Bunătatea şi înţelepciunea
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Când bunătatea omului este îndrumată de înţelepciune, el face totul frumos, la timp şi bine, atât pentru Domnul său cât şi pentru semenii săi.
Când dimpotrivă, mintea îi este caldă şi inima rece, atunci va face totul ori prea grăbit ori prea întârziat.
Ori prea puţin ori prea mult.
Ori la prea mulţi, ori la nimeni.
2 - Tot ce facem este făcut cu dragoste, numai atunci când din ceea ce facem nu căutăm doar câştigul nostru, - ci şi al altora.
Acela care din tot ce face are numai el singur un folos - este doar un egoist şi un om de nimic, care se iubeşte numai pe sine singur.
Un astfel de om ajunge urât şi respins de Dumnezeu şi de oameni.
Pe când cel ce în tot ce face umblă cu dragoste căutând şi folosul altora - acela e un om binecuvântat.
3 - Din pricina unui soţ bun este binecuvântată şi sfinţită şi soţia sa.
Ce mare lucru este să fii un om bun şi plăcut lui Dumnezeu!
4 - Ce minunat este să faci parte din familia şi din casa unui om al lui Dumnezeu.
Fericiţi sunt acei care au avut acest har de la Dumnezeu.
Dar mai fericiţi sunt ei dacă ştiu şi fac totul pentru a se folosi de acest har, urmând credinţa sufletului sfânt pe care îl au între ei,
- câtă vreme îl pot avea.
5 - Dacă toţi ai casei tale sunt credincioşi - v-aţi pus oare şi voi toată casa voastră în slujba Domnului, în slujba sfinţilor Lui?
Are adunarea Domnului loc în casa voastră?
Au călătorii Domnului loc de dormit, de spălat, de hrănit, de odihnit la voi?
6 - Are lucrul Domnului parte din banii tăi, din timpul tău, din avuţiile tale?
Au săracii Domnului, orfanii Domnului, bolnavii Domnului casă la tine,
- în orice ceas din zi şi noapte ar veni ei să bată la uşa ta?
7 - Eşti tu pus în slujba Domnului cu totul?
Sau numai cu a zecea parte, sau cu a suta, sau cu nimic?
Dai tu pentru Domnul când nu-ţi cere nimeni, sau nu dai nici când îţi cere?
Dacă dai un pai când este nevoie de o claie, - atâta vei şi avea.
8 - Sunt unele suflete care ard ca lumânarea, fără nici un zgomot - dar locul unde stau ele este binecuvântat de Dumnezeu cu un mare har pentru toţi cei din biserica sau din adunarea lor. - Şi încă pentru mulţi alţii.
Un astfel de suflet dacă este frate lucrător sau soră de jertfă, veghează în rugăciunile sale mult mai mult decât ar avea nevoie pentru sine.
- Fiindcă ştie cu durere că mulţi fraţi şi surori se roagă şi fac prea puţin. Iar el suferă şi se luptă în rugăciunile lui pentru a împlini dacă ar putea şi partea acelora.
9 - Când sarcinile Domnului apasă mai greu şi cer mai mult, - iar marea mulţime a fraţilor nu văd aceasta, sau se fac că nu văd,
- acel suflet ascuns, simţind cu durere şi văzând cu răspundere toate nevoile Domnului - îşi dă sărăcia lui în locul bogăţiilor altora.
Îşi dă şi ce i-a mai rămas lui ca să trăiască, pentru a acoperi şi partea celor ce nu dau nimic, sau aproape nimic.
Şi iarăşi împlineşte tot ce lipsea în locul celorlalţi.
10 - Când în adunarea Domnului vine câte un semănător de neghină, iar acesta, obraznic şi îndrăzneţ, se ridică să vorbească împotriva învăţăturii frăţeşti, răstălmăcind Cuvântul Sfânt şi tulburând duhul adunării frăţeşti - şi nimeni din cei datori nu se ridică să-l oprească,
- atunci iarăşi acest suflet cinstit şi iubitor de adevăr, nu stă liniştit cu capul în piept,
nu tace nepăsător sau fricos sau leneş,
- ci se ridică cu sfânt curaj în Numele Domnului şi-l opreşte pe lucrătorul acela rău, îl înfruntă şi-l dă afară din Lucrarea Domnului,
cum ar da pe un răufăcător pătruns în casa lui.
El iarăşi împlineşte astfel ce lipsea tuturor celorlalţi.
11 - Când este nevoie de o osteneală grabnică,
sau de un drum greu şi însemnat noaptea sau iarna,
sau de primirea unor oaspeţi lipsiţi şi necunoscuţi,
sau de o muncă grea şi neplătită,
- iar alţii se feresc sau se ascund sau tac,
- acest suflet binecuvântat nu se fereşte, nu se ascunde, nu se cruţă.
Se duce şi ajută.
Se îmbie să meargă.
Se oferă să dea sau să primească mai mult decât sunt puterile sau datoriile lui.
- Pentru a împlini şi partea celor care după ce vin la Domnul, stau lângă El şi primesc mereu oricât, - dar nu sunt gata să dea nimic, să sufere nimic, să jertfească nimic...
El împlineşte astfel mereu şi mereu, tot ce lipseşte din partea celorlalţi.
