Foto Traian Dorz

Voia lui Dumnezeu

Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare

1 - Cei ce n-aţi avut de unde să aflaţi voia Domnului - mergeţi la cei care o ştiu şi întrebaţi-i.
Nu întrebaţi pe cei ce nu cunosc. Fiindcă e mai bine să nu ştii nimic, decât să ştii rău.
Nu întrebaţi pe cei lăudăroşi, pentru că e vai de orbul călăuzit de alt orb.
Ci căutaţi până veţi găsi! - Şi nu vă lăsaţi până ce duhul vostru va simţi că a găsit-o.
Când afli adevărul, atunci afli şi liniştea cugetului pe care ţi-o dă el.
2 - Un semn neîndoios al vremilor din urmă va fi mai ales lupta cumplită care se va da împotriva voii şi Evangheliei lui Dumnezeu nu numai dinafară - ci mai ales dinăuntru.
Acum uitaţi-vă câte imitaţii ale Evangheliei deja au şi apărut în lume!
3 - Câte partide a reuşit Satana să facă între urmaşii lui Hristos, - atâtea Evanghelii le-a fabricat.
Atâţia hristoşi mincinoşi le-a trimis.
Atâtea duhuri înşelătoare le-a insuflat.
Atâtea încredinţări false le dă.
Fiecare din aceştia lăudându-se pe sine şi dispreţuindu-i pe ceilalţi.
Fiecare căutându-şi folosul său şi furându-l pe al altora.
Fiecare promiţând mântuirea sa, şi tăgăduind-o pe a celorlalţi.
- E o supra-licitaţie ruşinoasă asupra lui Dumnezeu,
ca la cel mai urât dintre bâlciurile lumeşti.
Cine a făcut şi face asta - dacă nu vrăjmaşul lui Hristos?
4 - Chiar şi în cuprinsul aceleaşi zise „Evanghelii”, Satan şi-a strecurat şi alte felurite duhuri pentru ca zăpăceala să fie cât mai deplină, luptele cât mai necruţătoare, vânzările cât mai numeroase şi dezbinarea cât mai totală.
Spre a nu mai fi nici măcar doi sau trei de o părere. Ci fiecare să fie singur...
Astfel Hristos să fie scos nu numai din viaţa celor dinafară ci şi din viaţa celor din Biserica Sa. Şi chiar şi din ea însăşi.
5 - Dar căderea aceasta poate fi numai acolo unde „credincioşii” lui Hristos trăiesc în păcate personale.
Acolo biruiesc şi păcate colective.
Acolo dezbinarea este deplină.
În această zăpăceală generală singurul mijloc de a afla şi a recunoaşte adevărat Evanghelia, este cugetul curat şi inima smerită ale celor ce o caută.
6 - Numai smerenia şi sinceritatea sunt cele două virtuţi care află adevărul. Nici o altă cale nu există.
Nimeni şi nimic nu-l poate îndruma pe un suflet spre mântuire decât dacă dintr-o inimă curată şi dintr-un cuget sincer strigă către Dumnezeu cu lacrimi să-i dea această mântuire a Lui.
Să-i descopere Evanghelia Lui şi să-i arate Calea Lui.
Unui astfel de strigăt Domnul totdeauna îi răspunde.
7 - Dacă veţi tot îngădui pe feluriţi stricători ai Evangheliei curate ca să vină printre voi cu alte învăţături.
Să vă tulbure cu vorbirile lor şi nu-i veţi da afară când vin, -
s-ar putea ca duhurile lor obraznice să vă dărâme şi pe voi şi să vă orbească. Atunci într-adevăr, degeaba aţi crezut.
Pieirea voastră va fi atunci tot aşa de sigură ca şi a lor.
8 - Ştiţi că este scris: fiecare învăţător este dator să înveţe pe elevii săi, exact cu cuvintele pe care l-a învăţat pe dânsul învăţătorul său.
Şi fiecare părinte să-şi înveţe copiii săi în Legea Domnului, întocmai cum l-a învăţat şi pe el părintele lui.
Aceasta, întâi pentru ca Adevărul lui Dumnezeu să nu se schimbe de la o generaţie la alta.
Şi apoi că toate sufletele oamenilor au aceeaşi nevoie de mântuire.
Iar mântuirea are aceleaşi condiţii pentru oricine o doreşte
în orice vreme, în orice stare şi în orice loc.
9 - Cât de cinstiţi faţă de Dumnezeu au fost în sufletele lor bunii şi evlavioşii noştri părinţi duhovniceşti!
Iată că de veacuri ei ne-au păstrat nestricat adevărul învăţăturii sănătoase.
Şi neschimbat Cuvântul Sfintei Evanghelii.
Şi în aceasta se dovedeşte credincioşia lor.
10 - Prin câte prigoniri au trecut sfinţii noştri înaintaşi!
Prin câte lupte şi prin câte încercări!...
Dar Cuvântul Sfânt nu L-au lăsat şi Adevărul Învăţăturii curate nu l-au pierdut.
Cât de atentă a fost dragostea lor faţă de Dumnezeu!
11 - Prigonitorii păgâni de multe ori aflându-le la părinţii şi fraţii noştri, Evanghelia scrisă, - au aprins-o şi le-au băgat-o unora arzând pe gât.
Pe alţii i-au aruncat în flăcări cu Evanghelia lor cu tot.
Altora le-au tăvălit-o în murdărie şi aşa i-au silit s-o înghită.
