Oamenii lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Chiar când ai avea cea mai mare nevoie de lumină toţi oamenii lumii acesteia te lasă în întuneric. Nu-l mai interesează de tine pe nimeni. Rămâi şi putrezeşti ca o cizmă veche aruncată lângă un gard.
Dar trimişii lui Dumnezeu, tocmai atunci vin - şi tocmai acolo caută - să dea ajutorul lor - împlinind ce lipseşte din partea tuturor - pentru cei uitaţi şi pentru cei părăsiţi.
Preţuiţi pe astfel de oameni până mai sunt.
Fiţi şi voi astfel de oameni până mai sunt.
Fiţi şi voi astfel de oameni, pentru cei care au nevoie de voi.
2 - Cele două table ale Legii cuprindeau cele două feluri de porunci.
Pe prima erau poruncile Dragostei de Dumnezeu. Iar pe a doua erau poruncile dragostei de semeni.
Amândouă erau de aceeaşi valoare şi amândouă mergeau împreună. Nu se putea una fără cealaltă. Şi tot aşa va fi pe totdeauna cu poruncile dragostei.
3 - Cine zice că ascultă Cuvântul lui Hristos, - dar nesocoteşte cuvântul fraţilor săi - acela este un înşelător, un încrezut, un nelegiuit, un mincinos.
Şi cu cât acesta va fi izolat mai repede şi părăsit mai singur, cu atât mai bine şi pentru el.
Fiindcă în felul acesta el va avea pe conştiinţa sa mai puţini pierduţi, duşi cu el în iad, decât dacă ar fi lăsat să lucreze mai departe nenorocind nu numai pe alţii, ci îngropându-se chiar şi pe sine tot mai adânc în foc.
4 - Sărutarea sfântă este nu numai semnul bucuriei revederii fraţilor şi a surorilor în Domnul - ci şi dovada unei adânci părtăşii în dragostea şi credinţa lor, una şi aceeaşi, în Hristos.
Acest semn sfânt era atât de răspândit între fraţii din vremea primilor creştini încât sfinţii apostoli îl folosesc mereu în adunările lor şi în urările lor de bine, atât în scris cât şi în vorbire.
5 - La iudei de asemenea, semnul salutului şi al dragostei unul faţă de altul era sărutarea.
Mântuitorul îl mustră pe fariseul Simon... Tu nu Mi-ai dat sărutare dar femeia aceasta de când a intrat n-a încetat să-Mi sărute picioarele...
Iubirea sfântă doreşte mereu semnul ei sfânt.
6 - Obiceiul sărutării sfinte l-au împrumutat şi credincioşii Domnului Isus, îmbrăţişându-se între ei şi dându-şi unii altora sărutarea frăţească, semnul nedespărţitei iubiri care îi lega sufleteşte în dragostea Domnului.
Ce minunat şi dulce este acest semn, când inimile sunt pătrunse şi aprinse de focul sfânt din care izvorăşte acest semn ceresc.
7 - În bisericile şi adunările credincioşilor dintâi, când dragostea lui Hristos era vie şi puternică în toţi, - înainte de sfinţirea darurilor de la Liturghie, în toată biserica spune sfântul Iustin Martirul că toţi creştinii se îmbrăţişau şi se sărutau cu sărutarea sfântă a iubirii şi a iertării.
De asemenea la Paşti, într-un moment din slujba Învierii se sărutau fraţii cu fraţii şi surorile cu surorile, tot în acelaşi semn.
8 - Între fraţii noştri iubiţi încă se mai păstrează acest semn frumos şi plin de duioşie sfântă.
Trebuie să veghem cu grijă însă pentru ca el să nu devină numai o formalitate fără nici o căldură şi fără sfinţenie sufletească.
Sau un mijloc prin care vrăjmaşul să strecoare în inimile noastre gânduri sau simţiri vinovate şi fireşti.
9 - Dragostea faţă de Domnul Isus - este singura dovadă puternică a unei credinţe vii şi adevărate faţă de Dumnezeu.
Prin câtă dragoste avem faţă de Domnul Isus
şi prin câtă râvnă fierbinte avem faţă de Numele Lui, de Cuvântul Lui, de Jertfa Lui, de mărturisirea Lui, adică de tot ce este al Lui -
prin asta se vede cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu.
Cât credem în El.
Cât preţuim voia Lui.
Şi cât ascultăm cu adevărat de El.
