O vorbă greşită:
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
„Ne răcim, dacă nu mai vine nimeni la noi”
De atâtea şi atâtea ori aud pe unii fraţi ostaşi zicând vorba de mai sus: „Ne răcim, dacă nu mai vine nimeni la noi… Ne răcim, dacă nu mai trimiteţi pe cineva la noi”.
Eu, de câte ori aud aceste vorbe, sufletul meu se umple de întristare. De ce? Pentru că aceste vorbe, puse în lumina Evangheliei, sunt o întristare pe care i-o aducem Duhului Sfânt şi Focului ceresc.
Mă răcesc dacă nu mai vine om la mine? Ne răcim dacă nu mai vine cineva la noi? Asta merge ca şi cum aş zice: Tu, Duhule Sfinte, eşti prea slab pentru a mă aprinde şi a mă ţine aprins… Mie îmi trebuie om, altcum mă răcesc şi mă sting...
O, fraţii mei! Să înceteze această jignire ce I-o aducem Duhului Sfânt! Căci El singur are puterea să ne aprindă şi să ne ţină aprinşi. E adevărat că Duhul Sfânt lucrează şi prin oameni. El foloseşte şi vasele de lut prin care încălzeşte şi alte vase de lut. Dar niciodată aceste vase nu pot înlocui darul şi puterea cu care lucrează Duhul Sfânt în orice suflet care Îl cheamă şi Îl primeşte. Iar Duhul Sfânt e gata să meargă oriunde este chemat cu lacrimi şi cu rugăciuni fierbinţi.
Fratele meu! Simţi că te răceşti? Simţi că te-ai răcit? Apleacă-te în genunchi, ridică-ţi mâinile spre cer şi cere cu lacrimi fierbinţi Focul Duhului Sfânt!
Fraţii mei! Simţiţi că se răceşte adunarea voastră? Jos cu genunchii şi sus cu mâinile!... Rugaţi-vă cu lacrimi fierbinţi pentru Focul cel ceresc, pentru darul şi harul Duhul Sfânt!
Un suflet de om, o adunare de fraţi nu se răcesc pentru că nu mai vine nimeni la ei, ci se răcesc atunci când nu-L mai cheamă nimeni pe Duhul Sfânt şi când nu vine la ei Duhul Sfânt.
Răceala din viaţa noastră, răceala din adunarea noastră are un singur leac: rugăciunile şi lacrimile noastre fierbinţi pentru Focul cel ceresc.