Toţi însă au murit fericiţi, fiindcă ei ştiau că Evanghelia aceasta este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte pe oricine o crede şi o urmează aşa cum a primit-o, chiar cu preţul vieţii sale.
Şi o, ce biruinţe minunate au avut oricine au luptat şi au suferit cu Evanghelia lui Hristos şi pentru ea!
12 - O fraţii mei şi surorile mele, luaţi-vă şi voi Evanghelia aceasta - şi hrăniţi-vă din ea.
Preţuiţi-o ca pe o mană din cer, apropiindu-vă de ea totdeauna cu frica lui Dumnezeu, cu dragoste şi evlavie,
citind-o şi trăind-o cu toată inima în tot ce cuprinde şi vă îndeamnă ea.
Nu scoateţi şi adăugaţi nimic nici la litera şi nici la duhul ei.
- Feriţi-vă de oricine vorbeşte fără evlavie, umblă fără teamă şi trăieşte fără smerenie cele scrise în Evanghelia Domnului.
Căci Evanghelia aceasta este mântuirea veşnică pentru cine o ascultă,
şi osândă veşnică pentru cine o nesocoteşte.
V-o spun şi eu aceasta tot aşa după cum am primit-o şi eu de la părintele şi învăţătorul care m-a născut şi m-a crescut în ea.
13 - Dacă am vorbi despre această nebănuită dragoste a lui Dumnezeu arătată în moartea Fiului Său Preaiubit Isus Hristos pentru păcatele noastre, în limba cea mai desăvârşită, cu cuvintele cele mai înalte sau mai adânci, în felul cel mai mişcător sau mai frumos
- nu vom putea arăta toată profunzimea acestei Jertfe.
Tot Dumnezeiescul ei Preţ.
Şi toată nemărginita ei cuprindere...
14 - Moartea lui Hristos este încă numai o parte a mântuirii noastre.
Este numai prima parte a acestei Strălucite Mântuiri.
Este partea omenească, Preţul pe care îl plătea Omul-Dumnezeu Isus Hristos. Aceasta încă n-ar fi fost de-ajuns.
Numai Învierea Lui putea aduce garanţia mântuirii noastre câştigată prin Moartea Lui.
15 - Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru nu S-a înălţat la Cer îndată după Învierea Lui, fiindcă atunci uşor s-ar fi putut preface în inimile celor ce L-au văzut doar o dată şi doar o clipă, minunea în vis.
Şi visul în amăgire.
Ci a stat în preajma alor Săi patruzeci de zile arătându-li-Se în atâtea locuri şi feluri
vorbind cu ei, umblând cu ei,
- spre a le ajuta să se obişnuiască cu minunea,
să o poată cuprinde,
să se poată încredinţa de adevărul fericit şi etern.
16 - Şi numai după ce această încredinţare a ajuns de neclintit în inimile urmaşilor Săi, atunci Domnul S-a înălţat la Cer,
- după cum a promis El încă înainte de Patimile şi Moartea Sa,
pentru a împlini şi Acolo ceea ce le-a promis El, celor ce-L vor crede şi urma în curăţie şi ascultare până la moarte, când a zis: Mă duc să vă pregătesc un loc...
17 - Unui om cu adevărat credincios, - acest mare lucru i se cere în primul rând: să fie om!
Să fie omul cel mai de omenie.
Cel mai de cinste,
cel mai de cuvânt,
cel mai de caracter,
cel mai de onoare,
cel mai de virtute...
Cu un cuvânt: un om de fire divină.
Un om de tipul lui Hristos.
Un om după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Căci numai acela este om.
18 - Depinde de fiecare om cât de mult vrea şi luptă să se apropie de Dumnezeu.
Cât de mult se străduieşte şi se roagă ca să se poată realiza în Hristos, după voia şi Chipul Său.
Fiecare om Îl are pe Dumnezeu în atâta cât şi-L vrea cu adevărat.
Şi atâta va avea şi de la Dumnezeu, tot după această măsură - calitatea de Om.
19 - Un om întreg, un om cu adevărat om,
care îşi are conştiinţa datoriei sale totdeauna trează
- acela îşi simte permanent şi răspunderea sa deplină pentru tot ce face. Pentru tot ce gândeşte. Pentru tot ce vrea să fie.
Şi dacă în toată vremea vieţii sale, acel om îşi are trează această conştiinţă a datoriei sale, el nu va face niciodată nici un lucru de care să se ruşineze sau să se căiască.
Numai când această conştiinţă îi adoarme,
sau i se leneveşte,
sau i se întunecă
- pentru un timp mai scurt sau mai lung, -
numai atunci omul face ce nu trebuie, gândeşte ce nu-i bine şi umblă fără judecată.
20 - Un om adevărat este numai acela care are simţirea inimii sale caldă, iar judecata minţii sale rece.
Inima caldă îl va face să fie totdeauna bun şi iubitor,
iar judecata rece îl va face să fie totdeauna înţelept şi chibzuit.
Doamne, Te rugăm dă-ni-le şi nouă tuturor acestea.
Amin.