Oamenii lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Chiar când ai avea cea mai mare nevoie de lumină toți oamenii lumii acesteia te lasă în întuneric. Nu-l mai interesează de tine pe nimeni. Rămâi și putrezești ca o cizmă veche aruncată lângă un gard.
Dar trimișii lui Dumnezeu, tocmai atunci vin - și tocmai acolo caută - să dea ajutorul lor - împlinind ce lipsește din partea tuturor - pentru cei uitați și pentru cei părăsiți.
Prețuiți pe astfel de oameni până mai sunt.
Fiți și voi astfel de oameni până mai sunt.
Fiți și voi astfel de oameni, pentru cei care au nevoie de voi.
2 - Cele două table ale Legii cuprindeau cele două feluri de porunci.
Pe prima erau poruncile Dragostei de Dumnezeu. Iar pe a doua erau poruncile dragostei de semeni.
Amândouă erau de aceeași valoare și amândouă mergeau împreună. Nu se putea una fără cealaltă. Și tot așa va fi pe totdeauna cu poruncile dragostei.
3 - Cine zice că ascultă Cuvântul lui Hristos, - dar nesocotește cuvântul fraților săi - acela este un înșelător, un încrezut, un nelegiuit, un mincinos.
Și cu cât acesta va fi izolat mai repede și părăsit mai singur, cu atât mai bine și pentru el.
Fiindcă în felul acesta el va avea pe conștiința sa mai puțini pierduți, duși cu el în iad, decât dacă ar fi lăsat să lucreze mai departe nenorocind nu numai pe alții, ci îngropându-se chiar și pe sine tot mai adânc în foc.
4 - Sărutarea sfântă este nu numai semnul bucuriei revederii fraților și a surorilor în Domnul - ci și dovada unei adânci părtășii în dragostea și credința lor, una și aceeași, în Hristos.
Acest semn sfânt era atât de răspândit între frații din vremea primilor creștini încât sfinții apostoli îl folosesc mereu în adunările lor și în urările lor de bine, atât în scris cât și în vorbire.
5 - La iudei de asemenea, semnul salutului și al dragostei unul față de altul era sărutarea.
Mântuitorul îl mustră pe fariseul Simon... Tu nu Mi-ai dat sărutare dar femeia aceasta de când a intrat n-a încetat să-Mi sărute picioarele...
Iubirea sfântă dorește mereu semnul ei sfânt.
6 - Obiceiul sărutării sfinte l-au împrumutat și credincioșii Domnului Isus, îmbrățișându-se între ei și dându-și unii altora sărutarea frățească, semnul nedespărțitei iubiri care îi lega sufletește în dragostea Domnului.
Ce minunat și dulce este acest semn, când inimile sunt pătrunse și aprinse de focul sfânt din care izvorăște acest semn ceresc.
7 - În bisericile și adunările credincioșilor dintâi, când dragostea lui Hristos era vie și puternică în toți, - înainte de sfințirea darurilor de la Liturghie, în toată biserica spune sfântul Iustin Martirul că toți creștinii se îmbrățișau și se sărutau cu sărutarea sfântă a iubirii și a iertării.
De asemenea la Paști, într-un moment din slujba Învierii se sărutau frații cu frații și surorile cu surorile, tot în același semn.
8 - Între frații noștri iubiți încă se mai păstrează acest semn frumos și plin de duioșie sfântă.
Trebuie să veghem cu grijă însă pentru ca el să nu devină numai o formalitate fără nici o căldură și fără sfințenie sufletească.
Sau un mijloc prin care vrăjmașul să strecoare în inimile noastre gânduri sau simțiri vinovate și firești.
9 - Dragostea față de Domnul Isus - este singura dovadă puternică a unei credințe vii și adevărate față de Dumnezeu.
Prin câtă dragoste avem față de Domnul Isus
și prin câtă râvnă fierbinte avem față de Numele Lui, de Cuvântul Lui, de Jertfa Lui, de mărturisirea Lui, adică de tot ce este al Lui -
prin asta se vede cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu.
Cât credem în El.
Cât prețuim voia Lui.
Și cât ascultăm cu adevărat de El.
10 - Cuvântul „Maran-atha”, care înseamnă în limba aramaică: Domnul nostru vine - vrea să ne zguduie inimile cu înștiințarea că Venirea Domnului este atât de apropiată încât oricine nu-L iubește și nu-L așteaptă cu o dragoste fierbinte pe Domnul Isus,
- la Venirea Sa, va avea parte de blestemul nimicirii și al alungării pe totdeauna de la Fața Lui.
