Ce minunat era atunci...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Dumnezeul meu, Tu ierți, pentru că ești nespus de iubitor.
2 - Tu poruncești, pentru că ești nespus de Puternic.
3 - Tu rabzi, pentru că ești nespus de Bun,
dar Tu și judeci, pentru că ești nespus de Sfânt.
4 - Cine nu-Ți primește iubirea, cine nu-Ți ascultă porunca și nu-Ți înțelege răbdarea, -
Îți va suporta Judecata!
5 - Dumnezeul meu, Tu fiind în primul rând Iubire, - prin iubire trebuie să fii cunoscut.
6 - Cine ascultă poruncile iubirii cu bucurie
și înțelege răbdarea ei cu recunoștință
și suportă judecățile ei cu nevinovăție,
- acela sigur va moșteni în împărăția ei!
7 - Înainte de cădere, omul nu era carnivor.
Tu l-ai așezat în Grădina Edenului ca să o lucreze și să o păzească.
8 - Atunci omul se hrănea cu soare și cu rouă ca florile câmpului.
9 - Se înveșmânta cu lumina ca și cu o haină precum cerul Tău și al lui.
10 - Se desfăta cu miresme și culori ca dimineața
și se îmbăta în cântări și dragoste ca seninul.
11 - Chipul era din lumină și frumusețea lui din neprihănire.
De aceea umbla cu Dumnezeu pururea ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineață, ca printr-o tinerețe eternă.
12 - Și niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veșmântul lui, un veșmânt de care nu se dezbrăca niciodată.
13 - Fiindcă acest veșmânt nu era nevoie să fie spălat pentru că el nu se putea întina, nici nu se poate învechi, nici nu se poate rupe niciodată.
Ci numai se poate pierde.
14 - Înainte de ispitire cei doi erau una și unul.
Cele două părți ale omului erau ca și cum n-ar fi fost despărțite. Erau tot ca și înainte de primul lor somn.
15 - Ci ispita i-a despărțit.
Păcatul i-a dezbrăcat și de veșmântul luminii.
16 - Iar ei s-au pomenit apoi și goi și vrăjmași.
17 - Căderea i-a făcut doritori și datornici cărnii,
- precum și pe mine!
18 - O Dumnezeul meu Cel Minunat, unde m-am prăbușit eu din primul meu Eden, cu amândouă părțile mele!
19 - Ce minunat era când nu cunoscusem decât florile și roua,
când nu-mi văzusem încă goliciunea, ci numai lumina,
20 - când nu mă știam că sunt altfel în unul și altfel în celălalt,
când nu știam că am ce să acopăr...
21 - Oare se mai poate ajunge iarăși la starea aceea?
Mai este oare, Mântuitorule Iubit, vreo cale să ajung acolo?
22 - Este! Dar ca să ajungi la Muntele Slavei, trebuie să urci mai întâi Muntele Golgotei, apoi Muntele Taborului.
23 - Să cunoști întâi dragostea capabilă de cea mai mare jertfă apoi dragostea capabilă de cea mai mare sfințenie.
24 - Golgota te va dezbrăca de carne,
și Taborul te va îmbrăca în lumină.
25 - Apoi Ierusalimul te va primi cu sărutul biruinței.
Îndrăznește!