O vorbă greșită:
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
„Ne răcim, dacă nu mai vine nimeni la noi”
De atâtea și atâtea ori aud pe unii frați ostași zicând vorba de mai sus: „Ne răcim, dacă nu mai vine nimeni la noi… Ne răcim, dacă nu mai trimiteți pe cineva la noi”.
Eu, de câte ori aud aceste vorbe, sufletul meu se umple de întristare. De ce? Pentru că aceste vorbe, puse în lumina Evangheliei, sunt o întristare pe care i-o aducem Duhului Sfânt și Focului ceresc.
Mă răcesc dacă nu mai vine om la mine? Ne răcim dacă nu mai vine cineva la noi? Asta merge ca și cum aș zice: Tu, Duhule Sfinte, ești prea slab pentru a mă aprinde și a mă ține aprins… Mie îmi trebuie om, altcum mă răcesc și mă sting...
O, frații mei! Să înceteze această jignire ce I-o aducem Duhului Sfânt! Căci El singur are puterea să ne aprindă și să ne țină aprinși. E adevărat că Duhul Sfânt lucrează și prin oameni. El folosește și vasele de lut prin care încălzește și alte vase de lut. Dar niciodată aceste vase nu pot înlocui darul și puterea cu care lucrează Duhul Sfânt în orice suflet care Îl cheamă și Îl primește. Iar Duhul Sfânt e gata să meargă oriunde este chemat cu lacrimi și cu rugăciuni fierbinți.
Fratele meu! Simți că te răcești? Simți că te-ai răcit? Apleacă-te în genunchi, ridică-ți mâinile spre cer și cere cu lacrimi fierbinți Focul Duhului Sfânt!
Frații mei! Simțiți că se răcește adunarea voastră? Jos cu genunchii și sus cu mâinile!... Rugați-vă cu lacrimi fierbinți pentru Focul cel ceresc, pentru darul și harul Duhul Sfânt!
Un suflet de om, o adunare de frați nu se răcesc pentru că nu mai vine nimeni la ei, ci se răcesc atunci când nu-L mai cheamă nimeni pe Duhul Sfânt și când nu vine la ei Duhul Sfânt.
Răceala din viața noastră, răceala din adunarea noastră are un singur leac: rugăciunile și lacrimile noastre fierbinți pentru Focul cel ceresc.