11 - O adâncă și puternică înștiințare este și pentru noi „Maran-atha” -
fiindcă în zadar am primit și noi cea mai curată Evanghelie, de la cei mai mari apostoli ai lui Hristos, - dacă nu-L iubim puternic pe Domnul nostru Isus.
Și în zadar am rămas o parte de viață credincioși în ea, dacă nu păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început - și dacă nu-L așteptăm fierbinte pe Hristos.
12 - Dacă dragostea noastră față de Domnul și Mântuitorul nostru scade iar noi alunecăm în ispite și în fapte lumești,
atunci în loc ca noi să avem parte de binecuvântări, - suntem amenințați de anatemă.
Căci Venirea Domnului nostru este aproape.
13 - Marii oameni, marii binefăcători, marii înzestrați și aleși ai lui Dumnezeu, sunt unii binecuvântați prin care Dumnezeu și Mântuitorul nostru a vrut să ducă lumii mântuirea.
Binefăcătorul - binefacerile
și Luminătorul - lumina.
14 - Este în această alegere a unșilor lui Dumnezeu și un har al lui Dumnezeu pentru ei, - dar este și o jertfire a lor pentru El.
Ei sunt și niște fericiți - dar și niște condamnați...
Fiind o binecuvântare pentru alții, ei sunt o suferință pentru ei înșiși.
Tot ajutorul dat altora este o povară dată lor înșiși.
Toate păcatele pe care le iartă altora trebuie într-un anumit fel - să le ispășească și ei.
15 - Nimic nu poate fi neplătit, - căci nimic nu se pierde fără o răscumpărare. Nimic, dar chiar nimic.
Un echilibru necruțător cere ca tot ce se ia dintr-o parte să fie neapărat plătit din cealaltă parte.
16 - Și această plată o face unsul, alesul, trimisul, jertfitul, - care trebuie să se așeze între Dumnezeu și oameni.
În fața lui Dumnezeu apărându-i pe ei. În fața lor apărându-L pe Dumnezeu.
Oamenii lovindu-i din pricina sfințeniei lui Dumnezeu.
Dumnezeu lovindu-i din pricina păcătoșeniei oamenilor.
17 - Aduceți-vă aminte sau priviți istoria tuturor acestor oameni ai lui Dumnezeu care au avut de dus vreo solie cerească pe pământ. Și veți vedea cât de adevărat lucru este acesta cu ei.
Și cât de cutremurător s-a împlinit el în toate vremile începând de la Abel și până astăzi!...
18 - Care din profeții din Vechiul Testament sau din Noul - n-au fost loviți și de către frații lor asupriți pe care ei voiau să-i izbăvească
- iar apoi și de către asupritorii acestora?
19 - Care din unșii Domnului au fost fără răni și vânătăi pe trupurile și pe sufletele lor sfinte?
Care fără spini?
Care fără cuie?
Care nebatjocoriți și care neprigoniți?
Începând cu Isus Cel Dintâi și sfârșind cu Isus Cel din Urmă, nici un fiu și nici un trimis adevărat al lui Dumnezeu n-a avut în lume și nu va avea în lume o altă soartă, decât aceea a Domnului său.
Oricine se simte un uns al lui Dumnezeu trebuie neapărat să aibă și el în lumea asta soarta lui Hristos - Unsul Sfânt și Unic al Tatălui.
20 - Oare de ce așa?
- Nu știm!
Așa a binevoit Dumnezeu să lucreze El. Așa a găsit El cu cale că este drept. Tot ce nu pot să poarte alții - să ducă aceștia.
Tot ce nu pot plăti alții, să plătească ei.
Tot ce ar fi să sufere și să ispășească vinovații care au săvârșit neascultarea, - sunt rânduiți să ispășească ei cei care pot răbda în tăcere, care pot plânge fără să cârtească și pot suferi fără să se răzbune.
- Ei, cei fără vină, în locul celor vinovați.
Ca și Isus.
Și împreună cu El.
O Dulce Mântuitor Sfânt, Te rugăm dăruiește-le pe pământ toată puterea de care au nevoie pentru jertfa care li se cere.
Iar în Cer toată slava pe care o merită jertfa lor.
Amin.