10 - Cuvântul „Maran-atha”, care înseamnă în limba aramaică: Domnul nostru vine - vrea să ne zguduie inimile cu înştiinţarea că Venirea Domnului este atât de apropiată încât oricine nu-L iubeşte şi nu-L aşteaptă cu o dragoste fierbinte pe Domnul Isus,
- la Venirea Sa, va avea parte de blestemul nimicirii şi al alungării pe totdeauna de la Faţa Lui.
11 - O adâncă şi puternică înştiinţare este şi pentru noi „Maran-atha” -
fiindcă în zadar am primit şi noi cea mai curată Evanghelie, de la cei mai mari apostoli ai lui Hristos, - dacă nu-L iubim puternic pe Domnul nostru Isus.
Şi în zadar am rămas o parte de viaţă credincioşi în ea, dacă nu păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început - şi dacă nu-L aşteptăm fierbinte pe Hristos.
12 - Dacă dragostea noastră faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru scade iar noi alunecăm în ispite şi în fapte lumeşti,
atunci în loc ca noi să avem parte de binecuvântări, - suntem ameninţaţi de anatemă.
Căci Venirea Domnului nostru este aproape.
13 - Marii oameni, marii binefăcători, marii înzestraţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, sunt unii binecuvântaţi prin care Dumnezeu şi Mântuitorul nostru a vrut să ducă lumii mântuirea.
Binefăcătorul - binefacerile
şi Luminătorul - lumina.
14 - Este în această alegere a unşilor lui Dumnezeu şi un har al lui Dumnezeu pentru ei, - dar este şi o jertfire a lor pentru El.
Ei sunt şi nişte fericiţi - dar şi nişte condamnaţi...
Fiind o binecuvântare pentru alţii, ei sunt o suferinţă pentru ei înşişi.
Tot ajutorul dat altora este o povară dată lor înşişi.
Toate păcatele pe care le iartă altora trebuie într-un anumit fel - să le ispăşească şi ei.
15 - Nimic nu poate fi neplătit, - căci nimic nu se pierde fără o răscumpărare. Nimic, dar chiar nimic.
Un echilibru necruţător cere ca tot ce se ia dintr-o parte să fie neapărat plătit din cealaltă parte.
16 - Şi această plată o face unsul, alesul, trimisul, jertfitul, - care trebuie să se aşeze între Dumnezeu şi oameni.
În faţa lui Dumnezeu apărându-i pe ei. În faţa lor apărându-L pe Dumnezeu.
Oamenii lovindu-i din pricina sfinţeniei lui Dumnezeu.
Dumnezeu lovindu-i din pricina păcătoşeniei oamenilor.
17 - Aduceţi-vă aminte sau priviţi istoria tuturor acestor oameni ai lui Dumnezeu care au avut de dus vreo solie cerească pe pământ. Şi veţi vedea cât de adevărat lucru este acesta cu ei.
Şi cât de cutremurător s-a împlinit el în toate vremile începând de la Abel şi până astăzi!...
18 - Care din profeţii din Vechiul Testament sau din Noul - n-au fost loviţi şi de către fraţii lor asupriţi pe care ei voiau să-i izbăvească
- iar apoi şi de către asupritorii acestora?
19 - Care din unşii Domnului au fost fără răni şi vânătăi pe trupurile şi pe sufletele lor sfinte?
Care fără spini?
Care fără cuie?
Care nebatjocoriţi şi care neprigoniţi?
Începând cu Isus Cel Dintâi şi sfârşind cu Isus Cel din Urmă, nici un fiu şi nici un trimis adevărat al lui Dumnezeu n-a avut în lume şi nu va avea în lume o altă soartă, decât aceea a Domnului său.
Oricine se simte un uns al lui Dumnezeu trebuie neapărat să aibă şi el în lumea asta soarta lui Hristos - Unsul Sfânt şi Unic al Tatălui.
20 - Oare de ce aşa?
- Nu ştim!
Aşa a binevoit Dumnezeu să lucreze El. Aşa a găsit El cu cale că este drept. Tot ce nu pot să poarte alţii - să ducă aceştia.
Tot ce nu pot plăti alţii, să plătească ei.
Tot ce ar fi să sufere şi să ispăşească vinovaţii care au săvârşit neascultarea, - sunt rânduiţi să ispăşească ei cei care pot răbda în tăcere, care pot plânge fără să cârtească şi pot suferi fără să se răzbune.
- Ei, cei fără vină, în locul celor vinovaţi.
Ca şi Isus.
Şi împreună cu El.
O Dulce Mântuitor Sfânt, Te rugăm dăruieşte-le pe pământ toată puterea de care au nevoie pentru jertfa care li se cere.
Iar în Cer toată slava pe care o merită jertfa lor.
Amin.