de cea mai mare sfinţenie.
24 - Golgota te va dezbrăca de carne,
şi Taborul te va îmbrăca în lumină.
25 - Apoi Ierusalimul te va primi cu sărutul biruinţei.
Îndrăzneşte!