12 - O, ce binecuvântate şi ce necesare sunt astfel de suflete în biserici şi adunări. Dar ce puţine sunt ele astăzi şi ce rar se întâlnesc în multe adunări şi biserici.
Domnul să binecuvânteze casele ca ale lor.
Astfel de suflete răcoresc arşiţele Domnului, suferinţele semenilor, nevoile Lucrării lui Dumnezeu şi duhurile sfinţilor Lui.
13 - Când casa către care mergi este în afara oraşului,
când noaptea este întunecoasă iar drumul pe care mergi este anevoios şi necunoscut,
- cât de mare preţ au pentru tine luminile stâlpilor înalţi din loc în loc, de-a lungul uliţelor pe care trebuie să mergi!...
Aşa de mare preţ au pentru lumea aceasta - credincioşii care ard ca nişte lumini în ea.
14 - Când muntele spre care sui este departe, cărările răsucite şi ascunse, iar pădurile sunt prea dese şi mari...
cât de mare ajutor îţi sunt atunci pe cale tăbliţele îndrumătoare aşezate din loc în loc, la cele mai grele răscruci,
- când nu mai ştii ce potecă să apuci ca să ajungi bine...
Aşa de mare ajutor îţi sunt sfaturile unui om bun, - când eşti la mari încurcături în viaţă.
15 - Când ai de împlinit o lucrare însemnată din viaţa ta, într-un oraş străin, la o instituţie mare,
o, de ce scump preţ este pentru tine atunci să afli un om binevoitor care să meargă să vorbească pentru tine acolo unde tu nu ştii să vorbeşti!
Să deschidă pentru tine uşi pe care tu nu le ştii deschide.
Să-ţi arate şi să-ţi ajute să te descurci acolo unde tu singur ai pieri fără să ştii sau să poţi face nimic pentru viaţa ta!...
Aşa de mare preţ este pentru noi Cuvântul Domnului nostru în toate încurcăturile prin care trecem.
16 - De un mare ajutor binecuvântat în locuri grele,
de o mare lumină binecuvântată în întunericul lumii
şi de un aşa mare preţ ne sunt îndrumătorii binecuvântaţi pe căile pentru mântuirea sufletului nostru - oamenii aleşi şi minunaţi ai lui Dumnezeu, pe care El ni i-a lăsat spre binele nostru printre noi.
O, cât de mare lipsă este de ei în lumea de azi!
Cum este lipsă de lumini în noapte,
de tăbliţe arătătoare pe drumuri necunoscute
şi de binefăcători în momentele grele.
17 - Astfel de ucenici ai Domnului au fost lăsaţi de Dumnezeu în toate vremile şi în toate popoarele de pe pământ.
În vremile furtunoase, sunt multe căi astupate, - astfel că în lipsa lor nenorocirile sunt din ce în ce mai mari şi pierderile sunt mai de neînlocuit.
Şi pe măsură ce valoarea profeţilor Domnului este mai nesocotită şi îndrumarea lor este mai nebăgată în seamă de trecătorii cărora nu le mai pasă cum merg şi unde vor ajunge, - Dumnezeu nu-i mai înlocuieşte pe cei luaţi, cu alţii noi.
Iar căile lumii rămân tot mai fără de aceşti stâlpi luminoşi.
Încurcăturile pământului rămân tot mai fără îndrumători.
Şi stricăciunea oamenilor tot mai fără sare.
18 - Preţuiţi totuşi pe oamenii lui Dumnezeu pe care îi mai aveţi printre voi.
Pe cei care se mai roagă şi pentru voi.
Mai aleargă şi pentru voi.
Mai plâng şi pentru voi.
Mai muncesc şi mai sufăr şi pentru voi.
Ei sunt mai necesari pentru voi ca lumina şi ca sarea.
Fiindcă fără ei nu numai trupul vostru se pierde, ci şi sufletul vostru.
Şi nu numai sufletul vostru ci şi al copiilor voştri,
al neamului vostru, al viitorului vostru.
Şi poate pe veşnicie.
19 - Nu dispreţuiţi munca bunilor îndrumători ai voştri sufleteşti. Fiindcă nu v-ar fi de nici un folos să vă umpleţi stomacurile voastre cu orice bunătăţi lumeşti, dacă sufletele voastre se usucă şi pier şi mor din lipsă de hrană adevărată.
Cu paiele uscate şi putrezite ale unor filozofii lumeşti,
cu învăţăturile şubrede şi ieftine ale unor oameni goi şi uscaţi,
cu toată vorbăria lăudăroasă şi încurcată a celor ce se tot uită numai în jos
- n-ai ce să faci în clipele cele grele ale suferinţei, ale morţii, ale veşniciei tale!
Atunci numai omul lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu este singurul care poate ajuta.
20 - Toate lucrurile lumii, toată ştiinţa ei şi toţi sfătuitorii veacului acestuia, îţi pot face ceva poate - în viaţa aceasta scurtă şi nesigură.
Te pot sătura când eşti sătul.
Te pot ajuta când eşti tare.
Te pot bucura când eşti bucuros.
Dar când ajungi nenorocit,
când ajungi bătrân şi slab!
Când eşti nefericit şi pe pragul pierzării
nimeni din aceştia nu-ţi mai pot şi nu-ţi mai ştiu face nimic.
Atunci numai Singur Dumnezeu te poate ajuta.
Doamne, ajută-ne pe toţi atunci.
Amin.