Obârșia Înțelepciunii
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
22 - Domnul m-a făcut pe mine mai nainte decât toate
înaintea celor care mai întâi au fost lucrate.
23 - Mai nainte de-nceputuri eu am fost, din veșnicie
până nici n-a fost a lumii așezată temelie.
24 - Eu am fost născută-atuncea când Adâncul n-a fost încă
nici izvoarele-ncărcate cu belșug de apă-adâncă.
25 - Mai nainte-am fost făcută ca a munților tărie
mai nainte de-a fi dealuri sau întinderi de câmpie.
26 - Până nici era pământul, nici câmpii cu-ntinderi - roată
până n-a fost nici fărâma cea dintâi a lumii dată.
27 - Eu când întocmit-a Domnul cerurile-am fost de față
când a tras El prima zare pe-adâncimea cea măreață...
28 - Când a pironit El norii sus pe-ntinderi fără zare
și când au țâșnit puternic ale-Adâncului izvoare.
29 - Când a pus hotare mării poruncind să nu le treacă
când pământului în lume temelii stătea să-i facă.
30 - Eu eram cu El la lucru, al Lui Meșter desfătându-L
ne-ncetat vibrând nainte-I veșnicii de ani a-rândul.
31 - Irizând pe rotocolul lumii Lui de pace plină
îmi găseam plăcerea-n fiii oamenilor fără vină.
32 - Și-acum fiii mei, pe mine ascultați-mă... sub soare
fericiți sunt numai cei ce îmi păzesc a mea cărare.
33 - Ascultați învățătura ce-nțelepți vă poate face
și nu-mi lepădați povața ce vă poate-aduce pace.
34 - Fericit e omul care mă ascultă și veghează
care-ntruna-mi stă la poartă și la pragul ușii pază.
35 - Căci acel ce mă găsește află viața-n bucurie
căpătând bunăvoința Domnului pe veșnicie.
36 - Dar cel ce-mi păcătuiește lui își face vătămare
toți câți mă urăsc pe mine merg la moarte și pierzare.